Am şi eu un pitic pe creier
Bine, am mai mulţi. Ca tot omu’ respectabil. Şi mă joc cu ei atunci cînd mă plictisesc. Sau cînd am chef. Da’ ăsta de care vreau să vă zic e ceva mai… special. Un fel de pitic atomic, ca să zic aşa.
Probabil că vi s-a întîmplat măcar o dată să vă aflați undeva și să aveți așa un feeling că sunteți în locul și momentul nepotrivit. Ei bine, cam ceva de genul ăsta e piticul meu, doar că la scară mai mare (v-am zis că e atomic).
Adică simt nu doar că mă aflu în locul și momentul nepotrivit. Ci că m-am născut în perioada istorică nepotrivită, în țara nepotrivită. Ba mai mult, pe planeta nepotrivită și în galaxia nepotrivită. Un fel de eroare la nivel macrouniversal cu implicații spațio-temporale majore. Ca și cum barza intergalactică a rătăcit drumul și m-a scăpat la marginea unei galaxii dintr-un colț de univers.
Nu e nici o glumă, chit că am numit chestia asta “pitic”. Uneori (rareori), sentimentul ăsta chiar mă bîntuie. Eu sunt aici dar mintea mea e la mii și mii de ani lumină depărtare (în timp și spațiu). Și n-are nici o legătură cu romanele și filmele SF citite și vizionate. Sentimentul mă bîntuie de pe vremea cînd se citea Răscoala, Desculț, Ciocoii vechi și noi iar la televizor singurii extratereștrii prezenți erau Ceaușeștii.
Saturnianul a sosit dintr-un colţ îndepărtat al galaxiei, de pe o planetă numită Entoria, acum 34 de ani pămînteni. Numele său adevărat este Ewa'y şi s-a născut acum 3 cicluri entoriene (233 de ani pămînteni). Nu ştie dacă a fost exilat sau s-a rătăcit într-una din călătoriile sale prin genunile spaţiului. Dar ştie că se află aici pentru a evolua către nivele superioare ale fiinţării universale şi că se va întoarce acasă într-o bună zi. Aflaţi mai multe despre el 
June 20th, 2008 at 17:24 pm
pai de ce pitic? asta ne-a fost foarte clar din totdeauna! nu esti tu ‘Saturnianul’?
Totusi noi pamantenii ne bucuram ca acea barza te-a scapat pe terra si astfel te avem printre noi
June 20th, 2008 at 19:18 pm
mersi mai martinele pentru apreciere. l-am numit pitic pentru ca asta este pentru cei mai multi. pentru mine e ceva normal
June 21st, 2008 at 20:29 pm
Cred ca trebuie sa ne mai si vedem. Cred ca muncesti prea mult, cred ca… nu citesti suficiente carti din colectia Chic
Sunt obscena, da ce-i mai mica si mai mica decat o…
Piticii, daca sunt udati bine, ajung Stefan cel Mare.
June 22nd, 2008 at 21:06 pm
1. Sunt de acord, trebuie sa ne mai si vedem.
2. Piticu’ asta n-are nici o legatura cu munca. Din contra, munca il face sa stea cuminte intr-un ungher al mintii
3. Ai dreptate, in ultima vreme n-am mai citit suficient… SK. Dar m-am delectat cu un Brussolo.
4. Nu-mi amintesc continuarea la chestia cu “ce-i mai mica si mai mica”. Astept sa mi-o spui cind ne-om vedea.
5. Nu comentez la faza cu udatul piticilor
June 27th, 2008 at 23:50 pm
Piticul tău merge înapoi în timp sau este unul din viitor? Eu am pitici pe tastatură şi se plâng că îi bat în cap.
) fără nume. El îmi dă senzaţia că ştiu ce simt cei din jur.
Şi mai am un pitic mai mare (vorbeam de cei mici ca să fie problema mică, insesizabilă şi uşor de rezolvat
June 28th, 2008 at 18:31 pm
Ana, piticul meu merge mult în viitor, dacă vorbim timp. Dar merge și muuult mult de tot în spațiu. La mii de ani lumină departare.
Cît despre piticul tău mare, ceva de genul ăla am și eu. Am numit-o intuiție care îmi spune cum e mai bine să acționez într-o situație sau alta. Partea proastă e că, deși intuiția nu mi-a dat greș aproape niciodată, spre deosebire de rațiune, o ascult cam rar și dau cu bîta în baltă
Tu cum te descurci cu piticul ăla mare al tău?