Saturnianul

Cam aşa s-ar putea rezuma, în cîteva cuvinte, atitudinea Bisericii vizavi de cel pe care pretinde că îl slujeşte cu respect şi umilinţă. Într-un Bucureşti aflat în criză de spaţii verzi şi sufocat de praf şi poluare, Patriarhia s-a gîndit că nu le-ar strica o “sfîntă binecuvîntare” cetăţenilor din sectorul 3 şi vrea să ridice un nou lăcaş de cult. Chiar dacă asta înseamnă distrugerea unei zone verzi de 4000 de metri pătraţi situată la aproximativ 20 de metri de nişte blocuri aflate pe strada Fizicienilor, conform unei ştiri HotNews.

“Dacă mafia construcţiilor poate rade păduri şi livezi pentru ridicarea de centre comerciale, de ce n-am putea rade şi noi un pîlc de copaci pentru a construi o biserică?! Le luăm gura de oxigen unor oameni, dar le oferim în schimb o gură de pocăinţă şi smerenie. Aducem cutia milei mai aproape de buzunarele enoriaşilor” pare să spună Biserica. Iniţiativa Patriarhiei pare cu atît mai sinistră şi inexplicabilă, cu cît, aşa cum spun locatarii, într-o plimbare în jurul blocurilor din zonă vei întîlni cel puţin patru biserici. Două le ştiu personal, întrucît m-am învîrtit destul de mult pe-acolo în perioada cînd făceam şcoala de şoferi. Deci o nouă biserică chiar era o necesitate, nu-i aşa?

Pentru cei ce mă cunosc bine, nu e o noutate aversiunea mea faţă de Biserică ca instituţie şi faţă de valorile mercantile şi ipocrite pe care le promovează şi care nu mai au demult nimic de-a face cu iubirea de Dumnezeu (puteţi vedea un exemplu aici). De-a lungul timpului, Biserica a fost braţul nevăzut al manipulării exercitate de conducătorii vremurilor fiindcă, lucrînd cu partea subtilă şi sensibilă a fiinţei omeneşti - sufletul, ea avea forţa necesară de a controla masele, de a impune ordinea prin frica de Dumnezeu (?!) atunci cînd alte metode dădeau greş. Perioada Inchiziţiei şi a metodelor de atunci a devenit deja un exemplu clişeu, dar, din păcate, real.

Nu urăsc Biserica, ci doar nu mai am încredere în cuvîntul ei, dovedind de prea multe ori fariseism în relaţia cu cetăţenii. Este o organizaţie care m-a dezamăgit şi pe care o accept datorită faptului că reprezintă o cutumă a societăţii prezente. Dar asta nu înseamnă că trebuie să o şi îmbrăţişez.

Cel mai recent exemplu e chiar cel relatat aici. Poate că nişte funcţionari din primărie judecă lucrurile prin prisma propriului interes şi/sau cîntăresc situaţiile în funcţie de grosimea teancului de bancnote. Însă aşteptările mele erau mult mai mari vizavi de atitudinea unui reprezentant al bisericii faţă de problemele şi doleanţele unei comunităţi. Şi totuşi, preotul respectiv n-a avut nici o problemă în a cere primăriei aprobarea de a construi o biserică într-un spaţiu care necesită distrugerea unei zone verzi creată de locatari în urmă cu 40 de ani. Un gest creştinesc şi întru iubire de semeni, desigur!

În ce mă priveşte, Biserica lucrează cu precepte socio-spirituale, iar Politica cu precepte socio-economice. Au canoane diferite, uniforme diferite, moduri de exprimare diferite, manifestări propagandistice diferite. Diferenţa dintre ele ţine de fromă. Dar în esenţă, Biserica şi Politica nu sunt cu nimic diferite. Şi una, şi cealaltă îşi vede interesul de grup propriu şi imediat, interes care de multe ori are prea puţin de-a face cu interesul general.