Concluzie
Duminică mă voi duce la vot dacă voi avea chef. Votul nu va fi pe lista mea de priorităţi, cu siguranţă nu voi ieşi din casă special pentru vot iar dacă voi ieşi, voi vedea cînd, ce treabă am şi cît durează.
De votat habar n-am cu cine să votez în caz că ajung! Nici unul nu merită şi mi se rupe în paişpe cine iese, că oricine ar fi tot un drac e. Aşa că, cel mai probabil, votul meu va fi nul. Pleacă ai lor, vin ai lor; corb la corb nu-şi scoate ochii (decît pentru prostime); o mînă spală pe alta; bla, bla, bla. Ştiţi zicalele astea. Nici una n-a fost amintită în îndemnurile şi campaniile de mobilizare a populaţiei să meargă la vot de pe bloguri şi mai ales d-acilişa.
Celor care se duc din obligaţie, spirit civic, pentru a-şi cîştiga dreptul de a cîrcoti (pe care oricum îl au prin simplu fapt că trăiesc, muncesc şi plătesc impozite în ţara asta) şi mai ştiu eu ce alte retorici ieftine, le urez plimbare plăcută. Căci ăsta e singurul lucru cu care se vor alege.
Aud de ceva vreme o nouă formă de discriminare socială ideatică, utilizată ca îndemn de a merge la vot: dacă nu votezi, n-ai dreptul să comentezi. Profund tare! Comunistul “dacă nu votezi, te ia mama dracu” reinventat şi reambalat. Prin extensie, ăstora care nu votează ar trebui să li se suspende drepturile cetăţeneşti şi sociale, nu-i aşa? Eventual să nu li se mai aplice nici drepturile omului. Mama lor de sabotori nenorociţi! Huo! La canal cu ei!
Am citit exemplificări din istorie cînd un singur vot a contat, exemplificări folosite ca laitmotiv pentru a merge la vot. Ce glumă bună! SUA, Anglia, Franţa, mersi! Vorbim de alte planete! Din istoria noastră de ce nu există măcar un singur exemplu în care un vot a avut valoare în momentele cruciale ale ţării?
De cîte dovezi om mai avea nevoie pentru a înţelege că pe scena politică românească lucrurile se mişcă în funcţie de înţelegeri şi de interese, iar nu de voturi? Votul este doar un buletin de legitimitate acordat politicienilor şi nu o garanţie că îi vom putea trage la răspundere pentru minciunile lor aşa cum, la fiecare 4 ani, ne lăsăm prostiţi cu toţii. Poiticienii, pe cît îi vedeţi de duşmani în campanie, gata să se sfîşie reciproc, tot se vor apăra şi scuza unii pe alţii pe urmă.
Şi dacă tot s-au dat exemple istorice, vin şi eu cu o paralelă. În 232 de ani, Constituţia SUA nu s-a modificat niciodată. Prima Constituţie a României a fost adoptată în 1866. În cei 142 de ani care au trecut de atunci, ea a fost modificată de 6 ori: 1923, 1948, 1952, 1965, 1991 şi 2003. Şi probabil va mai fi modificată de multe ori.
Încercaţi să vă gîndiţi bine la acest exemplu, pentru că este definitoriu pentru clasa politică românească şi interesele de grup care au dominat-o de-a lungul timpului.
LATER EDIT: Uite ce zice musiu IcsIgrec acilea, apropo de manipulare prin retorica ieftină pe care el o numeşte mai direct, pusul botului.











Saturnianul a sosit dintr-un colţ îndepărtat al galaxiei, de pe o planetă numită Entoria, acum 34 de ani pămînteni. Numele său adevărat este Ewa'y şi s-a născut acum 3 cicluri entoriene (233 de ani pămînteni). Nu ştie dacă a fost exilat sau s-a rătăcit într-una din călătoriile sale prin genunile spaţiului. Dar ştie că se află aici pentru a evolua către nivele superioare ale fiinţării universale şi că se va întoarce acasă într-o bună zi. Aflaţi mai multe despre el
May 28th, 2008 at 8:07 am
Suspendarea drepturilor cetatenesti etc… Bogdan, nu e cazul sa dramatizezi

Pe mine ce ma amuza in reactia ta e faptul ca desi s-ar parea ca esti decis sa nu votezi, te enerveaza chestia asta la culme… Pari revoltat si indignat pe cei care zic ca voteaza sau vin cu argumente pentru asta. Sigur, si tu ai motivele tale, dar asa cum am mai zis, eu cred ca sunt pretexte
Carinas last blog post..Hai la vot!
May 28th, 2008 at 10:28 am
DACA atunci cand voi veni de la pescuit nu voi fi prea obosit,merg la vot. Am scris frumusel pe o hartie pe toti cei care m-au terorizat in saptamanile astea cu megafoanele date la maxim pe strazi. Nu erau suficiente tramvaiele,alarmele si ciondaneala tiganilor cersetori. Sa vedem,hmm
PD-L,PSD,PC,AE,PNL,Targul de haine(aa,nu se pune),PNTCD,PNG. Mai e cineva? Nimeni? Concluzia,vorba ta,un vot nul
puius last blog post..RDS nu se grăbeşte să-mi ia banii…
May 28th, 2008 at 14:16 pm
Cea mai mare suparare a mea este ca politicienii isi trateaza electoratul ca pe niste retarzi. A se vedea toate printurile alea penibile care ar trebui sa ne convinga.
De fapt retarzii sunt altii…
Paulas last blog post..Ce urmeaza dupa Windows Vista?
May 28th, 2008 at 14:32 pm
@Carina: Carina ai perceput bine, era o dramatizare intenţionată. Tu ştii bine că majoritatea lucrurilor pe care le scriu eu aici, mai ales cînd vine vorba de politică, au şi parfum de pamflet
Da, eram decis să nu votez şi faptul că nu vreau să aleg pe nimeni, căci nu am pe cine îmi orbise un pic simţurile. Pînă cînd am realizat că poţi respecta instituţia votului, fără a fi nevoit să alegi pe cineva. De-asta va fi vot nul la mine, dacă voi trece pe-acolo.
Şi, da, chestia că trebuie mers la vot mă enervează la culme pentru că este un gest cam la fel de inutil şi formal ca pe vremea lu’ Ceaşcă. Singura diferenţă e că acum poţi alege să te duci sau nu…
Deci cei care merg la vot au argumente iar eu, care nu prea vreau să merg, am pretexte. Interesant mod de a pune problema…
De fapt, ce m-a indignat e campania comună blogosferă-oameni politici şi faptul că s-a pus botul la nevoia politicienilor de voturi. Pentru că dacă n-ar fi atît de disperaţi după voturi şi le-ar conveni absenteismul (cum s-a mai vehiculat), n-ar fi atît de dornici să ne scoată la urne. Think about that!
@Puiu: Cred că e cel mai bine vot nul. Cel puţin la mine în Bucureşti, sigur asta e soluţia…
May 28th, 2008 at 14:37 pm
@Paula: Aha! În sfîrşit uite şi pe cineva care arată cu degetul ceea ce mulţi se fac că nu văd.
Mulţam Paula!
May 28th, 2008 at 18:41 pm
[...] articolul integral pe blogul lui Saturnianul] Leave me a comment [...]