Saturnianul

Archive for Februarie, 2008

Deci nu mai am nevoie de Ferrari. Eu însumi sunt un Ferrari! Observe:

I’m a Ferrari 360 Modena!

You’ve got it all. Power, passion, precision, and style. You’re sensuous, exotic, and temperamental. Sure, you’re expensive and high-maintenance, but you’re worth it.

“Take the Which Sports Car Are You? quiz.

Ora 18. Trafic intens. Intersecţia Ştefan cel Mare cu Lizeanu. Tranşee săpate pînă în şina de tramvai a liniei 16. Intersecţie gîtuită pînă aproape de deces. Semafoare cu intermitenţă. Într-un cuvînt, haos.

Doi agenţi de circulaţie dirijează intersecţia. Uimitor, o fac coordonat, nu la întîmplare. Şi ar trebui să fie o circulaţie relativ fluentă. Dar cei doi poliţişti comit greşeala fatală: trăiesc cu impresia că la volanul maşinilor sunt fiinţe inteligente şi cu raţiune, cînd de fapt sunt nişte vite cărora un accident evolutiv le-a permis să pună mîna pe volan. Altfel, nu-mi explic de ce, atunci cînd, deşi văd că intersecţia este dirijată, totuşi se claxonează în cor şi cu demenţă. Efectiv asta a fost imaginea pe care am avut-o: nişte vite care mugesc disperate fiindcă nu sunt capabile să înţeleagă de ce stau pe loc şi au impresia că, de undeva din spate, sunt vînate. Şi ele trebuie să fugă. Şi cineva le ţine pe loc. Şi asta le înnebuneşte.

Românii (şoferii, mai ales) suferă de nevroză patologică şi “mansarda” necesită reparaţii. În ritmul ăsta, se va claca într-un viitor nu foarte îndepărtat. Iar Bucureştiul cam începe să semene cu o mega-Bălăceancă. La nivel naţional nici nu vreau să ma gîndesc, că m-ar apuca groaza. De-asta nici nu mă mai uit la televizor, în special la ştiri. Acolo e demult o lume a nebunilor.

De azi, versiunea japoneză a identităţii Saturnianul este Arikachidoshitokikatodota. După cum probabil aţi observat. Iar numele meu este Zumojitekato-Jikumoshijiku Chikazukashimikuka.

Dacă vreţi şi voi, uite aici: http://rajaka.net/projects/japanizer. Via Ciupercutza. Mulţămiri sincere pînă la lacrimi :D

…în una din cărţile sale, adică în Povestea lui Lisey. Şi uite ce zice:

- Goleşte-l pînă la fund, zise Lisey.
- Dă-l pe gît în jos, zise Amanda.
- Păzea, stomac, că s-a dus, ziseră împreună şi băură.
Amanda se îndoi şi scoase tot aerul din plămîni. Cînd se îndreptă la loc, pe obrajii înainte palizi erau pete de roşeaţă, pe frunte i se formase o dungă roşie, iar şaua nasului îi căpătase o tentă stacojie. Avea lacrimi în ochi.
- Mamă, soare! Ce-a fost asta?
Lisey, care-şi simţea gîtul la fel de încins cum arăta faţa Mandei, apucă sticla şi citi eticheta. STAR BRANDY, scria. PRODUS ÎN ROMÂNIA.
- Brandy românesc? păru Amanda uluită. Aşa ceva nu există! De unde-l ai?
- L-a primit Scott cadou. Pentru ceva ce nu-mi amintesc, dar cred că a primit odată cu el şi un set de pixuri.
- Probabil că-i otravă. Tu goleşte sticla şi eu o să mă rog să nu murim.
- Goleşte-o tu. Eu o să pregătesc ciocolată caldă. Elveţiană. Nu românească.

Să mai ziceţi că nu suntem cunoscuţi în lume. Speriem pînă şi scriitorii celebri. Bă, care i-aţi dăruit brandy românesc lui Stephen King? Aţi vrut să-l asasinaţi, nu?

NOTĂ: Textul de faţă este o ficţiune bazată pe realitate. Orice asemănare cu evenimente sau persoane cunoscute este la latitudinea fiecăruia.

Magistrala biţilor
Asemeni altor milioane de roboţi biologici ai planetei, mă confrunt cu o disfuncţionalitate organică. O anumită rotiţă din complicatul şi puternicul, dar în acelaşi timp fragilul angrenaj numit organismul uman, a încetat să funcţioneze. Read the rest of this entry »