Arta de a fi caftită
26 Noiembrie 2008 | 
Lansat de: Dragele mele, vă rog să citiţi cu atenţie fragmentul de mai jos. În special cele ce aveţi iubiţi/soţi cu talente de potenţiali boxeri şi intenţii serioase de antrenament casnic. Este un fragment dintr-un roman de ficţiune dar cu corespondenţe în lumea reală.Citiţi şi recitiţi acest fragment pînă vă ustură şi vă lăcrimează ochii din cauza monitorului. Şi fie să rămînă asta singura voastră suferinţă.
Citiţi şi încercaţi să vă imaginaţi a fi personajul central, să vă imaginaţi pînă la cele mai odioase detalii; pînă aveţi senzaţia că încep să vă crească vînătăi pe faţă; pînă cînd imaginaţia începe să vă apeleze senzorii durerii şi duceţi mîna la gură pentru a încerca stăvilirea unei hemoragii inexistente provocată de un pumn virtual; pînă simţiţi umilinţa sfredelindu-vă sufletul, zdrelindu-l şi ferfeniţindu-l apoi aruncîndu-l aşa cum arunci o cîrpă mult prea jegoasă pentru a mai fi spălată.
Şi dacă încă mai puteţi gîndi Totuşi, poate i-aş mai da o unică şansă, atunci înseamnă că aţi mertia să vă loviţi într-o mie de uşi cu formă de pumn, aţi merita să aveţi ochi lărgiţi aruncînd priviri tîmpe atunci cînd cineva ar încerca să vă trezească la realitate spunîndu-vă că trăiţi lîngă o futută de bestie, aţi merita “onoarea” să fiţi acele fiinţe inteligente pentru care un animal a găsit calea de a le domina. Aţi merita toate astea din plin pentru că aţi stăpîni cu măiestrie arta de a fi caftite.
Societatea ar trebui să vă dea premiul de excelenţă pentru rol secundar şi pasiv iar bruta de lîngă voi să ia Oscarul pentru rolul de cel mai bun bărbat în viaţă. Şi voi aţi mulţumi prietenilor, societăţii, că nu se bagă în vieţile voastre pentru a vă distruge “cariera” pentru care aţi muncit cu atîta trudă şi suferinţă.
Nu voia, da’ urma s-o facă. Era obişnuită să facă ce-i spuneau bărbaţii. Să facă ce-i spuneau bărbaţii devenise aproape exclusiv opera vieţii ei.
- Întoarce capul şi uită-te la mine.
A întors capu’, da’ şi-a ţinut privirea în jos. Mare parte din sînge încă-i era pe faţă. Nu era o faţă rea. Probabil că era puţin frumuşică atunci cînd n-o bumbăcea cineva. Şi n-arăta nici atît de proastă cum ai fi crezut că trebuie să fie. Aşa proastă cum şi-ar fi dorit ea să fie.
- Aş vrea să merg acasă, a spus pe vocea slabă a unui copil. Mi-a curs sînge din nas şi trebuie să mă curăţ.
- Mda, ştiu asta. De ce? Te-ai lovit de o uşă? Pun pariu că asta a fost, nu-i aşa?
- Aşa-i. O uşă.
Nici măcar sfidare nu se citea în glasul ei. Nici urmă de atitudinea MĂNÎNC AMISH a iubitului ei. Ea nu aştepta decît ca totu’ să se termine. Discuţiile astea de pe marginea drumului nu făceau parte din viaţa adevărată. Să fie lovită, asta era viaţa adevărată. Să tragă înapoi mucii şi sîngele şi lacrimile toate la un loc şi să le-nghită ca pe-un sirop de tuse.
- Veneam pe coridor în jos să folosesc baia, şi Bri, n-am ştiut că-i acolo-năuntru şi-a ieşit dintr-o dată, repede, şi uşa…
- Cît timp, Sandra?
- Cît timp ce?
- Cît timp o să mai continui să mănînci rahatu’ ăsta?
Ochii i s-au lărgit puţin. Atîta tot.
