Pe cei loviţi de durere îi răsfăţăm, aţi observat lucrul ăsta vreodată? Iar ei încep să se obişnuiască aşa.
(Stephen King, Dintr-un Buick 8)
AÅŸa cum mi se întîmplă de cele mai multe ori, inspiraÅ£ia de a scrie ceva mi-e stîrnită cînd mă aÅŸtept mai puÅ£in, ori de lucruri/întîmplări de la care mă aÅŸtept cel mai puÅ£in. Am un post în draft născut dintr-o ciocnire om-cărucior pe “autostrada” unui supermarket. Asta în loc de introducere, ca să fiu sigur că îi plictisesc ÅŸi alung pe “nechemaÅ£i” de la citirea celor ce urmează 
Răsfăţul este ceva cu care ne place să tratăm persoanele apropiate, la care ţinem şi pe care le iubim. La rîndul nostru ne place să fim răsfăţaţi. E un fel de jacuzzi sentimental de care oricui i-ar place să se bucure. Dar precum bălăceala prea îndelungată ajunge să transforme plăcerea în disconfort, la fel e şi cu răsfăţul care, atunci cînd este exagerat, ajungi să-l percepi ca pe o încercare de subjugare, ca pe un blestem şi să simţi un disconfort profund, o jenă psihologică în preajma sursei de răsfăţ.
Read more…
AÅŸa că am decis să mă alături “prostului” de Cabral, ÅŸi altora ca el, ÅŸi să particip la evenimentul care va avea loc marÅ£i 2 decembrie, ora 19.30 în clubul Fabrica, pentru a ajuta la strîngerea de fonduri în scopul sprijiniriii unui ÃŽngeraÅŸ. CitiÅ£i mai multe aici.
Veniţi şi voi, e o ocazie minunată să vă simţi bine, să vă relaxaţi şi să readuceţi zîmbetul pe chipul unui sufleţel în acelaşi timp. Iar dacă nu puteţi ajunge, măcar răspîndiţi vorba.
Dragele mele, vă rog să citiţi cu atenţie fragmentul de mai jos. În special cele ce aveţi iubiţi/soţi cu talente de potenţiali boxeri şi intenţii serioase de antrenament casnic. Este un fragment dintr-un roman de ficţiune dar cu corespondenţe în lumea reală.Citiţi şi recitiţi acest fragment pînă vă ustură şi vă lăcrimează ochii din cauza monitorului. Şi fie să rămînă asta singura voastră suferinţă.
Citiţi şi încercaţi să vă imaginaţi a fi personajul central, să vă imaginaţi pînă la cele mai odioase detalii; pînă aveţi senzaţia că încep să vă crească vînătăi pe faţă; pînă cînd imaginaţia începe să vă apeleze senzorii durerii şi duceţi mîna la gură pentru a încerca stăvilirea unei hemoragii inexistente provocată de un pumn virtual; pînă simţiţi umilinţa sfredelindu-vă sufletul, zdrelindu-l şi ferfeniţindu-l apoi aruncîndu-l aşa cum arunci o cîrpă mult prea jegoasă pentru a mai fi spălată.
Read more…
Într-un comentariu la articolul de aici, Fănel zice, printre altele, că:
Balamucul politic de care vorbim a născut nişte poli sociali foarte disociaţi, asemănând criza cu un razboi, unul psihobănesc. Vei ajunge la concluzia că de aici încolo se începe o nouă era, dacă vrei, socială, politică, organizaţională şi psihoeconomică.
În sfîrşit, cineva (nu singurul, din fericire) evocă în mod realist ceea ce alţii numesc Apocalipsă şi o zugrăvesc cu tuşe împrumutate de la Stephen King şi Wes Craven. Da, asta este Apocalipsa de frica căreia se cacă pe ei misticii şi apologeţii dezastrului planetar pogorît de mînia divină. Renaşterea modernă dacă vreţi. Şi, ca la orice (re)naştere, suferi ca să poţi vedea minunea.
Cine le explică acestor apologeÅ£i că Apocalipsa nu înseamnă dezintegrarea umanităţii păcătoase, ci taman această eră nouă în care, bineînÅ£eles, nu vor rezista “urangutanii” sau “paricopitaÅ£ii”? Ä‚ÅŸtia vor dispărea - nu neapărat fizic - de pe firmamentul noii lumi fiindcă nimeni nu le va mai băga în seamă mugetele ÅŸi scălîmbăielile pentru simplul fapt că vor fi desuete.
…ÅŸi trecerea lui.
Am citit undeva (parcă în prezentarea unui supliment alimentar antioxidant) că îmbătrînirea nu este cauzată de trecerea timpului, ci de degradarea celulelor organismului în urma atacului radicalilor liberi. Staţi liniştiţi, nu de suplimente alimentare vreau să vă vorbesc 
Însă era necesară această introducere pentru că de-aici au pornit frămîntările ce au generat articolul de faţă.
