Saturnianul

Archive for Iunie, 2009

Băi, vin şi io dintr-o mini-vacanţă cu linişte, aer curat, miros de brad, ciripit de păsărele, potenţial mormăit de urs şi mă aruncă un amic în vîltoarea manipulării de neam prost. Priviţi cliplul de mai jos. Sunt sfătuiţi să evite vizionarea habotnicii şi cei uşori influenţabili de toate căcaturile religioase destinate adormirii ultimelor rămăşite de neuron care mai funcţionează independent prin căpăţînile unora.

Deci rusulanul ăsta cică a descoperit el iadul care e pe niveluri, în funcţie de păcatele comise. Cum toţi ajungem la nivelul “doi metri sub pămînt” bag seama că suntem ne-păcătoşi, aşa că de ce ne mai freacă biserica la melodie cu păcatul originar?

Acu’ serios, mie mi-au sărit două chestii în ochi pentru care filmuleţul ăsta pute a făcătură jalnică:

1. Din cîte ştiu, nu există tehnologie actuală cu care se poate fora la 14 km adîncime. Dar în 1960, sigur nu exista.
2. Ţipetele alea, care ar fi ale sufletelor chinuite in iad, se aud ca şi cum ar fi într-o hală. Oricum, incintă. Sigur n-au fost înregistrate în lagărele naziste în încăperile unde-i gazau pe deţinuţi cu Zyklon B? Ca să nu mai zic că murmurele alea le pot capta şi din piaţa Obor.

Io mă duc să sap în grădină, mai la vreo 10 metri aşa, poate prind un d-ăsta aflat la niveluri mai superficiale şi îl duc la Zero TV să ne povestească cum e cu iadul. Da’ chiar, ăştia mai de la suprafaţă nu se îneacă în pînza freatică?

Nu ştiu cînd v-aţi uitat ultima oară la desene animate dar eu tocmai mi-am dat seama că a trecut înfiorător de mult timp. Eu care nu pierdeam Looney Tunes şi Tom&Jerry. Desene animate adevărate, simpatice, pline de umor, care-ţi smulg un zîmbet oricît de mohorît ai fi. Ei bine, azi noapte m-am uitat la cele două filmuleţe de mai jos. Personajul principal este nebunatica veveriţă Scrat. Cei care aţi văzut Ice Age 1 şi 2, cu siguranţă o cunoaşteţi (abia aştept să apară Ice Age 3). Ice Age este unul din puţinele filme de animaţie moderne care îmi plac pentru ca are umor şi îţi creează o stare de bună dispoziţie. Iar nebunatica Scrat e cireaşa de pe tort. Cred că o să revăd Ice Age. E o terapie bună pentru stări mai… neplăcute. Priviţi şi zîmbiţi. Desenele animate nu au vîrstă cînd e vorba de adus un zîmbet.

PS: Mda, în ultima vreme nu prea am mai avut inspiraţie pentru scris. Mă rog, am avut şi am, dar într-un alt… context pe care mă concentrez ceva mai mult acum şi îmi ocupă mai tot timpul gîndirii mele, fiindcă este ceva mai elaborat.

Saturnianul a primit o sarcină serioasă la rugămintea prietenului său bun, Robotul Uman să găzduiască acilea leapşa primită de el de la Arţăgoasă. Motivul? Mi-a zis că blogul lui e un pic mai special şi că acolo nu vrea să scrie altceva decît aventura lui prin Pozitronia. Şi cum prietenii se ajută, chiar dacă se mai cîrîie , iaca pun acilea răspunsurile la leapşă, pe care mi le-a şoptit telepatic.

1. Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la pagina 18 şi scrieţi aici al patrulea rând
deasupra:

2. Fără să verificaţi cât e ora?
21:30

3. Verificaţi!
21:27

4. Cum sunteţi îmbrăcat?
Pijama.

5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
Ecranul laptopului.

6. Ce zgomot auziţi în afara celui al calculatorului?
N-aud, am căştile-n urechi.

7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
N-am ieşit, eram constipat

8. Ce aţi visat ieri noapte?
Vise nemaivisate

9. Când aţi râs ultima data?
Acu’ f’o juma de oră, mă uitasem la un episod din South Park.

10. Ce aveţi pe pereţii încăperii unde sunteţi?
Vopsea lavabila.

11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte, care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Fiind noapte, n-aş putea cumpăra nimic.

12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Păi nu e ultimul, mai am de gînd sa văd

13. Aţi văzut ceva neobişnuit azi?
Un xaxsoc cîndtînd în pădurea de laxişi. Eram pe Saturn.

14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Duh… L-am făcut, da?

15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă.
Nu ştiu ce nu ştiţi.

16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba de o fetiţă?
Mimoza.

17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Mimozu

18. V-ati gândit deja să locuiţi în străinătate?
O altă galaxie e considerat în străinătate?

19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului?
Raiul are porţi? Credeam că e la liber.

20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?
Canalul TV. Mă oftică ăsta de acum şi n-am cum să-l schimb.

