Saturnianul

Pe marginea unui post al Anei (apropo, n-aş mînca insecte nici dacă mi-ar zice FAO că o să trăiesc pînă la 150 de ani) s-a dat într-o discuţie cu tente vegano-biblico-religioase în care cineva vegetarian comenta că nu a mîncat niciodată carne şi că nu înţelege cum de pot mînca oamenii mortăciuni. Sunt destui vegetarieni care au această motivaţie pentru orientarea lor.

N-am nimic cu nimeni. Fiecare mănîncă ce vrea şi din ce considerente vrea. Chiar şi gîndaci. Dar nu pot să nu remarc non-sensul acestei motivaţii: nu mănînc carne, pentru că nu pot mînca mortăciuni.

Dragilor, plantele sunt tot fiinţe vii: se nasc (răsar - da, din acelaşi pămînt în care putrezesc mortăciunile de origine animală!), respiră, cresc, înfloresc şi mor. Faptul că leguma nu guiţă, nu behăie sau nu mugeşte cînd o smulgi din pămînt - îi iei viaţa, deci - şi nu sîngerează cînd o tai (de fapt, sîngerează dar noi îi zicem “suc”!) nu înseamnă că nu e vie. Biologic vorbind tot un cadavru mesteci, dar vegetal. Iar faptul că pare proaspăt şi e încă verde chiar şi după 5 zile de la sacrificare înseamnă doar că putrezeşte mai greu decît animala.

Înţeleg să nu mănînci carne din alte considerente: de sănătate, religioase, regim de slăbire etc. Dar aşa… Zău, dacă e să ne luăm după această motivaţie, oamenii ăştia ar trebui să procedeze precum guru ăia indieni care zic că se hrănesc cu energie solară lăsînu-se bătuţi în cap de razele fierbintelui astru.

Dar în fine, însăşi ideea de cadavru difera: porcul care moare de junghier e bun de fripturică; ăla care moare din alte cauze, e mortăciune şi-i bun de aruncat. Aşa că totul ţine pînă la urmă de percepţie şi mereu încercăm să găsim motivaţii plauzibile pentru diferitele noastre… idei

Hai poftă bună, indiferent ce-oţi mînca!