S@urnianul

Archive for Iulie, 2009

Mda, io, extraterestru fiind, sunt ciudat prin definiţie Dar voi, acolo, pe Terra, ce faceţi bre? Vă arde de glume?!

Aşa cum probabil ştiţi, Biblia este o colecţie de texte, cronici, epistole scrise de indivizi martori (zicem noi) ai evenimentelor evocate în ele. N-am să discut diversele aprecieri şi consideraţiuni vizavi de Biblie. Părerile sunt foarte de variate iar între cele două extreme – fanatism şi scepticism – se îngrămădesc o mulţime de mixturi ideatice. Nedumerirea mea e ce face cartea aceasta să fie sfîntă? Cine a decis asta şi de ce? Pentru că în ea sunt multe evenimente nu doar laice, ci unele care sunt dezavuate, condamnate chiar şi de lumea laică.

Fratricid, crimă

Şi Cain a vorbit fratelui său Abel. Şi pe cînd erau la cîmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorît. (Geneza, 4:8)

Incest

Şi Cain a cunoscut-o pe soţia sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. (Geneza, 4:17)

Care soţie? Singura femeie era Eva, mama sa. Textul este evaziv aici. Dacă nu este vorba de o altă femeie misterioasă (despre care nu se spune cum şi de unde a apărut), atunci avem de-a face cu un incest.

Cea mai mare a zis celei mai tinere: “Tatăl nostru este bătrîn; şi numai este nici un bărbat în ţinutul acesta , ca să intre la noi, după obiceiul întregului pămînt. Vino, să dăm tatălui nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.” (Geneza, 19:31,32)

Proxenetism, prostituţie

Cînd era aproape să intre în Egipt, [Avram] a zis soţiei sale Sarai: “Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. Cînd te vor vedea egiptenii, vor zice: “Aceasta este soţia lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă. Spune, te rog, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din cauza ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” Cînd a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că femeia era foarte frumoasă. Prinţii lui faraon au văzut-o şi ei şi au lăudat-o lui faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon. Pe Avram l-a primit bine, din cauza ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile. (Geneza, 12:11-16)

Homosexualism, viol

Au chemat pe Lot şi i-au zis: “Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” [...] Iată am două fiice care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. (Geneza, 19:5,8)

Măceluri

Cetatea să fie dată în întregime Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea. (Iosua, 6:17)

Exemplele ar putea continua cu misoginism, intoleranţă, ura între membrii familiei pe care le găsiţi tot în Iosua. Dar mă opresc aici, pentru că e mai mult decît suficient. Faptele de mai sus sunt lucruri pe care societatea actuală le condamnă penal şi/sau moral. Şi sunt doar cîteva exemple. Cîţi dintre voi aţi fi de acord cu toate acestea?

Puteţi să le ziceţi situaţii extreme, disperate în care protagoniştii au fost forţaţi de împrejurări să se comporte imoral (presupunînd că moralitatea exista ca şi concept atunci, deşi mă îndoiesc). De acord! Totuşi Biblia este cartea de căpătîi a două religii majore şi un exemplu de moralitate, smerenie. Aşadar, mai întreb încă o dată: cît de sfîntă e “Sfînta” Scriptură?

Fusese un extemporal de gramatică simplu. I se cerea să conjuge verbul “a muri” la perfectul compus. Deci totul trebuia să fie compus dar, mai ales, perfect. Aşa că recită sigur pe el:

Eu am murit
Ea a murit
Noi n-am murit

Profesorul îl privi o vreme întrebător apoi spuse:
- E o greşeală de conjugare. În primul rînd lipsesc nişte persoane de la fiecare număr. Dar, cel mai important, e o neconcordanţă logică. Dacă “Eu” a murit şi “Ea” a murit, “Noi” de ce n-a murit? Compus este, dar nu-i perfect.
- Ba e perfect. “Eu” şi “Ea” n-au murit, trăiesc în “Noi”. Doar că “Voi” şi “Ei/Ele” sunt atît de preocupaţi de plural încît nu mai văd singularul. Pentru aceştia nu mai există decît “Noi”, ca şi cum pluralul n-ar fi rezultatul a două singularităţi, ci o entitate care le-a consumat.

Călcînd pe cioburile propriului suflet făcut ţăndări, nu mai putea simţi nimic altceva decît durerea provocată de ascuţişurile ce-l crestau infinitezimal dar adînc. Pînă cînd cineva i-a zis că l-ar putea recicla, scăpînd astfel de suferinţă. A luat resturile şi le-a topit în suferinţa-i vulcanică apoi a turnat lava rezultată în forma unei iubiri speciale. Sufletul rezultat era minunat. Suferinţa dispăruse. Dar constată că nu-şi mai aparţinea. A plătit oare prea scump? Sau…

Poate v-aţi întrebat vreodată de ce fulgeră, de ce plouă, cum vin puiuţii de… orice, ce fac norii şi ce fac berzele. Aveţi răspunsurile acum. Povestea berzei în viziunea Pixar. Toate greutăţile pot fi depăşite atunci cînd există o prietenie frumoasă şi adevărată. Hai să zîmbim un pic!

Via Paula.

Cu ceva vreme în urmă am citit cuvintele unui înţelept (nu mai ştiu nici unde, nici cine era ) care spunea că utilitatea unui obiect este dată de golul din interiorul sau exteriorul său. Astfel, o casă poate fi formată din ziduri solide, cu o zugrăveală plăcută în interior, mobilată şi decorată astfel încît să o simţi un cămin primitor. Dar utilitatea nu îi este dată de nimic din toate astea, ci de spaţiul gol din interiorul ei, în care ne trăim vieţile. O canapea poate fi comodă sau nu, dar utilitatea ei este dată de golul în care ne aşezăm.

Dar utilitatea sentimentelor oare de ce este dată? Cumva de golul lăsat în raţiune atunci cînd sufletul se umple de cineva sau ceva? Poate exista un echilibru în nivelul de umplere al celor două? Sau suntem ineluctabil funcţionali datorită nimicului deplin care se găseşte, la un moment dat, într-o parte sau alta?

Anca vorbeşte de căutarea unor jumătăţi pe care nu le vom găsi fiindcă nu există, noi nefiind incompleţi ca indivizi. Inventiv, sufletul meu a născocit o teoremă care să umple golul lăsat de jumătăţile inexistente: doi oameni alături unul de celălalt reprezintă doi întregi care împreună formează o integrală. Astfel, diferenţiala factorilor întregi din ecuaţia unei relaţii se transformă, prin integrare, într-un tot unitar cu păstrarea nealterată a proprietăţilor native ale întregilor. Rezultatul are şanse să tindă către plus infinit.

N-aţi greşit planeta, tot pe Saturn sunteţi. Doar că are o hăinuţă nouă. Trebuia să schimb decorul virtual de împrumut cu unul original, numai al meu, care să mă facă să mă simt acasă. Şi cum nu prea aveam inspiraţie să scriu, mi-am zis că poate am inspiraţie să-mi redecorez aspectul planetei. În sfîrşit, am făcut-o şi pe-asta!