21. Vă place să dansaţi?
Uneori.

22. George Bush?
Nu! Saturnianul.

23. Care a fost ultima chestie pe care aţi văzut-o la televizor?
La limita imposibilului.

24. Care sunt cele 4 persoane care ar trebui să preia acest chestionar?
Robotul Uman nu cunoaşte pe nimeni, aşa cu nu mi-a zis cui

Am înjurat! Ca la uşa cortului! Nu pe cineva. Mă rog, pe cineva dar care nu era de faţă. Din motive… tehnice. Pe tot drumul de venire spre casă, în intimitatea maşinii personale, n-am făcut altceva de cît să înjur. 7 km de înjurături. Mi-a prins bine, m-am răcorit. Dacă n-o făceam în maşină, riscaţi să citiţi aici “repertoriul”

Cred că unii sunt născuţi să fie jigodii, au jigodismul în sînge. Asta e menirea lor pe lume. Ce nu înţeleg eu e altceva… Cum de rezistă astfel de… entităţi. Ba chiar prosperă! Ştiam de o selecţie naturală: rezistă cei mai inteligenţi, cei mai buni, bla-bla. Ce dracu’ s-a întîmplat cu ea în sînul societăţii umane de nu mai funcţionează? Constat că pe lîngă ăia buni, inteligenţi, vieţuiesc tot felul de lichele şi păduchi, paraziţi d-ăştia care nu se gîndesc la nimeni şi nimic din jurul lor, uneori nici măcar la ei înşişi. Hitler nu trebuia să extermine evrei, ci jigodii umane. Indiferent de naţionalitate, etnie şi rasă. Ăsta ar fi trebuit să fie criteriul pe baza căruia să aplice eugenía: jigodismul uman.

Mi se face atît de scîrbă cîteodată încît îmi vine să plec, nu din ţară, ci de pe planetă. La dracu’, din sistemul solar fiindcă a ajuns putoarea jigodiilor pînă pe Saturn.

Gata!

Mă enervezi, mă scoţi din răbdări. Nu ştiu cum dracu’ faci că transformi o amărîtă de secundă anorexică într-o putoare de oră grasă cît o vacă borţoasă. Dacă ai fi muiere, aş da divorţ de tine pentru hărţuire neuronală şi ţi-aş cere pensie alimentară pe viaţă, pe care să mi-o plăteşti în linişte interioară. Da, hărţuire neuronală! Fiindcă îţi place să mă fuţi aproape toată ziua la creier cu obsesiile tale belicoase. Îţi recunosc rolul tău de echilibru, dar în ultima vreme ţi-ai cam depăşit cu mult atribuţiile şi ai început să ai tendinţe dictatoriale. Şi nu ştiu cît o să te mai suport. Deocamdată îţi dedic melodia de mai jos. Poate te simţi.

Hai că mă duc la scris. Aşa că mucles, să n-aud un gînd de la tine!

Zilele trecute mi-a venit aşa, într-o doară, să o întreb pe LeBăDa Thornofrose dacă n-ar vrea să scrie un guest-post pe blogul meu. Nu ştiam dacă va fi de acord să-şi pună gîndurile sale aici, cînd ar fi putut să le păstreze pentru blogul ei. Dar, spre bucuria mea, a acceptat şi îi mulţumesc.

Ar trebui ca trecutul să ne influențeze viitorul?

Am fost întrebată acest lucru. Ar trebui?

Nu știu. Cert este că trecutul influențează viitorul. Din toate punctele de vedere. Absolut orice decizie luată la un moment dat, va avea un impact mai mare sau mai mic asupra viitorului. Hotărârile luate în prezent, în clipa următoare devin un trecut care ne va urmări viitorul pentru totdeauna. E un lucru inevitabil, un curs pe care nu-l putem opri sau schimba.

Dintr-un alt punct de vedere însă, consider că putem modera influența trecutului asupra viitorului. Și anume trăirile, sentimentele din trecut, amintirile.. Se întâmplă uneori să avem tendința de a trăi prea mult în și din trecut. Ne rămân în minte anumite perioade pe care le-am trăit. Ne-au marcat. Și nu reușim să trecem de ele. Ne afundam tot mai mult în amintiri, trăim într-o altă lume; indiferent că-s iluzii, momente plăcute sau neplăcute.. dar nu putem merge mai departe. Și asta cred eu că e o mare greșeală. Amintiri avem și vom avea întotdeauna, dar impactul lor asupra prezentului și viitorului trebuie controlat. De aceea există trecut și viitor; de aceea există uitarea și capacitatea minții umane de a selecta amintirile. Și această capacitate trebuie folosită pentru a ne ajuta pe noi înșine să trăim. Să trăim în prezent. Trebuie să reușim să înțelegem limitarea trecutului și infinitatea viitorului.

Da, știu, e ușor de zis, dar mai greu de realizat. Dar, așa cum spun eu mereu, cu răbdare și voință, totul este posibil și realizabil.

