Saturnianul

Archive for the ‘Jurnal Saturnian’ Category

• În sfîrşit, am unde să mă uit şi eu la ştiri: Euronews şi CNN. Posturile teve româneşti le-am pus pe stop. Pe-acolo mai trec uneori, aşa cum trec unii bărbaţi pe la curve să facă chestii “murdare” pe care nu îndrăznesc să le propună iubitei/soţiei, ca să văd ce cretinisme mai nasc politicienii, cum mai merge economia şi dacă mai există economie. În rest, totul e un can-can neaoş, ori de aiurea.
• Tot la CNN am auzit un jurnalist spunînd o chestie ce mi-a dat măsura jurnalismului şi jurnalistului profesionist. Chestie care ar provoca “profesioniştilor” noştri greţuri şi vărsături numai dacă s-ar gîndi la ea. Un reporter, care relata din Africa de Sud legat de campionatul mondial, a fost rugat de către colegul din studio să-şi exprime părerea despre ceva anume. Replica reporterului a fost de nota 10: Normally, journalists don’t have opinions! (În mod normal, jurnaliştii nu au opinii!) Mi s-a confirmat că la noi nu prea există jurnalişti profesionişti, ci numai părerişti. Că echidistanţa e pentru ei fluturarea patriotică a unui drapel pe care nu dau doi bani.
• Caravana internaţională a secerişului s-a sărbătorit la sîrbi prin ieşirea la coasă a localnicilor din sate. La noi, prin discursuri cu limbaj de lemn alături de două combine aduse pe post de exponate. Motivaţia: “Umiditatea grîului e prea mare şi nu se poate secera”. Fi-r-ar mama lui a naibii de drob de sare! E clar! Iubim circul şi vorbele goale. Exact asta ne servesc politicienii. De ce ne plîngem? Le pasă de noi!
• Cică revine gripa aviară, zic nişte cercetători americani care ar fi găsit virusul la vrăbii şi struţi. Ce-i băieţi, tot nu merg bine afacerile din industria farmaceutică? Sau aţi constatat că paranoia nu e suficient de răspîndită? Hai că struţii sunt mai uşor de exterminat. Dar ce faceţi cu vrăbiile?
• De ce unora le place să se victimizeze din orice? Au impresia că sunt buricul lumii şi că soarele n-o să mai răsară iar Terra o să-şi oprească rotaţia dacă ei sunt atinşi fie şi cu un fulg? Sau e doar prostie deghizată în prea-importanţă?

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!

You are a pain in my fingertips but I still love you. I love your body, I love your neck, your frets & strings. Just let me touch you properly and feel your every nerve. We can be good friends babe and even lovers. Let’s make love!

Ziua mea de naştere a fost una magică anul ăsta. Simplă, fără fast, dar magică. Mereu am evitat să merg la vreun concert, fiindcă după ce ascultam versiunea live a unei melodii şi apoi pe cea de studio, îmi ziceam că cele două nu se compară şi live nu va suna niciodată la fel de frumos ca în studio. Acum am văzut cît de mult mă înşelam! Într-adevăr, o melodie live nu sună frumos pe cd şi nu are nici un farmec. Pentru că trebuie să fii acolo, la concert, în tumultul acela, în mijlocul mulţimii, simţind cum muzica îţi perforează timpanele şi îţi pătrunde în fiecare fibră a corpului.
Read the rest of this entry »

Voi aţi auzit de cafea? Sau de capuccino? Nu, serios, ştiţi ce-s alea, aşa-i? Spuneţi-mi că ştiţi! Şi-aşa sunt destule situaţii în care mă simt extraterestru, dar mai extraterestru ca azi nu m-am simţit niciodată.

M-am întîlnit cu un prieten şi i-am propus să intrăm într-un local aflat în apropiere de casa mea să bem o cafea. Nu mai intrasem niciodată deşi e deschis de vreo 2 luni. Ceva cu vietnamese food. Intrăm şi întreb o tanti vietnameză (am presupus eu) dacă au cafea. Sau capuccino. M-a privit atît de mirată şi încurcată de parcă întrebasem dacă are informaţii despre existenţa vieţii inteligente pe… Saturn. Şi încerc să determin cine era extraterestrul. Eu sau ea? Poate nu ştiu eu nimic despre cultura vietnameză şi la ei nu se bea cafea, sau capuccino, sau ceai. Dar se bea cola şi fanta

Într-o zi acest blog va dispărea! Ori, poate, doar se va transforma, va trece la un alt nivel evolutiv, într-o altă dimensiune. Pixelii pe care se înşiră gîndurile mele se vor… înălţa purtînd cu ei gînduri de pe o altă frecvenţă. Simplul fapt că mi-a venit să scriu rîndurile acestea ca din senin arată că ziua aceea o simt. E acolo. Aşteaptă. Deloc apropiată dar nici foarte depărtată. Ceva care trăieşte în acea zi aşteaptă să-i vină timpul. E un ceva frumos, minunat. Nu ştiu ce, cum şi în ce formă. Nici măcar nu mi se conturează încă. Dar simt că e acolo. Şi că aşteaptă.