- Pînă-ţi scoate toţi dinţii din gură?
- Aş vrea să merg acasă.
- Dacă verific la spitalul Statler Memorial, de cîte ori o să-ţi găsesc numele? Fiindc-ai intrat într-o mulţime de uşi, nu-i aşa?
- De ce nu mă laşi în pace? Eu nu m-am legat de tine.
- Pîn-o să-ţi fractureze craniu’? Pîn-o să-ţi rupă fundu’?
- Vreau să merg acasă domnule ofiţer.
(Stephen King, Dintr-un Buick 8 – ed. Aquila)
N-am să înţeleg niciodată ce dereglare emoţională, ce handicap sufletesc, ce conexiuni greşite între sinapse poate determina o femeie să considere intensitatea iubirii ca fiind direct proporţională cu forţa pumnului primit de la consort!
Mulţumesc Ancăi pentru poezie şi pentru că datorită ei am aflat cînd este Ziua internaţională împotriva violenţei asupra femeilor. Şi sper că Mirey chiar ar face ceea ce a spus în comentariul de la postul Ancăi.
Aterizat în: Saturnisme | 
Tags: Cartea de pe Saturn, femei, femeie, oameni, sentimente, societate, uman, viata
Este oribil si nu exista scuza pentru asa ceva. Insa tema este mult mai complexa. M-am pus de cateva ori in pielea acestor femei. Se dezvolta o frica… stii, frica- cel mai mare dusman al omului-… care nu le mai permite sa-si constientizeze starea. Le e frica de orice, de bune intentii, de lumea inconjuratoare, de ele insele, de necunoscut. Bataia este singurul lucru pe care il stiu, care face parte dintr-un univers familiar si care, paradoxal, nu le mai starneste groaza. Asta, pe de-o parte. Pe de alta parte, exista femei cu profil psihologic de victima/sclava. Format in urma unor intamplari mai mult sau mai putin similare, dar fara legatura cu autorul batailor din prezent. Apoi, problema nu este intotdeauna ATAT de grava, ca cea descrisa aici, daca ma pot exprima asa… si-atunci intervine socialul… care nu permite femeii sa se descurce pe cont propriu.
E o tema prea ampla ca sa o pot cuprinde intr-un comment. Am dat doar cateva repere.
Ultimul articol scris de Maria: Fotografie
Mentalitatea asta de supusa,de sclava e formata inca din copilarie .Daca i-am invata pe copii sa devina independenti, sa-si cunoasca si pretuiasca propria persoana, n-ar ajunge victimele nimanui, nici dependenti in asa masura de o persoana,incat sa suporte umilinta. E un prin pas…cu bataie lunga,dar merita!
Ultimul articol scris de AncaMk: 25 NOIEMBRIE-Ziua internationala impotriva violentei asupra femeilor
Noi astia o mana de oameni de pe-aici, stim asta. Insa nu noi suntem victimele si nu acesti barbati sunt violenti ( ma rog, parerea mea :D ). Ca sa schimbi mentalitati e nevoie de ceva mai mult decat lamentari scrise si de ceva mai multi oameni implicati. Si tot va dura destul incat noi sa nu mai traim schimbarea.
Pentru ca oriunde ne-am duce, in Romania pitoreasca, “bataia e rupta din rai” pt. orice grad de rudenie, iar in ce-i priveste pe copii, ” eu te-am facut, eu te omor”. Va sa zica, radacinile sunt mult mai adanci… tin de notiuni fundamentale ale vietii si mortii, pe care cei mai multi nu le stapanesc, pentru ca in romania este un sistem gaunos, care nu se dezvolta, ci se depreciaza.
Maria, sigur că problema de fond este cea a mentalităţii, îţi dau perfectă dreptate. Însă mentalităţile, idiferent de cîţi oameni s-ar implica, se schimbă în timp, este un proces de durată. Mai ales că la noi aceste mentalităţi sunt ancestrale.
