Saturnianul

Partea a II-a: Pietonii

Pe post de conducător al unui autovehicul există ceva între tine şi acest „rege“ neîncoronat al şoselelor care este taximetristul, iar faptul că posezi un obiect motorizat pe patru roţi îţi dă un statut de relativă egalitate în faţa lui. Am zis „relativă“, da? Nu e cazul să ţi-o iei în cap şi să visezi frumos!

Ei bine, ca pieton eşti în găleată! Nu există nimic între tine şi bolidul de metal al stăpânului, iar despre egalitate şi respect nici nu poate fi vorba. Eşti pieton! Înfruntă realitatea! Cum poţi avea pretenţia să fii egal cu EL, stăpânul şoselelor, ca să nu mai zic de nemărginita nesimţire de care ai da dovadă considerând că ai întâietate!? Să zici mersi dacă îţi permite să treci strada fără să te facă ciulama pe asfalt.

Deja simt argumentul suprem rostogolindu-se pe buze, gata să fie rostit: Trecerea de Pietoni. Nu e chiar aşa! Există două situaţii aici:

1) Trecerea de pietoni nesemaforizată – N-ai nici o şansă şi nu-ţi dă absolut nici un drept în faţa taximetristului. Pentru taximetrist nu reprezintă decât nişte benzi mai late pe care drumarul le-a desenat din raţiuni numai de el ştiute. Iar panoul de pe marginea străzii ce o semnalizează este irelevant şi valabil pentru „proştii“ care se iau după semnele de circulaţie.

2) Trecerea de pietoni semaforizată – Aici, da! Drepturile pietonului (şi şansele) cresc spectaculos până pe la vreo 90-95%. Asta pentru că, dintr-un instinct primordial şi subconştient pe care nu şi-l poate explica, nici înfrâna, taximetristul opreşte la culoarea roşie a semaforului. O „mutaţie“ genetică pe care taximetristul a învăţat că trebuie să o accepte şi să trăiască cu ea. Doar nimic nu e perfect în viaţă, nu-i aşa?

Totuşi, există procentul de 5-10% în care intră acei indivizi ai rasei ce au reuşit să surmonteze handicapul. Pentru ei semaforul arată în permanenţă culoarea verde, iar atunci când arată roşu, cu siguranţă e defect. Culoarea galbenă există doar pentru a activa un impuls sinaptic care-i transmite că trebuie să accelereze direct proporţional cu… De fapt, nu. Îi transmite că trebuie să accelereze. Atât!

2a) Se adaugă o situaţie particulară întâlnită în intersecţii unde se face şi dreapta sau stânga, când taximetristul care are verde schimbă direcţia şi dă peste „zebra“ unde pietonii au şi ei verde. Acum, stăpânul e de-a dreptul bulversat! Cum adică să mai aibă cineva dreptul de a trece în acelaşi timp cu el!? E o contradicţie în logică! Şi pietoni pe deasupra! Nu poate lăsa o anomalie să tulbure bunul mers al lucrurilor aşa că va acţiona în consecinţă: claxonare, chiar insistentă dacă intrusul e nesimţit şi afişează cu tupeu intenţia de a trece, sau/şi slalom printre pietoni. Eventual se aruncă şi nişte cuvinte dure de atenţionare ca să înveţe nenorociţii ăştia cum şi când se trece strada dacă vreun stăpân e prin preajmă.

Într-o asemenea situaţie, ca pieton, nu ai decât trei variante: a) îţi înfrânezi impulsul de a trece, dacă observi la timp stăpânul care vine de după colţ; b) dacă ai apucat să faci doar câţiva paşi pe trecere, te retragi imediat respectuos şi umil; c) dacă ai avut curajul nebun şi inconştienţa de a te aventura prea mult în calea stăpânului îţi trebuie neapărat reflexe bune şi o rugăciune cât mai scurtă pentru a avea timp să o rosteşti în caz că reflexele nu funcţionează.

Ştiu, veţi spune că schimbarea de direcţie îi schimbă parţial şi drepturile. Nţ! Odată ce a primit verde, taximetristul are dreptul să circule în orice direcţie doreşte.

Câteva sfaturi pentru a trece cu bine de confrutarea cu un stăpân:

1. Asigură-te că ai acceptul LUI de a trece. Pui un pas timid pe stradă (ar fi bine să fie şi ceva sacralitate în gestul tău, calci pe teritoriul lui, pentru numele lui Dumnezeu!) apoi te opreşti şi aştepţi acceptul. Dacă îţi face semn cu mâna (deja a făcut un gest de prietenie, înseamnă că te place) sau mişcă uşor din cap, e OK. Pentru mai mult efect e bine ca în ochi să ţi se citească supunerea, să ştie că soarta ta depinde de imensa şi nepreţuita lui bunăvoinţă.

2. Dacă l-ai primit, nu te obrăznici să treci agale. Eşti obosit, şchiop, te doare piciorul, ai 80 de ani, n-are importanţă! Trebuie să-ţi aduni toate puterile pentru a dispărea cât mai repede din faţa lui. Răbdarea sa are o limită. De obicei, nu mai mult de câteva secunde.

3. Unica situaţie în care îţi poţi permite să mergi agale, poate chiar să te opreşti şi să-i zâmbeşti, solicită posesia unor însuşiri de care nu dispunem mulţi. Trebuie să fii femeie, să ai dotări corespunzătoare în punctele de atracţie maximă (bulane, cur, ţâţe) iar acestea să fie cât mai bine scoase în evidenţă. Şi să întâmpini cu seninătate remarcile libidinoase sau/şi fluierăturile. E modul lui de a-ţi transmite că pune dreptul tău mai presus de al său. Şi ce onoare poate fi mai mare!?

4. NICIODATĂ nu îi striga că ai verde şi e dreptul tău să treci. E jignirea supremă iar consecinţele sunt imprevizibile!

Baftă!