În post-ul Zodia balanţei menţionez la un moment dat, în categoria lucrurilor bune, faptul că am cunoscut o persoană care a reuşit să rupă lanţurile în care îmi ferecasem iubirea, pasiunea şi, în general, toate acele sentimente profunde, curate, speciale pe care le poţi dezvolta pentru cineva pe care îl consideri la fel de special. Făcusem acest lucru acum aproape 3 ani, când s-a sfârşit în mod nedrept o frumoasă prietenie cu cea care, la un moment dat, avusesem o relaţie la fel de frumoasă. Nu mai eram împreună, dar asta nu ucisese şi prietenia noastră. Însă moartea a intervenit brutal şi a luat-o de partea ei distrugând în acest fel prietenia. Vestea o aflam la aproape o săptămână după ce mă sunase de ziua mea să mă ureze. A fost cel mai groaznic dar pe care l-am primit vreodată de ziua mea.

N-am să intru în detalii cu ce s-a întâmplat şi ce-a fost în sufletul meu pentru o perioadă. Sunt lucruri a căror amintire mă mai tulbură şi acum, iar persoanele (foarte puţine) care le cunosc ştiu despre ce vorbesc. Cert e că, după această întâmplare, am ferecat în mine toate acele sentimente de care vorbesc în primul paragraf. Considerasem că nu mai au nici o utilitate concretă, viabilă şi atunci nu mai avea rost să le las să zburde prin mine. N-ar fi făcut altceva decât să mă rănească şi mai rău.

De-a lungul timpului, nu a apărut nimeni suficient de special pentru a considera că pot elibera acele sentimente. Åži nici cineva suficient de puternic pentru a putea rupe lanÅ£urile în care erau ferecate. Sunt o persoană căreia îi place să dăruiască din ceea ce cred că am mai bun în mine, care pune suflet pentru că asta mă face să mă simt bine, mă face să simt că trăiesc la cote maxime. ÃŽnsă nu pot dărui oricui, oricum ÅŸi în orice condiÅ£ii. Există un întreg arsenal de lucruri, stări, trăiri, gesturi pe care trebuie să le identific la cineva pentru a mă putea manifesta. Nici măcar nu le pot individualiza ÅŸi mă bazez pe intuiÅ£ie ÅŸi pe ceea ce simt. De aceea, unora le par “prea user friendly” iar altora “a real son of a bitch”. Am primit complimente din ambele categorii.

TotuÅŸi în acest Univers există un echilibru, o compensare, nimic nu dispare fără să apară altceva în loc. Este o lege care se respectă peste tot: de la universurile subatomice, la macrocosmos. Iar fiinÅ£a umană nu face excepÅ£ie. Prin urmare, respectând Legea CompensaÅ£iei Universului (da, asta am inventat-o eu acum!), la trei ani distanţă în timp-spaÅ£iu de darul întunecat s-a născut varianta sa luminoasă. ÃŽl numesc “dar” pentru că e ceva ce-a apărut tot cu ocazia unei sărbători: Crăciunul. Åži aici, la petrecerea organizată cu ocazia acestei sărbători, am cunoscut o persoană suficient de specială ÅŸi puternică pentru a reuÅŸi să rupă acele lanÅ£uri, să scoată lumina din mine. Da, sunt luminos pentru că acea persoană a reuÅŸit să o elibereze de unde o închisesem eu. Este cel mai frumos dar, cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat nu doar în 2007, ci în ultimii 3 ani. S-ar putea să mă port prosteÅŸte, s-ar putea să greÅŸesc uneori, da. Pentru că am nevoie de un pic de timp să mă obiÅŸnuiesc cu propria-mi lumină, să reînvăţ să-i controlez intensitatea, să o dozez.

Din vorbe doar atât vreau să spun. Nu mi-e greu să folosesc cuvinte frumoase dar n-am folosit niciodată cuvinte mari dacă n-am fost sigur că eu însumi cred ÅŸi simt ceea ce spun. De aceea prefer să las mai mult faptele să “vorbească”. Tocmai fiindcă cuvintele pot fi lipsite de acoperire.