Muzicală doar. Zilele trecute, în timp ce făceam ordine printre cd-urile mele cu muzică am dat peste o compilaţie făcută de mine acum vreo 8 ani. Ce pusesem eu pe acel disc? Muzică transferată de pe discurile vinil ale tatălui meu. Muzică de prin anii ’60. Nici nu mai ştiam de ce pusesem acele melodii pe cd. Cînd l-am pus la combină, mi-am adus instant aminte de ce le salvasem. Erau melodiile care mi-au plăcut cel mai mult din toată colecţia tatei şi care mă purtau în atmosfera epocii acelor ani. Sper să vă poarte şi pe voi, mai ales că posedă şi un sunet aparte, specific acelei epoci: “sfîrîiturile” discului vinil, ca şi cum muzica e “preparată” pe măsură ce o asculţi. Vă las să vă “gătiţi” propriul meniu temporal
Read the rest of this entry »

Believe it or not, Saturnianul, prin mulţimea sa de treburi extraordinare şi extraterestre mai are şi unele cît se poate de ordinare şi terestre. Aerul plin de heliu îl mai altoieşte cînd şi cînd cu molecule de oxigen. Doar tre’ să se adapteze, nu? Şi ce poate fi mai fain decît să poată respira fără mască specială nu numai pe planeta natală, Saturn, ci şi pe Terra?!

Prin urmare, a tras o gură sănătoasă de heliu în piept ca să nu facă alergie ori să-l ia ameţeala de la oxigen şi a purces pe calea umanizării cu materializarea unui proiect mai vechi al său: identitatea online a “meşteşugurilor” practicate de el pînă acum numai pe sistem “din gură în gură” şi mai pe daiboj, că de, avea de învăţat şi experimentat (nu că acum n-ar mai avea ).
Read the rest of this entry »

În ultima vreme…

• …am o stare tare ciudată. Cred că mi s-a contaminat heliul cu ceva oxigen. Şi nu-i bine!
• …mi se învîrt o grămadă de idei în cap dar nu ies decît puţine şi după mari “scremeri”. Oi fi făcut constipaţie mentală. Tot de la oxigen e…
• …n-am inspiraţie la scris. Adică am, dar nu trece din creier în mînă. O trebui să excit mîna?
• …m-am reapucat de o pasiune mai veche, golful. Virtual deocamdată. Sper să fac şi în realitate într-o zi.
• …mă bate gîndul să mă înscriu la cursul de astronomie şi chiar să-mi iau un telescop. Habar n-am dacă chiar acel telescop, nu ştiu cu ce-ar trebui să încep, dar mă documentez. Mulţămiri Disperatului pentru link.
• …am descoperit mai multe despre sălaşul meu.
• …cutreier planeta în căutare de matchumacuchi şi sacumatomphe prin pădurea laschiloni. Sunt rare

În ultima vreme s-au scris destule articole în blogosferă care l-au avut ca temă pe Michael Jackson. Menţionez numai cîteva peste care am dat mai mult sau mai puţin întîmplător: Thornofrose, Fănel, cdmitroi, Iyli, TiBi. Fiecare autor a vorbit despre el în stilul său, dar toate articolele cam au un punct convergent: dezamăgirea, sila faţă de reacţiile ipocrite ale unora sau de nesimţirea mass-media.

Iaca vin şi eu cu niscaiva vorbe extraterestre de pe Saturn. Care le-oţi pricepe sensul, să fie primit. Care nu… N-am fost un fan declarat al său, nu i-am ascultat muzica cu înverşunare habotnică, n-am înţeles istericalele celor care se duceau la concertele sale să îl vadă şi să-l audă dar sfîrşeau prin a leşina. Însă i-am ascultat melodiile cele mai cunoscute, am făcut karaoke pe ele şi am dansat. O mai fac şi acum uneori, chiar dacă vîrsta dar şi unele probleme de sănătate îmi solicită suflul şi rezistenţa la efort. But what the heck, this life you only live it once!

Nu am înţeles niciodată excentricităţile sale. Dar nu l-am judecat şi nu m-au împiedicat să-i ascult muzica, să mă bucur de ea şi să ştiu că ceea ce a creat el va rămîne în istoria omenirii indiferent ce s-ar bîrfi. Gîndiţi-vă cîţi dintre voi n-aveţi micile voastre excentricităţi şi mai gîndiţi-vă cîţi din anturajul vostru v-au rămas alături şi nu v-au tratat diferit atunci cînd le-aţi manifestat? Aşa o să înţelegeţi poate cît de puţini oameni din anturajul lui MJ i-au fost cu adevărat alături.

Acum că nu mai este, eu nu disper, nu mă închin, nu mă isterizez. Şi nu spun adio! Nu doar pentru că va continua să trăiască prin muzica sa, deja e un clişeu ăsta. Ci pentru că eu văd moartea un pic diferit: cînd cineva, oricine, care a însemnat ceva pentru tine, a lăsat o amprentă în viaţa ta ori ţi-a bucurat-o cu ceva, dispare, după ce ţi-ai plîns tristeţea trebuie să zîmbeşti şi să spui atît: La revedere! Nu mă întrebaţi de ce sunt aşa, n-aş şti să vă explic. Să zicem că e o… excentricitate de-a mea.

Aş avea doar o singură părere de rău în ce-l priveşte pr MJ: aceea că, poate, dacă n-ar fi avut aceste excentricităţi, ne-ar fi încîntat încă vreo 20 de ani de-acum încolo. Dar ar însemna să fiu egoist, nu-i aşa?

Vă las cu o melodie care nu a fost unul din marile sale hit-uri. De ce? O să înţelegeţi! Pentru că nu vorbeşte numai despre el, ci despre fiecare dintre noi şi atinge coarda cea mai sensibilă. Before you judge me, try hard to love me. E cineva care să nu-şi dorească asta? Sunt sigur că nu, chiar dacă nu toţi o admitem.