Însă trebuie făcut ceva şi pentru femeile care sunt victime ale acestor mentalităţi astăzi şi acum. Nu pot fi lăsate în voia sorţii pînă cînd mentalităţile societăţii se vor schimba. Şi înainte de toate cred că trebuiesc conştientizate femeile însele de acest pericol pentru a se putea feri. Trebuiesc duse nu doar campanii de protecţie a femeilor abuzate, ci în special campanii de prevenire a unor astfel de situaţii. Să fie conştientizate femeile potenţiale victime ale abuzurilor dar care nu sunt încă. Nu trebuie aşteptat să se ajungă într-o situaţie ATÎT de gravă, precum ziceai tu. Şi tocmai asta nu se întîmplă la noi. În aproape nici o problemă a societăţii nu există strategii de prevenire, ci numai de tratare. De parcă se preferă tratarea efectului, decît îndepărtarea cauzei care ar putea duce la producerea lui.
Cum bine ziceai, e o temă amplă şi sunt multe de discutat pentru simplu comentariu. Dacă vrei putem dezbate mai multe pe mess. O să zici că asta nu rezolvă nimic, dar comunicarea este cheia de la care trebuie să plece totul.
Anca, cum spuneam şi în comentariul anterior, treaba cu educaţia pe care o dăm copiilor e o chestie de viitor şi cu efect în timp. Dar ce facem cu femeile care astăzi şi acum sunt victime sau potenţiale victime ale unei educaţii eronate? Nu trebuiesc conştientizate şi încurajate să evadeze din coşmarul pe care trăiesc? Sau să poată vedea şi conştientiza un posibil coşmar care se zăreşte palid la orizont?
Add me.
Barbatul care isi bate nevasta/prietena este un ratat. Atat, si nimic mai mult. Restul sunt discutii. [-(
De acord cu tine Khris. Dar cum ajutăm nevasta/prietena bătută să conştientizeze, să înţeleagă şi ea asta? Asta reprezintă provocarea… :)
Dar ratat este si barbatul care este batut de nevasta :d
@saturnianul- implicare…societatea face mult prea putin…
@florin- batut la cap…?:-@
Ultimul articol scris de AncaMk: 25 NOIEMBRIE-Ziua internationala impotriva violentei asupra femeilor
@Florin: Deci concluzia îi logică: bărbatul e un ratat şi dacă bate, şi dacă e bătut :)) Singura soluţie pentru a aspira către demnitate e aceea de a avea grijă să nu se întîmple nici una, nici alta :D
@Anca: Ar fi bine ca socitetatea să facă măcar puţin. Deocamdată, se face că face.
Reţetă de obţinere a unui bărbat (a)bătut: se bate la cap, se bate în cap, se bate la cărţi (de citit şi de joc), la table, la şah, la rummy, la salariu, la performanţe sexuale… În general, se bate :))
eu pot sa ma mandresc ca fac campanie. lucrez la un liceu cu multe fete (doar vreo 5 baieti in clasa, in medie). si nu obosesc niciodata sa vorbesc cu ele despre probleme de genul asta cu riscul de a ramane fare note sau cu materia in urma.
e uimitor cate fete au ca unic tel in viata acela de a se marita. inainte de a-si termina studiile, inainte de a deveni independente financiar si nu numai. ele sunt cele mai usoare victime.
brutele care-si bat sotiile sunt maestrii ai manipularii. ei nu incep prin a da suturi si pumni inca din noaptea nuntii (cel putin nu toti). majoritatea se asigura intai ca victima e complet dependenta de ei si apoi stiu ca pot face ce vor din ele.
solutia o gasim in educatie. si nu in discutii sporadice in diverse ore ci printr-o politica sustinuta prin care copiilor sa li se dea incredere in ei, sa fie ajutati sa gandesca singuri, nu sa memoreze maldare de informatii, sa fie mereu tratati cu respect si sa invete sa nu accepte nici un bullshit de la nimeni, sa-si descopere adevaratul potential si sa si-l dezvolte in permanenta.
educatia de-acasa e si ea importanta dar, de obicei, astfel de femeie au un model in propriile mame asa cum barbatii violenti au vazut acest tip de comportament la tatii lor.
inca putin si comentariul meu iti depasea in lungime postul. :D
Ultimul articol scris de oana: intrebare
Las’ că am scris eu un comentariu care-mi depăşeşte postul :))
Felicitări pentru ceea ce faci Oana, e un lucru minunat. Ce bine ar fi să facă cît mai mulţi lucrul ăsta, mai ales cei care sunt dascăli şi formează mentalităţi.
