Saturnianul

Archive for Iunie, 2009

Zilele trecute mi-a venit aşa, într-o doară, să o întreb pe LeBăDa Thornofrose dacă n-ar vrea să scrie un guest-post pe blogul meu. Nu ştiam dacă va fi de acord să-şi pună gîndurile sale aici, cînd ar fi putut să le păstreze pentru blogul ei. Dar, spre bucuria mea, a acceptat şi îi mulţumesc.

Ar trebui ca trecutul să ne influențeze viitorul?

Am fost întrebată acest lucru. Ar trebui?

Nu știu. Cert este că trecutul influențează viitorul. Din toate punctele de vedere. Absolut orice decizie luată la un moment dat, va avea un impact mai mare sau mai mic asupra viitorului. Hotărârile luate în prezent, în clipa următoare devin un trecut care ne va urmări viitorul pentru totdeauna. E un lucru inevitabil, un curs pe care nu-l putem opri sau schimba.

Dintr-un alt punct de vedere însă, consider că putem modera influența trecutului asupra viitorului. Și anume trăirile, sentimentele din trecut, amintirile.. Se întâmplă uneori să avem tendința de a trăi prea mult în și din trecut. Ne rămân în minte anumite perioade pe care le-am trăit. Ne-au marcat. Și nu reușim să trecem de ele. Ne afundam tot mai mult în amintiri, trăim într-o altă lume; indiferent că-s iluzii, momente plăcute sau neplăcute.. dar nu putem merge mai departe. Și asta cred eu că e o mare greșeală. Amintiri avem și vom avea întotdeauna, dar impactul lor asupra prezentului și viitorului trebuie controlat. De aceea există trecut și viitor; de aceea există uitarea și capacitatea minții umane de a selecta amintirile. Și această capacitate trebuie folosită pentru a ne ajuta pe noi înșine să trăim. Să trăim în prezent. Trebuie să reușim să înțelegem limitarea trecutului și infinitatea viitorului.

Da, știu, e ușor de zis, dar mai greu de realizat. Dar, așa cum spun eu mereu, cu răbdare și voință, totul este posibil și realizabil.

©Thornofrose

Am o stare de tensiune interioară pe care nu pot să mi-o explic. Şi nici nu încerc. Prefer să eliberez această tensiune. Şi cel mai bine pot face asta cînd execut o operaţiune casnică în timp ce ascult muzică hard. Simt cum acordurile alea dure preiau din tensiunea mea, relaxîndu-mă. E mult mai bine aşa decît să ţi-o verşi pe cineva care nu are nici o vină. Eviţi situaţii aiurea şi nu-l “încarci” pe celălalt cu tensiunea ta. Aşa că acum şterg praful şi ascult tare muzica de mai jos. Probabil o să întîrzii unde trebuie să ajung dar nu-mi pasă.

AC/DC – Big Jack

ACDC – Harley Davidson

Sunt adeptul drăgălelilor, alinturilor şi al cuvintelor dulci între partenerii unui cuplu. E frumos, te gîdilă la sufleţel, îţi ridică adrenalina. Dar tot au o limită. Nu spun să dispară, ci că trebuiesc folosite mai cumpătat, să ia un curs logic, firesc. Oricît de bun ar fi ceva, în exces dăunează iar în cazul de faţă riscă să arunce lucrurile în derizoriu. Dacă bagi prea mult dulce în tine fără să-ţi mai laşi pauză măcar de-un pahar cu limonadă rece, fii sigur că ţi se va apleca. Şi cei care ştiu asta, vor avea grijă să nu se întîmple.

Pînă la urmă, trăinicia unei relaţii nu îşi are temelia în dulcegării servite “la kil” oricînd şi oricum (chiar dacă îşi au rolul lor într-un anumit moment), ci în lucruri mult mai importante şi mai profunde. Da, mi s-a întîmplat să mă “crizez” atunci cînd marea s-a liniştit – iar eu eram obişnuit cu ea agitată, să mă “zgîlţîie” pînă la starea de ameţeală – şi să mi se pară că lucrurile nu mai sunt ce-au fost. Mi s-a întîmplat, chiar dacă ştiam clar că orice evoluează, că lucrurile se aşează în matca lor şi că vine un moment cînd te bazezi pe nişte valori acumulate reciproc. Dar am înţeles.

Însă!… Oricît de agitată ar fi marea, oricîte însiropeli s-ar folosi, chestia aia din titlu mie îmi repugnă. Mi se pare un fel de mişto, de ironie, de prostituare sentimentală. Echivalentul verbal al incapabilităţii de a seduce fără să-ţi dai chiloţii jos. Ce naiba e aia “iubi”? Parcă sună a “îmi placi, da’ mă mai gîndesc!” Verbul a iubi e magnific şi înălţător. Transformarea lui în substantiv cu o simplă schimbare de accent îl aruncă în mocirla superficialului, devine apanajul celor lipsiţi de imaginaţie în exprimarea sentimentelor, care au fuşerit capitolul IUBIRE din lecţia vieţii şi acum încearcă să salveze aparenţele.

Zi-i dom’le simplu: “Ce faci iubire?” Sau zi-i pe nume! E numele ei/lui. Dacă îţi place, îţi place de la nume pîn-la unghie. Cînd v-aţi cunoscut i-ai auzit şi numele. Chit că era Marghioala sau Flendurici, atunci ţi s-a părut divin, Cîntarea Cîntărilor ce mai! Acum ce-are, îţi stă-n gît?

Iar dacă nu vrei să foloseşti numele, ok! Dar nu veni cu ursuleţi, cocoşei, iepuraşi, motănei, vrăbiuţe, etc. Sunt drăguţe apelativele astea dar n-au pic de originalitate. Fii naibii original! Inventează cuvinte. Nu copia, inventează! Faceţi-vă un dicţionar propriu de cuvinte şi expresii ştiute şi înţelese numai de voi. Lasă animăluţele acolo unde le e locul, în pădure sau în bătătură. Poţi condimenta vocabularul tandreţurilor cu propriile cuvinte.

Şi fără “iubi”! TE ROG! TE IMPLOR!

E 4. Dimineaţa. Şi nu dorm. Cam acu’ vreo 2 ore mi-era un somn crunt. De plumb. De fapt, nu mie. Celuilalt Eu. Şi n-am vrut nici de-al naibii să mă duc la culcare că voia Celălalt Eu. Mă duc cînd vreau Eu!!! De ce nu vrea Eu cînd vrea şi Celălalt Eu? Ce-i cu ăştia de nu se înţeleg şi ei? Ce e cu Eu!? Ce-are ăsta de tot îl faultează pe Celălalt Eu? Băi Eu, te-ai dilit, cum bine îţi zicea cineva acu’ f’o doo zile. Ia revino-ţi în puii mei şi nu mai fi aşa scorţos cu Celălalt Eu!

E 4 şi 14. Mă duc. Mi-e somn!…

Mi-i somn. Ce nalt îi focul! Si codrul, ce adânc!
Plang. Mananc si plang. Mananc!

Istoria acestei poze este un pic… kinky ca să zic aşa Iniţial a fost una din multiplele fotografii la întîmplare cu care se “încălzeşte” fotograful. Şi mie mi-a plăcut dorsalul fetei ăsteia Habar n-aveam că mai tîrziu o să-i pot da un concept, că o să-mi insipire ceva şi că o voi face să gîdile imaginaţia. O fată frumoasă într-o zi însorită, plimbîndu-se desculţă prin parc. Oare aşa o fi?

Locaţie: Parcul Herăstrău

Barefoot in the Park