Saturnianul

Și a venit și moțiunea de cenzură, care apoi a trecut cum a venit, de n-ar mai fi venit. Ca de obicei, rîsul curului. Mai întîi a fost avortată de vreo două ori: o dată din cauză de moționar clonat - careva făcuse un Flutur de două ori. Apoi din lipsă de suficienți fraieri rupți de realitate care, dacă și-ar fi pus și un singur neuron la treabă, ar fi realizat că moțiunea n-are nici o șansă din moment ce pozițiile partidelor erau clare înainte de a fi depusă.

În cele din urmă s-a născut cu forcepsul, moșită de 119 parlamentari rătăciți în tranziție. Luni a fost dezbătută cît a fost dezbătută (a se citi „s-au bătut cîmpii fără nici un fel de grație”) după care s-a trecut la vot și apoi la numărat. E, după numărat au început cascadorii rîsuplînsului.

Episodul 1: Mai întîi ăi de-au numărat au anunțat inițial 115 voturi „pentru”, 112 „împotrivă”. După care au schimbat ulcioarele între ele: ăla cu vin era de fapt cu apă, și invers - adică 112 „pentru” și 115 „împotrivă”. Prima tăvăleală de rîs.

Episodul 2: Nici măcar 119 voturi „pentru” nu a avut moțiunea, adică ăi de au semnat-o. Deja mă țineam de burtă să nu plesnesc de rîs.

Episodul 3: Pe lîngă cei 147 de absenți, alți 153 nici măcar nu au catadicsit să-și mai plimbe fundurile prin dreptul urnei ca să voteze cumva.

Moment în care, după comicul situației, a intervenit și tragicul ei: România este condusă de o șleahtă de clovni de bîlci care-și fac mendrele cretinoide pe banii contribuabililor. Iar contribuabilii stau și hăhăie cu Băsescu prin piețe. Aș plînge dacă nu mi-ar veni să vărs!