Mintea mea iscoditoare de extraterestru rătăcit pe Terra a început să-şi pună întrebări, să imagineze situaţii. Şi cum nu le putea ţine numai pentru ea, a simţit nevoia să le împărtăşească. Va să zică trecerea timpului n-ar avea nici o legătură cu îmbătrînirea, ci doar reacţiile ce se petrec în laboratorul bio-chimic care este organismul uman. Booon!
Read more…
Reclama din fotografie se găseÅŸte în toaleta bărbaÅ£ilor de la Pizza Hut Romană. NiÅŸte picioruÅŸe apetisante peste care a fost suspendată o perdeluţă-fustiţă ce te lasă să-Å£i imaginezi un funduleÅ£ la fel de apetisant. BineînÅ£eles, nu reziÅŸti impulsului ÅŸi ridici fustiÅ£a. Doar că funduleÅ£ul pe care te aÅŸtepÅ£i să-l vezi este acoperit de… ditamai reclama. Nu mai ÅŸtiu la ce! La o maÅŸină… la o revistă de maÅŸini… Ceva cu maÅŸină în orice caz!
Oricum, a fost o surpriză. ÃŽnainte de a ridica fustiÅ£a am crezut că o fi reclamă la lenjerie intimă. DeÅŸi nu prea vedeam ce ar căuta o reclamă la lenjerie intimă feminină în toaleta bărbaÅ£ilor… 
Doar dacă ar fi vrut să ne înveÅ£e ce chiloÅ£ei să le cumpărăm femeilor speciale din viaÅ£a noastră…
Reclamele ingenioase de genul acesta au un mare defect: ingeniozitatea lor eclipsează produsul în sine. Dovadă că eu nu mai ţin minte la ce se făcea reclamă Aşadar, cînd mai ajung la Pizza Hut Romană o sa mă mai uit odată. Şi, poate nu mă mai fîstîcesc şi fac o poză 
Am votat prima oară în 1992. De atunci am trecut prin toate fazele posibile: entuziasm, încredere, votul pentru ce simpatizam, votul pentru răul cel mai mic, votul în urma înghiţirii (cu noduri) a discursurilor demagogice cu civismul, tu ai puterea şi bla-bla-uri d-astea ieftine. Pentru că la noi sunt bla-bla-uri. La noi alegătorul deţine puterea strict în secundele dinaintea aplicării ştampilei pe buletinul de vot. Pentru că atunci cînd ştampila a fost aplicată puterea se transferă acelui nume de pe hîrtie, care va ieşi învingător sau nu. Dar puterea alegătorului s-a pierdut în secunda aia şi nu o va mai recăpăta decît peste alţi 4 ani, pentru alte cîteva secunde. Între timp, puterea va fi a altora la propriu şi la figurat.
Read more…
Săptămîna trecută fusei ÅŸi eu la tîrgul de carte Kilipirim ÅŸi am reuÅŸit marea performanţă să iau o carte (de fapt două, că am mai luat ÅŸi Enigma Tunguska) pe coperta căreia să nu scrie Stephen King. E vorba de Cutia cu fantome (Heart-shaped box, titlul original) de Joe Hill, carte apărută la editura Tritonic. Acum… nu se pune faptul că numele real al autorului este Joseph Hillstrom King, nimeni altcineva decît fiul lui Stephen King 
Nu-i aÅŸa?
Cartea - romanul său de debut - n-am citit-o încă (acum îl citesc pe tăticu’, Dintr-un Buick 8 
) dar am înÅ£eles că “juniorul” a vrut să iasă de sub influenÅ£a notorietăţii tatălui său nu doar prin pseudonim, ci ÅŸi prin stilul scriiturii. Voi vedea acum… De obicei, aÅŸchia nu sare departe de trunchi.
Pentru un scurt rezumat al romanului, daţi un click pe poza din dreapta.
În mod civilizat, adicătelea! Daaa, a fi civilizat este (atunci cînd se iegzistă) una din vechile calităţi umane, pentru cine crede că America n-a fost descoperită încă. Inspirat de acest post al Denisei.
Situaţia 1 - Individ/ă (mai) temperat/ă, cu explozie întîrziată:
User primeşte mass de la X. Închide fereastra şi îşi vede mai departe de treabă. După un timp mai primeşte un mass de la acelaşi X. Cu o grimasă şi un uşor tremur al pometelui face aceeaşi manevră, nu înainte de a-l avertiza/ruga pe X să nu-i mai trimită mass-uri. Dar X mai trimite şi al treilea mass.
Read more…
