Saturnianul

Nu stă să te urmărească pe tine cum bagi alcoale la guşă zi de zi până ţi se rupe filmul, pentru ca apoi să-ţi prescrie o ciroză drept pedeapsă.

Ideea că Dumnezeu îl vede pe fiecare, pedepsindu-l pentru greşeli o găsesc mai degrabă născută în sânul vreunui cult care are ţelul de a-L denigra, decât în sânul unei religii – oricum s-ar numi ea – ai cărei adepţi îi rostesc numele cu pioşenie şi umilinţă. Religios vorbind, ideea asta e o blasfemie mai mare decât a-L înjura la nervi sau beţie.

Să crezi că Dumnezeu îl umăreşte pe fiecare să vadă ce boroboaţe face ca să decidă ce pedeapsă îi aplică, trecând-o cu stoicism în vreun catastif (mental sau fizic), e ca şi cum ai spune că e un pierde-vară pervers care n-are altceva mai bun de făcut decât să o spioneze pe Miţa care îşi înşală bărbatul cu vecinul Gogu. Eventual poate şi filmează apoi pune clipul pe YouTube. Ca supliment de pedeaspă. Ce planete, ce sori, ce galaxii, ce univers. Miţa cu nurii ei pe care îi oferă altcuiva decât cui i s-ar cuveni. Sistemul ăla solar pe care l-a creat poa’ să mai aştepte câteva milioane de ani pentru a-l pune în ordine. Miţa nu trăieşte atâta, aşa că nu trebuie scăpată ocazia.

Nu ştiu cum e Dumnezeul altora, dar Dumnezeul meu are misiuni mult mai importante – cum ar fi să aibă grijă de atâta vreme ca planeta să nu se pupe cu vreun asteroid care s-o volatilizeze – decât să urmărească prostioare naive sau retarde pentru a arde două la poponeaţă protagoniştilor.

Zău, câtă infatuare trebuie să ai ca să te consideri buricul universului şi să crezi că Dumnezeu lasă baltă echilibrul sistemului solar şi circulaţia energiilor cosmice ca să se uite la tine în farfurie şi apoi în calendarul bisericesc, pentru a constata dacă ai ţinut post şi să-ţi ardă vreo două scatoalce dacă nu e aşa. Da, e atotputernic, ştiu. Dar până şi un atotputernic ca El are priorităţi. Când eşti creatorul universului s-ar putea ca, a fi atent la figurile unor gândăcei năzbâtioşi, de pe o planetă rătăcită în marginea unei galaxii dintre miliarde de galaxii, să nu fie tocmai printre priorităţile fără de care nu poţi face universul să meargă.

În urmă cu un an şi jumătate scriam această postare unde mă erijam într-un profet al propriului viitor şi prevedeam dispariţia, într-o bună zi, a acestui blog datorită unui ceva frumos, minunat care urma să se întîmple. Ei bine, acea zi a venit!

Blogul n-o să dispară fizic dar se va lăsa liniştea pe el. Ceea ce s-a şi întâmplat de 3 luni jumate. Nu ştiu dacă pentru o vreme sau dacă definitiv. Dar mesajele mele au ajuns unde trebuie. Iar blogul mi-a fost un bun şi credincios purtător al mesajelor mele. Energiile au vibrat şi Universul a răspuns. Ceva-ul minunat a căpătat identitate şi formă. Iar eu am trecut într-o altă etapă: cea în care chemarea în eter s-a materializat devenind o chemare în concret.

Vă mulţumesc că mi-aţi citit rândurile, fie din când în când, fie cu regularitate. Şi mulţumesc celor care mai trec pe-aici citind din urmă. Nu spun nici “la revedere”, nici “adio”. Fiindcă nu ştiu ce va fi. Ştiu doar că acum am plecat de aici.

Necesitatea răului în lume e cam ca necesitatea de a face pipi şi caca. Sunt neplăcute, put urât dar aşa se elimina toxinele din organism. Iar sufletul şi spiritul uman e şi el plin, încă, de toxine. Carele trebuiesc eliminate undeva, cumva.

Pornind de la vorba de duh rostită de actriţa Sharon Stone, (“Women can fake an orgasm, but men can fake an entire relationship”), postată pe un site de socializare, s-a iscat următorul scurt dialog: cineva a întrebat “Cine pierde?” iar altcineva i-a răspuns “Amândoi”. Eu zic că lucrurile nu stau tocmai aşa. Şi uite de ce zic asta:

1. Dacă bărbatul simulează relaţia, pierde femeia. Bărbatul nu pierde, fiindcă înseamnă că îi convine relaţia simulată. Cred că nici un om sănătos la cap şi stabil emoţional nu rămâne într-o relaţie simulată din pură plăcere, dacă nu are un interes anume.
2. Dacă femeia simulează orgasmul, pierde femeia. Majorităţii bărbaţilor nu îi pasă dacă femeia a avut orgasm pe bune, atâta vreme cât ei au avut.
3. Dacă femeia simulează orgasmul iar bărbatul simuleaza relaţia, tot femeia este cea care pierde. Dublu. O dată, că simulează orgasmul fără să îi comunice faptul că ea nu simte plăcere şi să vadă amândoi ce e de făcut. A doua oară, că se complace într-o relaţie simulată. Bărbatul nu pierde nimic. Din motivele enuntaţe la punctele 1 şi 2.
4. Dacă amândurora le convine oricare dintre cele trei situaţii şi se complac în ele, atunci nu pierde nici unul.

Ceva opinii diferite? Contraargumente? Aştept! :)

Am ratat să fiu prost. Şi insensibil. Iar în lumea asta sunt nişte eşecuri stigmatizante. Mă rog, pentru primul eşec nu sunt de vină direct dar mi-l asum. Ambele s-ar rezolva cu o trepanaţie. Dar nu mai e cazul la mine. Oricum, fiind un “străin” pe-aici a trebuit să mă adaptez la multe. Aşa că m-am adaptat şi la inteligenţă şi sensibilitate. Şi îmi place! E un experiment interesant dar trist, fiindcă vezi cîţi oameni dispreţuiesc inteligenţa şi sensibilitatea. Şi-mi dau seama cît de greu le este celor care vin pe lume cu astfel de calităţi. Stigmatul inteligenţei şi sensibilităţii îi transformă în “mutanţi” faţă de societate. Iar singura soluţie de adaptare e să găsească alţi “mutanţi”.