Dincolo de Dumnezeu este Omul!
Precizare: Un text lung care vă va plictisi şi chiar vă va irita dacă nu aveţi capacitatea de a-l citi cu mintea deschisă.
Din punct de vedere spiritual, societatea umană nu este una prea dezvoltată. De fapt, din acest punct de vedere, aş putea spune că, mai de grabă, am involuat nu am evoluat. Aşa-zisa evoluţie spirituală a umanităţii se reduce la două aspecte mai mult decît infinitezimale în raport cu forţa spirtitului, fie el uman sau de altă natură.
Unul este cel doctrinar - trecerea de la politeism la monoteism şi a creării unei adevărate încrengături complicate de religii, culte, crezuri, secte şi mişcări de tot felul în care unicul zeu rămas, Dumnezeu, este folosit precum un hopa-mitică ce se bălăngăne impasibil în toate direcţiile doctrinare spre care este împins. Celălalt aspect este de ordin pur material (şi în unele cazuri mercantil) - construirea unui număr impresionant de lăcaşe de cult.
Au întărit acestea credinţa, ne-au adus evoluţia pe scara cosmică a spiritualităţii universale? Răspunsul este “nu” şi asta se poate vedea cu ochiul liber. În fapt, privitor la cel de-al doilea aspect, acesta a însemnat externalizarea a ceea ce numim Dumnezeu şi închistarea Lui în diferite simboluri iconice. L-am scos din noi înşine cînd El, de fapt, se afla acolo unde fusese adevărata Sa casă dintotdeauna, fiecare dintre noi fiind icoana, reprezentarea materială a ceea ce El este.
Prea preocupaţi sau indiferenţi pentru a mai ne osteni să aruncăm o privire în noi înşine ca să-L vedem, L-am extirpat precum un organ care nu-şi avea rostul şi l-am “clonat” în nenumărate lăcaşe de cult, icoane şi totemuri pe care le-am împrăştiat în toate zările astfel încît, indiferent pe unde ne-ar purta paşii, să putem vedea o reprezentare a Sa pentru a ne putea trăi liniştiţi vieţile, împăcaţi cu ideea că am făcut ceva pentru El.
Şi poate că nici asta n-ar fi fost atît de rău dacă n-am fi substituit ideea de Dumnezeu şi crezurile, credinţele noastre, acestor iconuri, acestor “clone divine” handicapate genetic. Simboluri totemice şi reprezentări ale zeităţilor aveau şi oamenii antichităţii. Încă mult mai multe şi mai diferite deoarece erau, în genere, societăţi politeiste. Comiteau şi ei crime şi purtau războaie în numele acestor zeităţi. Atunci unde e involuţia vă veţi întreba? Răspunsul este înfricoşător prin cauza care duce la aceste efecte, azi.
Anticii omorau în numele unei zeităţi deoarece ei credeau sincer că este prezentă acolo, credeau sincer în ea şi chiar dacă aveau o mulţime de simobluri care o reprezentau (dar nu o substituiau), zeitatea respectivă rămînea totdeauna în centrul atenţiei. Totul gravita în jurul ei.
Odată cu externalizarea lui Dumnezeu, omul modern a devenit sclavul propriilor iconuri şi reprezentări care n-au nici o legătură cu divinitatea şi cu spiritul pentru că ele nu au fost aici de la începutul timpurilor. Mai mult, s-a pierdut orice urmă de legătură cu imanenţa umană a spiritualităţii, a lui Dumnezeu, ajungîndu-se pînă acolo încît nu se mai comit crime în numele unui crez sincer (fie el adevărat sau fals), ci în numele unor obiecte.
Avem religii care ne spun că a ucide e cel mai mare păcat, îl pomenim pe Dumnezeu în aproape orice situaţie, fără vreo noimă şi ne mîndrim cu credinţa afişată zgomotos ori ostentativ dar suntem gata să facem moarte de om fără cea mai mică grimasă pe chip, culmea, nu în numele credinţei noastre şi al Dumnezeului nostru, ci în numele simbolurilor create pentru a-l reprezenta. Punem obiectele create mai presus de ceea ce noi înşine am decis să reprezinte. Nu se cheamă asta trufie cumva?
Avem o puternică dependenţă iconică care este goală de orice conţinut şi esenţă. Căci atunci cînd am crezut că scoatem divinitatea din noi transferînd-o în obiecte perceptibile şi palpabile n-am făcut altceva decît să materializăm fantasmele noastre, să dăm consistenţă solidă unor holograme mentale. Fiindcă divinitatea (Dumnezeu), nu a ieşit niciodată din noi, acolo fiind casa ei dintotdeauna, doar că am uitat să mai privim spre ea iar acum pare să ne fie frică să mai privim spre ea speriaţi de perspectiva de a nu o mai recunoaşte. Am construit mii de lăcaşuri “sfinte” în care n-a locuit niciodată Dumnezeu şi am intrat în ele sperînd să găsim ceea ce purtăm mereu cu noi, în noi.