©Thornofrose

Am o stare de tensiune interioară pe care nu pot să mi-o explic. Şi nici nu încerc. Prefer să eliberez această tensiune. Şi cel mai bine pot face asta cînd execut o operaţiune casnică în timp ce ascult muzică hard. Simt cum acordurile alea dure preiau din tensiunea mea, relaxîndu-mă. E mult mai bine aşa decît să ţi-o verşi pe cineva care nu are nici o vină. Eviţi situaţii aiurea şi nu-l “încarci” pe celălalt cu tensiunea ta. Aşa că acum şterg praful şi ascult tare muzica de mai jos. Probabil o să întîrzii unde trebuie să ajung dar nu-mi pasă.

AC/DC – Big Jack

ACDC – Harley Davidson

Sunt adeptul drăgălelilor, alinturilor şi al cuvintelor dulci între partenerii unui cuplu. E frumos, te gîdilă la sufleţel, îţi ridică adrenalina. Dar tot au o limită. Nu spun să dispară, ci că trebuiesc folosite mai cumpătat, să ia un curs logic, firesc. Oricît de bun ar fi ceva, în exces dăunează iar în cazul de faţă riscă să arunce lucrurile în derizoriu. Dacă bagi prea mult dulce în tine fără să-ţi mai laşi pauză măcar de-un pahar cu limonadă rece, fii sigur că ţi se va apleca. Şi cei care ştiu asta, vor avea grijă să nu se întîmple.

Pînă la urmă, trăinicia unei relaţii nu îşi are temelia în dulcegării servite “la kil” oricînd şi oricum (chiar dacă îşi au rolul lor într-un anumit moment), ci în lucruri mult mai importante şi mai profunde. Da, mi s-a întîmplat să mă “crizez” atunci cînd marea s-a liniştit – iar eu eram obişnuit cu ea agitată, să mă “zgîlţîie” pînă la starea de ameţeală – şi să mi se pară că lucrurile nu mai sunt ce-au fost. Mi s-a întîmplat, chiar dacă ştiam clar că orice evoluează, că lucrurile se aşează în matca lor şi că vine un moment cînd te bazezi pe nişte valori acumulate reciproc. Dar am înţeles.

Însă!… Oricît de agitată ar fi marea, oricîte însiropeli s-ar folosi, chestia aia din titlu mie îmi repugnă. Mi se pare un fel de mişto, de ironie, de prostituare sentimentală. Echivalentul verbal al incapabilităţii de a seduce fără să-ţi dai chiloţii jos. Ce naiba e aia “iubi”? Parcă sună a “îmi placi, da’ mă mai gîndesc!” Verbul a iubi e magnific şi înălţător. Transformarea lui în substantiv cu o simplă schimbare de accent îl aruncă în mocirla superficialului, devine apanajul celor lipsiţi de imaginaţie în exprimarea sentimentelor, care au fuşerit capitolul IUBIRE din lecţia vieţii şi acum încearcă să salveze aparenţele.

Zi-i dom’le simplu: “Ce faci iubire?” Sau zi-i pe nume! E numele ei/lui. Dacă îţi place, îţi place de la nume pîn-la unghie. Cînd v-aţi cunoscut i-ai auzit şi numele. Chit că era Marghioala sau Flendurici, atunci ţi s-a părut divin, Cîntarea Cîntărilor ce mai! Acum ce-are, îţi stă-n gît?

Iar dacă nu vrei să foloseşti numele, ok! Dar nu veni cu ursuleţi, cocoşei, iepuraşi, motănei, vrăbiuţe, etc. Sunt drăguţe apelativele astea dar n-au pic de originalitate. Fii naibii original! Inventează cuvinte. Nu copia, inventează! Faceţi-vă un dicţionar propriu de cuvinte şi expresii ştiute şi înţelese numai de voi. Lasă animăluţele acolo unde le e locul, în pădure sau în bătătură. Poţi condimenta vocabularul tandreţurilor cu propriile cuvinte.

Şi fără “iubi”! TE ROG! TE IMPLOR!

E 4. Dimineaţa. Şi nu dorm. Cam acu’ vreo 2 ore mi-era un somn crunt. De plumb. De fapt, nu mie. Celuilalt Eu. Şi n-am vrut nici de-al naibii să mă duc la culcare că voia Celălalt Eu. Mă duc cînd vreau Eu!!! De ce nu vrea Eu cînd vrea şi Celălalt Eu? Ce-i cu ăştia de nu se înţeleg şi ei? Ce e cu Eu!? Ce-are ăsta de tot îl faultează pe Celălalt Eu? Băi Eu, te-ai dilit, cum bine îţi zicea cineva acu’ f’o doo zile. Ia revino-ţi în puii mei şi nu mai fi aşa scorţos cu Celălalt Eu!

E 4 şi 14. Mă duc. Mi-e somn!…

Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Mananc si plang. Mananc!

Istoria acestei poze este un pic… kinky ca să zic aşa Iniţial a fost una din multiplele fotografii la întîmplare cu care se “încălzeşte” fotograful. Şi mie mi-a plăcut dorsalul fetei ăsteia Habar n-aveam că mai tîrziu o să-i pot da un concept, că o să-mi insipire ceva şi că o voi face să gîdile imaginaţia. O fată frumoasă într-o zi însorită, plimbîndu-se desculţă prin parc. Oare aşa o fi?

Locaţie: Parcul Herăstrău

Barefoot in the Park