E adevărat că brutele bătăuşe par nişte gentilomi la început, dar există destule semne care pot trăda bruta ce se ascunde sub poleiala. Semnele sunt non-violente de multe ori, dar suficient de evidente ca să-ţi ridice semne de întrebare şi nu sunt neapărat direct legate de femeia cu care bărbatul are o relaţie. Ar fi suficient să urmărească comportamentul general atunci cînd sunt cu ei. Reacţii disproporţionate faţă de situaţiile în care sunt puşi, instinctul de a ridica pumnul sau palma mult prea des într-un conflict verbal, îmbrînceli sau zguduieli în timpul discuţiilor mai aprinse, străngeri dureroase pînă la privire şi tonul vocii. Toate astea sunt semnale despre ce se ascunde în spatele aurei strălucite şi aproape întotdeauna încep să se manifeste mult înainte de a fi prea tîrziu pentru femeie să spuna pas.
Şi cu toate astea nu se întîmplă aşa. Prea multe încearcă să justifice acele ieşiri absolut pueril: era stresat, era obosit de la serviciu etc. Culmea e că sunt şi femei care nu depind de acei bărbaţi şi ar putea trăi pe picioarele lor, femei cu educaţie, femei manierate, femei care sunt adevărate doamne şi care cu toate astea acceptă situaţii intolerabile.
Sigur, soluţia este educaţie ai perfectă dreptate. Dar, am mai zis şi o să repet pînă în pînzele albe, asta e o soluţie care va da rezultate în timp. Cum pot fi însă ajutate femeile ce trăiesc azi şi acum să conştientizeze infernul în care trăiesc, să-şi recapete respectul de sine, curajul de a renunţa şi de a înţelege că există alternative? Ce se întîmplă la nivel psihologic, de ce instinctul de conservare intră în stază? În mod logic, o fată care care trăit într-un mediu familial unde era violentată ar trebui, odată ajunsă femeie, să-şi dorească şi să asprire spre o viaţă normală. De ce nu se întîmplă aşa? Toate astea sunt întrebări pe care nu ştiu cîţi şi le pun dar, mai ales, nu ştiu cine face ceva pentru a le trata serios.
Din cîte am observat eu, la noi campaniile împotriva violenţei asupra femeilor cam la asta se rezumă: la nişte campanii. Afişe publicitare şi spoturi publicitare mai mult sau mai puţin cunoscute. Nu e suficient să arunci un nemernic în puşcărie, să scoţi o femeie dintr-un mediu violent, să îi tratezi vînătăile şi rănile, să o ţii un pic într-un stabiliment şi pe urmă “pa şi la revedere cucoană”. Aia e o femeie primenită şi împrospătată pentru următorul individ care o va folosi ca sac de box.
Umblu mult pe net, site-uri de ong-uri, site-uri dedicate femeilor, de niciunde n-am aflat de desfăşurarea măcar a unei singure conferinţe sau simpozion sau sesiune de discuţii pe tema asta. Dar nu d-alea cu bla-bla în care vin nişte scrobiţi cu hîrtii care spun ce trebuie făcut şi dres. D-alea adevărate unde să participe femei abuzate, femei care au fost abuzate şi care au avut curajul să spună nu, în care vin specialişti cu exemple, soluţii, alternative şi unde să creeze o discuţie interactivă, să existe consiliere care să se prelungească dincolo de evenimentele astea.
Toate astea ţin de comunicare şi comunicarea este esenţială în rezolvarea oricărei situaţii. În schimb eu nu văd decît sofisme pretenţioase şi discursuri şablonarde.
