Ceea ce s-a întîmplat vineri, 6 iulie, pe autostrada Soarelui și modul de reacție atît al oamenilor, cît și al autorităților a demonstrat clar (dacă mai era cineva cu dubii) că, în cazul unei catastrofe cu adevarăt de proporții, România va sucomba la propriu. Și nu atît din cauza catastrofei, cît din cauza haosului din organizarea societății în ansamblul ei, de la cetățeanul simplu, la autorități. Așa că toate simulările alea de dezastre, care ies întotdeauna excelent, sînt doar niște glume sinistre pentru fraierit proștii.

Realitatea crudă a arătat cu totul altceva. Un lanÈ› al slăbiciunilor ce reprezintă adevărata catastrofă È™i evidenÈ›iază fără tăgadă disfuncÈ›ionalitatea societății româneÈ™ti care “merge” în virtutea inerÈ›ei, după ureche È™i cu “ce-o da Dumnezeu” pe buze. E de-ajuns să arunci o privire asupra cauzelor tragediei. Le È™tiÈ›i cu toÈ›ii, dar eu am să le punctez pe scurt. Pentru că punerea lor într-o enumerare îți dă fiori cînd te gîndeÈ™ti de cîte ori putea fi evitat evenimentul dacă (nu) se făcea ce trebuie, cînd trebuie È™i de cine trebuie. Și totuÈ™i el s-a produs.

Cauza 1: Niște putori criminale, de lene să nu muncească, dau foc la miriști de-o parte și de alta a autostrăzii. Aceasta e învăluită într-un fum gros care a redus drastic vizibilitatea.

Cauza 2: Cu vreo oră și ceva înainte de primul accident (cf. Antena 1) cineva sună la 112 și anunță faptul că ard miriștile iar fumul a acoperit autostrada. Nu se întîmplă nimic. Nici un cur nu se mișcă să vadă care e treaba.

Cauza 3: Tot un cineva binevoitor (și tot cf. Antena 1), încearcă să-i avertizeze pe oameni să nu meargă mai departe. Ți-ai găsit să asculte (dar oare nu vedea?!!) orbetele de român deștept de crapă, tare la toate (mai ales în clanță) și care s-a căcat în scăldătore de mic, astfel crede că-l urmărește norocul peste tot.

Cauza 4: Deși vedea că nu vede la doi metri în față, același român cu calitățile de mai sus, continuă să gonească ca nebunul cu mașinile și să stea cu botul în curul celui din față.

Cauza 5: Cînd se întîmplă accidentul și se dau telefoanele la 112 primul care ajunge la fața locului, după vreo 20 de minute, este UN SINGUR polițist care credea că-l așteaptă niște femei speriate de șoricelul din mașină și, cînd colo, el găsește iadul pe pămînt. Disperat și depășit de situație încearcă să oprească circulația. Dar a uitat că are de-a face cu românul cu calitățile alea multe, mai puțin disciplina și seriozitatea, așa că, bineînțeles, nu reușește.

Ce a urmat se știe! Catastrofa e că din această tragedie, din altele care au fost și vor mai fi, românii n-au învățat și nu vor învăța niciodată nimic. Își vor plînge morții, vor înjura autoritățile și-și vor trăi mai departe viețile patetice punînd palma în cur și rostind, a nu știu cîta oară, cuvintele salvatoare: Ce-o da Dumnezeu! De făcut să facă alții, noi ne mulțumim cu ce pică. Chiar dacă pică moarte și sînge.

Ferească Dumnezeu (că el È™i-aÈ™a o freacă prin Rai, măcar să ne ferească È™i pe noi, că nouă ne e cam lene să ne ferim singuri) de un uragan precum Katrina. Dacă New Orleans a renăscut, BucureÈ™tiul ar muri demn cu “ce-o da Dumnezeu!” pe buze. Și vinovat ar fi doar nenorocitul de Dumnezeu, care nu ne-a ferit!