Cyborgii din viaţa mea
E duminică după-masa. M-am culcat la 5 jumate dimineaţa pentru că m-am uitat la sezonul 2 Stargate Atlantis pe net şi am fost trezit la unşpe de Sfînta Alarmă pe care am afurisit-o scurt şi am mai hibernat pînă pe la unu şi ceva. Acum am o stare asemenea unui cocktail exotic: un soi de lene amestecată cu plictiseală, hiperactivitate sinaptică, amuzament, curiozitate şi dor de ducă pe coordonate galactice cît mai îndepărtate. Da, Terra nu mă mai cuprinde şi vreau undeva foarte departe dacă nu în spaţiu, măcar în timp. Oricum, am senzaţia că trăiesc pe nişte coordonate spaţio-temporale pe care lumea o să se afle peste vreo o sută sau două de ani. (more…)











Saturnianul a sosit dintr-un colţ îndepărtat al galaxiei, de pe o planetă numită Entoria, acum 34 de ani pămînteni. Numele său adevărat este Ewa'y şi s-a născut acum 3 cicluri entoriene (233 de ani pămînteni). Nu ştie dacă a fost exilat sau s-a rătăcit într-una din călătoriile sale prin genunile spaţiului. Dar ştie că se află aici pentru a evolua către nivele superioare ale fiinţării universale şi că se va întoarce acasă într-o bună zi. Aflaţi mai multe despre el