Dumnezeu nu este responsabil de absolut nimic din ceea ce se întîmplă în vieţile noastre, bun sau rău. El ne dă răscrucea; pe ce drum o luăm este alegerea noastră. El ne dă calea; dacă o urmăm sau nu este alegerea noastră. Pentru că dincolo de Dumnezeu este Omul!
Saturnianul a sosit dintr-un colţ îndepărtat al galaxiei, de pe o planetă numită Entoria, acum 34 de ani pămînteni. Numele său adevărat este Ewa'y şi s-a născut acum 3 cicluri entoriene (233 de ani pămînteni). Nu ştie dacă a fost exilat sau s-a rătăcit într-una din călătoriile sale prin genunile spaţiului. Dar ştie că se află aici pentru a evolua către nivele superioare ale fiinţării universale şi că se va întoarce acasă într-o bună zi. Aflaţi mai multe despre el 
August 3rd, 2008 at 14:27 pm
Great article or as we say in Austria:- endlich einmal ein lesenswerter Artikel!
Suchmaschinenoptimierungs last blog post..Mehr Text für bessere Suchergebnisse
August 3rd, 2008 at 14:50 pm
Thanks a lot! Just curious: did you use Google translate to read my article? Because I have noticed it is not too accurate and some words remain untranslated.
August 3rd, 2008 at 16:20 pm
Mă bucur să găsesc această afirmaţie la tine:
L-am scos din noi înşine cînd El, de fapt, se afla acolo unde fusese adevărata Sa casă dintotdeauna, fiecare dintre noi fiind icoana, reprezentarea materială a ceea ce El este.
La noi termenul de icoană a fost luat add literam şi multe altele la fel: chipul, pâinea cea de toate zilele, etc.
Se pare că divinitatea nu ne părăseşte pentru că Iubirea nu este capabilă să întoarcă spatele în schimb omul - da. Asta prin însăşi libertatea de alegere de care dispune.
Felicitări pentru articol!
Anas last blog post..Micul anonim
August 3rd, 2008 at 16:23 pm
Bun text bogdane…suntem sclavi fantasmelor noastre si frustrarilor imbecile pe care le cultivam cu malluri si toparlanisme ieftine.
Adevaratul Dumnezeu e in noi si daca n-o sa-l gasim ne vom indrepta catre distrugere. Nu stim sa ne bucuram de liberul arbitru si sa ne organizam viata astfel incat sa devenim daca vrei independenti fata de El, sa avem o viata echilibrata.
Omul care subjuga omul si dorinta de putere sau marire ne duc intr-o directie gresita. Nu suntem animale si ar trebui sa ne ridicam deasupra ideii de animal prin constientizarea problemelor si rezolvarea lor, nu refularea oarba in gasirea unor surogate care sa ne dezinhibeze sau sa ne faca sa uitam.
August 3rd, 2008 at 21:51 pm
@Ana: Mulţumesc Ana pentru apreciere. Într-adevăr oamenii par să fi uitat că aceste obiecte sunt doar nişte simboluri şi că puterea divină nu rezidă în ele. Dacă cineva s-a rugat la o icoană şi s-a vindecat de nu ştiu ce afecţiune mai mult sau mai puţin gravă e nu pentru că icoana în sine are puteri magice (e făcătoare de minuni, cum se zice), ci pentru că omul a crezut suficient de mult iar divinitatea din el l-a ajutat. Organismul uman are o forţă de regenerare nebănuită pe care puţini o intuiesc şi şi mai puţini o pot controla sau activa.
@Fănel: Problema e că, atîta timp cît îl vom căuta în cu totul alte părţi, nu îl vom găsi niciodată. Nu e ironic să alergăm bezmetici şi disperaţi după ceva ce este în permanenţă la noi, în “buzunarul” sufletului?!
Şi aproape că ai putea rîde cu gura pînă la urechi la incapacitatea de a vedea ceea ce ai sub nas, dacă asta n-ar duce la aberaţii comportamentale şi drame umane.
August 4th, 2008 at 21:44 pm
La ce te refferi cand zici drame umane ?
August 5th, 2008 at 0:38 am
Ce vreau să spun cu drame umane? Păi să pornim de la instituţiile reprezentative ale principalelor doctrine religioase din lume care au tot interesul să menţină externalizarea de care vorbesc în articol, să continuăm cu efectele concrete: Hezbollah, Jihad, Fatah, Al Qaida, războiul arabo-israelian (mai zi şi tu), trecem la lucruri ceva mai “mărunte” cum ar fi secte şi grupări în care oameni ajung să venereze un alt om sau un obiect şi încheiem cu ţaţa Floarea şi badea Ion mioritici care se calcă în picioare pentru o sticlă cîntată de “sfintele” feţe bisericeşti (numită aghiasmă) sau îşi dau duhul ca să atingă moaştele unuia mort acum eoni, pentru că a fost sanctificat de Biserică (oricare ar fi aia).