Uite, pe mine chiar mă bate gîndul să mă implic într-un ONG de genul. Dar habar n-am dacă există şi unde. E drept, nici n-am căutat pînă acum (o să caut), dar la cît umblu eu pe internet n-am văzut şi eu un banner pe undeva către un ONG de profil. Nimic.
Cît despre comentariu tău, dacă nu mă plictisesc citindu-ţi blogul, nu mă plictisesc nici citindu-ţi comentariile :D
“Cum pot fi însă ajutate femeile ce trăiesc azi şi acum să conştientizeze infernul în care trăiesc, să-şi recapete respectul de sine, curajul de a renunţa şi de a înţelege că există alternative?” de cand ti-am citit comentariul ma tot gandesc si nu-mi vine nimic in cap. de cele mai multe ori incearca asta familia de provenienta, prietenele (asta in cazul in care animalul nu i-a taiat orice legaturi cu exteriorul). dar, de cele mai multe ori, discutiile cu apropiatii nu fac decat s-o adanceasca pe victima in propria mocirla. afirmatii de genul: “cum poti sa traiesti cu bestia aia? nu vezi ce-ai ajuns? nu constientizezi iadul in care traiesti? de ce nu faci nimic s-o termini cu el?” ii dau bietei femei masura esecului vietii ei.
ca ONG…cu atat mai putin poti face. doar campanii de informare, adaposturi pentru victime, ajutor juridic gratuit, consiliera psihologica/psihiatrica. dar, ca ele sa aiba acces la toate astea, trebuie sa faca ele primul pas, sa se convinga ca asa nu se mai poate si sa ceara ajutor. si asta e cel mai greu. :(
Ultimul articol scris de oana: intrebare
si pe langa ce scrieti voi si intentile voastre bune,ar fi o idee,ca s-ar putea face o adunare,in fine,o consiliere a celora care simt nevoia sa loveasca(verbal si fizic).
De acord cu tine. Dar consilierea asta ar trebui făcută de oameni de specialitate. Părerea mea.
pai da,si in cazul celor batute,la fel:-w
Hmm..un subiect extrem de vast, cu multe implicatii si ramificatii, unul care ma aprinde de fiecare data, fiind profund indignata de existenta si atitudinea unor astfel de specimene “umane” si de rezultatele devastatoare pe care le au asupra identitatii, respectului de sine, valorii femeilor ce le devin victime.
Cei ce apeleaza la violenta fizica nu o fac pentru ca sunt puternici, dimpotriva: ascund multe lacune, sufera de complexe de inferioritate, apeland astfel la singura modalitate prin care se pot face “auziti”, de a se impune. Altfel nu au nimic cu care sa “impresioneze” si, in adancurile tenebroase ale gandirii lor incetosate, stiu asta,compensand prin multimea si forta pumnilor.
Poate ar trebui sa ma opresc, caci as putea continua mult si bine pe tema asta, asa ca dau cuvantul urmatorului interlocutor :)
Ultimul articol scris de Aimee: 7/6/5 ani de-acasa
Aimee, partea proastă e că multe femei nu înţeleg că depinde de ele să scape de aşa ceva. Iar partea şi mai proastă, societatea nu le ajută aproape deloc pentru ca brutele reclamate să ajungă acolo unde e locul (nu mă gîndesc la moarte, dar nici la închisoare că aia e un fel de concediu pe banii contribuabililor >:) )
În primul rînd aş lăsa la o parte vrăjeala cu drepturile omului. A fi om nu se rezumă doar la a arăta ca un om. Mai trebuie să te şi comporţi ca un om. Iar o astfel de brută, consider că se decade singură din statutul de om, prin urmare NU i se mai aplică drepturile omului.
Şi te rog, continuă pe tema asta că nu mă supăr ;)
Pai, da. De aceea am si pus “umane” in ghilimele – ca sa nu fac referire la atasamentul lor la regnul animal..nu de alta, dar ar fi o jignire adusa pana si acestuia, la o adica. Avem de invatat pana si de la animale lucruri bune.
