Saturnianul

Archive for Iunie, 2009

Mi s-a spart conducta neuronală şi acum îmi curge inteligenţa pe tastatură. Am nevoie urgent de Poxipol altfel începe asta să scrie singură.

Mă apucară aşa nostalgiile anilor din urmă şi mi-am adus aminte de un filmuleţ făcut de mine pentru examenul de televiziune din ultimul an al facultăţii de jurnalism pe care cu avînd pioneresc am prestat-o :D Şi zic, hai să mă laud la popor cu geniul meu extraterestru şi neînţeles, uneori nici măcar de mine :P

În ciuda a ceea ce scrie la sfîrşitul filmuleţului, el a fost realizat în martie 2005 (ca să vedeţi cum se poate prosti poporul cu televizorul :))). Scuzaţi calitatea imaginii şi tremurul ei, dar am lucrat cu un handycam de împrumut care era mult prea uşor, trepied n-aveam iar stabilizatorul de imagine nu prea făcea faţă la tremurul meu pentru că afară era un frig crunt şi îmi îngheţaseră lăbuţele bocnă :D

Căţelul care apare pentru cîteva secunde în filmuleţ era al meu. Era, pentru că la cîteva luni după această filmare a murit :( Sunt singurele imagini pe care le am cu el. Şi acum îmi zic (dar tot mi-e greu să mă obişnuiesc) cum lucrurile sunt făcute să se întîmple la timpul care trebuie. Uneori cu final fericit, alteori cu final mai puţin fericit. O să pun probabil şi filmuleţul cu el şi să spun povestea. Atunci am simţit pentru prima oară cu adevărat ce înseamnă durerea de a pierde o fiinţă dragă. Fie ea şi un animăluţ.

Locaţie: Parcul Circului, Bucureşti
Coloana sonoră: Jean-Michel Jarre – London Kid (de pe albumul Revolutions)
Comentariu: Subsemnatul

În urmă cu ceva vreme vorbeam despre un alt adevăr dezarticulat, în care puneam problema dacă un adevăr nespus/omis reprezintă o minciună.

Acum, e vorba de un alt adevăr dezarticulat: adevărul contaminat. Un lider politic (nu mai ştiu care, ajutaţi-mă cu încredere :D) a spus că “o minciună repetată de un număr suficient de ori ajunge prin a fi luată drept adevăr” (citat aproximativ).

Cred că aveam vreo 20 de ani, nu mai ştiu unde fusesem şi mama voia detalii. Iar eu aveam chef de joacă, aşa că i-am spus o minciună. Bineînţeles că nu m-a crezut. Am repetat de vreo cîteva ori “bine, de data asta îţi spun” şi de fiecare dată spuneam o minciună. De care îşi dădea seama. Cînd, în cele din urmă, am spus adevărul… Surpriză: nu m-a crezut. Am încercat în fel şi chip să o conving că era adevărat ce-i spuneam. N-am reuşit!

Cît de frumos, dur sau neplăcut poate fi adevărul. Dar şi cît de vulnerabil – e suficient să petreacă ceva timp în compania minciunii pentru a-i împrumuta “mirosul”, forma şi să nu mai fie recunoscut atunci cînd este scos la lumină. Şi paradoxal – poţi minţi spunînd adevărul.

Pînă la urmă, adevărul nu are nici o valoare atunci cînd este rostit dacă nu există şi cineva care să te creadă.

Pentru că e dimineaţă, pentru că cerul e senin şi albastru, pentru că o problemă tehnică m-a ţinut treaz pînă la ora 6 şi pentru că de somn văd… albastru :D Şi pentru că florile albastre sunt frumoase. Mă culc, gata!

Mihai Eminescu – Floare albastra

Mda, în ultimele zile nu prea am mai avut nici chef, nici inspiraţie să scriu ceva. Inspiraţie n-am nici acum. Iar în următoarele zile va interveni şi lipsa timpului. Alergături prin oraş cu diverse treburi. Unele care nu-mi fac deloc plăcere, cum ar fi mersul pe la diferite instituţii de stat. Căci fiind de stat, cînd ajungi acolo, ce faci? Stai, că de-aia sunt de stat!

Nu sunt într-o formă optimă, aia pe care mi-o ştiu eu, dar o văd undeva la orizont ;) Doar că, IAR, trebuie să am răbdare. Încep să capăt o oarecare antipatie faţă de cuvîntul ăsta, simpla pronunţare a lui inducîndu-mi exact contrariul. Trebuie să găsesc neapărat un înlocuitor care să spună acelaşi lucru dar să nu sune ca o sentinţă :D Idei, ceva?

Vă las cu nişte muzică. Zic eu, altceva…

Hooverphonic – Eden

Hooverphonic – Inhaler