Nu contest existenţa de-a lungul timpului a unor astfel de oameni care au făcut ceea ce a fost catalogat drept minuni fiindcă prelaţii vremurilor au vrut să fie aşa. Isus de ce naiba crezi că a fost omorît. A fost un om care a ştiut să folosească puterea a ceea ce are fiecare dintre noi în el.
Gîndeşte-te, dacă şi ultimul pămîntean ar şti să folosească forţa interioară (spune-i Dumnezeu, divinitate, cum vrei) instituţia Bisericii ar deveni inutilă iar preoţii desueţi
Şi cînd ai putere asupra a milioane de oameni prin faptul că le manipulezi minţile şi sufletele, n-ai face chiar şi moarte de om ca să elimini orice ţi-ar putea submina această putere?!
Nu mă mai provoca ca dacă mai zic multe, mă declară ăştia eretic şi reinventează arderea pe rug special pentru mine
August 5th, 2008 at 2:18 am
Fanel, ai spus acolo: independenti fata de El. Dupa felul in care privesc eu lucrurile, suntem dependenti si in acelasi timp liberi sa-L alegem sau nu. Daca stai sa te gandesti ca ai viata pentru ca Viata ti-a dat-o… legatura este una permanenta.
Anas last blog post..Vedete fără machiaj
August 5th, 2008 at 11:12 am
Okay am inteles.
Bogdane nu te provoc ca dupa aia or sa ma arda si pe mine pentru complicitate la erezie
) sau instigare la erezie….
August 8th, 2008 at 1:32 am
@Ana: Te-ai adresat lui Fănel dar îţi răspund eu. Fapt: Viaţa ţi-o dau părinţii, deci, legătura permanetă e cu ei. Nu mai suntem creaţi îm mod direct de El, aşa cum au fost Adam şi Eva. Atunci, în ce măsura mai avem legătură cu El?! Exclud aici libertatea de a-L alege sau nu. Pentru că dacă suntem dependenţi de El, această dependenţă există fie că Îl alegem sau nu. Dar în ce măsură mai există ea?
Să pun problema un pic altfel. Omul va crea la un moment dat primul android inteligent şi care va semăna perfect cu creatorul său. La acest nivel, putem spune că omul va fi Dumnezeul acelei creaturi. Apoi, în timp, omul nu va mai crea el androizii, ci va crea nişte androizi care să creeze androizi. Din acel moment omul nu va mai fi implicat direct în crearea androizilor. Întrebare: în ce măsură se mai poate spune că androizii creaţi de androizi mai au legătură cu Omul, creatorul iniţial?
Şi acum fă analogia cu oamenii care se nasc din oameni.
August 10th, 2008 at 17:21 pm
Sa traiesti Bogdanel si sa stii ca nu te-am uitat
Eu cred ca principalii vinovati(inafara de noi insine) sunt capii bisericesti care nu-i invata pe oameni ce inseamna cu adevarat credinta in Dumnezeu si cine este si ce vrea El.Mai toti capii vor de fapt preamarirea lor si supunerea intr-un fel a oilor (slugilor)
Dar mai cred ca a noastra credinta este de fapt asa cum ne place noua sa fie,cum ne convine noua , pt. ca este tare greu sa ne invingem pe noi si sa recunoastem adevarul atunci cand il vedem.Oamenii de stiinta spun ca oamenii au nativ capacitatea de a distinge binele de rau.
Nu vreau sa jignesc pe nimeni dar cred ca principalii vinovati suntem noi,dar ne iertam si ne iubim si ne pupam noi pe noi insine
Noroc totusi ca El are puterea de a ne ierta…
August 11th, 2008 at 18:55 pm
Păi se spune că cel care creează dă viaţă. Nu ştiu de câte tipuri este viaţa (asta e absurdă dar o spun) în mod sigur sursa iniţială este una singură. Mie una nu mi-au plăcut niciodată intermediarii.
Anas last blog post..Relaţii în standby
August 14th, 2008 at 14:31 pm
@Cristi: Să trăieşti Cristi. Mă bucur că nu m-ai uitat şi mă bucur că îţi faci simţită şi prezenţa.
Fiecare purtăm în noi acea forţă supremă numită în multe feluri: Dumnezeu, divinitate, puteri paranormale, magie, etc. Depinde de noi dacă ştim să ne folosim de ea sau ne agăţăm de surogatele şi iluziile oferite de alţii care au interesele lor să ne ţină legaţi de ei.
@Ana: Sursa iniţială este una singură. Şi totuşi, noi oamenii, suntem rezultatul unor intermediari: parinţii noştri. Căci doar Adam şi Eva sunt ieşiţi direct din mîna Creatorului
August 14th, 2008 at 15:04 pm
[...] în discuţie într-un articol mai din urmă problema relaţiei omului cu cel pe care, cel puţin declarativ, cam toată lumea îl [...]