Schimb de cărţi şi… încă ceva…
NOTĂ: Cei care vă vedeţi prin imaginile de mai jos sau ştiţi că aţi fost p-acolo şi vreţi poze, băgaţi un comentariu sau trimiteţi-mi un mail să vă dau link-ul de descărcare.
Fost-am şi la Schimb de Cărţi, courtesy of Bookblog! Numai bine, am prins ultimul tren al adunării “cititofililor” înainte de a intra în vacanţă. Mă bucur că am ajuns, acuma ştiu că mi-ar fi părut rău să nu fi reuşit şi deja îmi pare rău că n-am ajuns la întîlnirea trecută deşi îmi propusesem, şi la multe altele dinainte, pe vremea cînd nu-mi trecea prin cap c-o s-ajung pe-aici. Dar să nu ne lamentăm…
Mult popor ieri în Lucky 13, iar eu, o ţîră copleşit şi dezorientat, am început să întreb de Raluca şi Andrei despre care ştiam că-s organizatori. Pînă cînd întreb de Raluca chiar pe… Raluca. Care s-a aratat măgulită că o caut taman pe ea. Păi na! A name was all I had. Al ei!
Aşa cum se întîmplă cînd mergi pentru prima oară într-un loc cu multă lume unde nu cunoşti pe nimeni, nu ai cum vorbi cu toţi aşa că m-am aşezat şi eu la o masă. Aia de mai jos. Bine am făcut! Nu ştiu dacă în altă parte ar fi fost mai bine sau mai rău, însă la acea masă am simţit eu că plutesc subiectele de discuţie în aer… Şi chiar pluteau.
I-am cunoscut pe Mihai, Andra şi, ceva mai tîrziu un pic, pe Andreea iar discuţiile s-au legat repede şi au fost degajate. Mda, un pic de stînjeneală inevitabilă că, na, nimeni nu ştia nimic despre nimeni dar s-a trecut destul de repede peste.
Discuţii despre cărţi, despre filme, clonare, poluare, combustibili alternativi, comunicare, facultate etc… Cu ocazia asta am aflat că trebuie să văd Taxidermia şi măcar un film de Tarkovsky de care tot auzisem încă din facultate de la regretatul George Pruteanu, dar nu mi-a ajuns sub ochi nici unul încă…
Eu am adus la schimb Stephen King - Cimitirul animalelor, Bogdan Ficeac - Oameni de rezervă, Isaac Asimov - Căderea nopţii şi Mircea Cărtărescu - De ce iubim femeile, care “s-au dat” toate. Lectură plăcută norocoşilor. Am luat Serge Brussolo - Krucifix, Michael Haulică - Aşteptînd-o pe Sara şi René Girard - Prăbuşirea Satanei.
Mi s-a luat şi un scurt interviu ca nou în gaşcă ce eram, de! Aştept cu interes să mă văd, sper că o să mi se facă plăcerea asta…
Dacă am zis prostii, tăiaţi voi la montaj… ![]()
A fost şi o tombolă drăguţă în care se puteau cîştiga cinci cărţi pentru copii. N-am cîştigat nici una, dar am fost consolaţi toţi cu cîte o acadea. Minunată acadeaua, nu mai mîncasem demult… Andra a încercat să-i dea şi lui Iepurilă, dar Iepurilă nu s-a sinchisit. Urît, foarte urît din partea lui. Eu aş fi luat-o pe toată…
A fost frumos şi aştept toamna, cînd se vor relua întîlnirile. Şi aştept să îi revăd pe cei cu care am vorbit azi şi să mai pălăvrăgim. Şi să cunosc oameni noi.
Ăăă, şi a mai fost ceva… parcă… Cînd m-am întors, se făcea că am trecut printr-un loc… mi s-au dat multe hîrtii… o ştampilă… şi io am început să pun ştampile în toate dreptunghiurile… pînă cînd s-a terminat tuşul… Oi fi votat, oi fi visat…? Abţibildul de pe buletin zice că am votat. Aşa o fi! Trecem peste.

















Saturnianul a sosit dintr-un colţ îndepărtat al galaxiei, de pe o planetă numită Entoria, acum 34 de ani pămînteni. Numele său adevărat este Ewa'y şi s-a născut acum 3 cicluri entoriene (233 de ani pămînteni). Nu ştie dacă a fost exilat sau s-a rătăcit într-una din călătoriile sale prin genunile spaţiului. Dar ştie că se află aici pentru a evolua către nivele superioare ale fiinţării universale şi că se va întoarce acasă într-o bună zi. Aflaţi mai multe despre el