Conditia sine qua non a unei astfel de relatii interdependente abuzator-abuzat este fragilitatea victimelor. Acestea, femeile, (desi nu neg ca exista si barbati in aceeasi situatie) sunt persoane vulnerabile psihologic, fara tarie de caracter, fara o personalitate puternica, usor de condus si impresionat, cu probleme de imagine si respect de sine, lipsite de constiinta propriei valori.
Pe un astfel de teren isi sadeste agresorul samanta.
Na, ca m-ai starnit :)..si mai am..
Ultimul articol scris de Aimee: Am pus-o..de-o liga
Aimee, ai dreptate tu în ce spui. Dar ultimul lucru de care are nevoie cineva aflat într-o atare situaţie este să fie judecat. Ar însemna ca, după ce aceste femei şi-au luat-o peste bot (la propriu şi la figurat), să mai venim şi noi (prin “noi”, înţelegînd “societatea”) să le mai tragem cîteva scatoalce. Bun, le-om trage ca să-şi revină în simţiri dar hai să le-ajutăm mai întîi, ce zici? :)
Tot spui tu că mai ai. Ia zi, cum crezi că ar putea fi ajutate să lupte aceste femei vulnerabile psihologic şi fără tărie de caracter? Cum “otrăvim” terenul ca să moară “planta” răsărită din sămînţa agresorului?
Ceea ce am enumerat eu facea parte dintr-un profil psihologic al victimelor, nu reprezenta o critica. Nu lovesti si nici nu critici pe cineva care e cazut, ci incerci sa ajuti daca poti, asa cum spui si tu.
Trebuie sa recunoastem ca, pentru ca aceste femei sa fie ajutate, prima conditie este sa si-o doreasca. Multe refuza sau nu accepta ca ar avea nevoie de ajutor, pentru ca nu constientizeaza situatia in care se afla, gravitatea ei. Sau pentru ca le este pur si simplu frica.
Acceptarea existentei unei probleme grave este importanta, ca si in cazul unui alcoolic sau dependent de alte droguri. Cand victima realizeaza ce se intampla, reuseste sa se perceapa ca si persoana fizica (lucru in mare masura anihilat de agresor) si sa isi dea seama de cat de mult s-a schimbat, cat de prinsa in capcana este, cum a fost redusa la tacere, cum i s-a rapit dreptul la opinie, la viata, in principiu.
Ultimul articol scris de Aimee: Verde-n-fata
Pe tot parcursul timpului in care se acorda ajutorul e nevoie de cooperarea femeii in cauza. Cand porneste pe drumul ce o va duce la eliberarea sa si la o existenta normala, trebuie sa fie hotarata sa mearga pana la capat. Lupta ii apartine. Noi nu putem decat sa fim alaturi cu sugestii, cu un umar pe care poate plange atunci cand preaplinul sufletului rupe zagazurile, o vorba de incurajare etc.
Fiecare victima are nevoie de un aliat – fie acesta un membru al familiei, un prieten apropiat, fie de o persoana specializata – psiholog, terapeut, un angajat al unei asociatii ce ofera protectie victimelor abuzului.
Trebuie sa stie ca nu este singura in lupta pornita, sa stie de existenta altor cazuri si chiar de rezultatele abuzului in ce priveste alte femei. Poate parea oarecum dur, insa atunci cand vezi cu ochii tai ceea ce se intampla altuia, socul este mai mare decat atunci cand ti se intampla tie – aceste femei neaga oricum situatia in care se afla, nu se privesc in oglinda, iar daca o fac li se pare aproape normal sa aiba ochii vineti si fata umflata, nasul rupt etc.
Pe scurt, se obisnuiesc cu raul, acesta devine “normal”, stiut.
In plus, ele ajung la un moment dat sa se invinovateasca pentru ceea ce li se intampla, precum victimele unui viol. Adica, “meritau” sa fie lovite caci au spus mai stiu eu ce, sau nu l-au asteptat cu mancarea calda../:)
- TO BE CONTINUED – (daca mai vrei..:D)
Ultimul articol scris de Aimee: Verde-n-fata