Saturnianul

Nu înjur în public, doar în cadru fooooaaaarte restrîns! Chiar şi atunci cînd sunt doar eu cu mine, nu înjur persoane. Folosesc cuvintele alea colorate numai la modul abstract sau asupra obiectelor ori situaţiilor. Există, totuşi, o persoană care e cea mai înjurată de pe planetă: subsemnatul. Nu (mă) întrebaţi de ce şi cum, n-am chef de explicaţii şi nu le-aţi înţelege. Suficient să ştiţi că şi atunci cînd mă trimit singur la origini, practic filosofia… a ce vreţi voi Prin urmare, folosiţi-vă imaginaţia pentru a înlocui simbolurile din titlu

Însă sîmbătă mi-au venit toate spumele mării şi aveam în gînd numai bancurile cu zgura şi timpu’ în variante îmbunătăţite şi adăugite. Mulţumesc cui o fi de mulţumit pentru autocontrolul pe care îl am în anumite situaţii, altfel m-aş pierde în mărunţişuri şi aş omite the big picture.

Ce s-a întîmplat? Păi ziua a început în forţă, cu zgomot de bormaşină în pereţi pe la 10 şi ceva dimineaţa. Cum eu adormisem pe la ora cînd alţii se trezesc să meargă la serviciu, am simţit o “plăcere” vecină cu extazul erotic să fiu trezit de acel sunet suav. Simfonia pentru bormaşină şi burghiu, autor Vecinu’ De Alături, a continuat cu încă vreo trei acte presărate cu scurte pauze în care mi-era permis să dorm. Actul final a fost fulminant – tata trezindu-mă cu două zgîlţîituri temeinice apoi rostind dintr-o suflare: “Îmbracă-te şi hai cu mine la urgenţă că mi-am rupt mîna!” Noroc că nu mă panichez la faze d-astea, îs călit! O fi de la filmele horror regizate, dar mai ales reale, pe care le-am văzut de-a lungul timpului M-am îmrăcat teleghidat mai ceva ca la armată. Mie, care de obicei îmi ia şi o juma’ de oră să pun cîteva ţoale pe mine, din varii motive

Tata, om de comitet, zice să o anunţe şi pe mama (dusă la piaţă să “recolteze” urzici) că aşa e fair. Io o ştiu pe mama, zic lasă, mai încolo. Nu, acum. Bon! Cum era de aşteptat mama începe interogatoriul: cum, de ce, pentru ce, în ce condiţii, care-au fost factorii, descrie-mi exact, cum ţi-a alunecat piciorul, în ce poziţie era mîna, de ce ai călcat cu stîngu’ şi nu cu dreptu’. Lampa băgată în ochi mai lipsea. Femeio, lasă-l, să mergem că i se sudează oasele dacă stă să-ţi dea toate explicaţiile. Închide.

Urcat în maşină, demarat. Şi începe aventura. La spitalul Floreasca, cel mai aproape de noi, face fişa la registratură şi ne trimite la ortopedie. Acilea veniseră cred că jumate din bucureştenii cu oase rupte. Bine erau doar vreo 20 de oameni la uşă dar mie mi se părea armata chineză acolo. Zic, ne-apucă revelionu’. Stai aci pînă mă întorc că mi-a venit o idee. Mai sus pe calea Floreasca e un spital (să zicem) particular. Hai să încerc acolo, măcar scăpăm mai repede. Dai un ban, da’ stai în faţă, nu? Păi, nu! Intru şi mă simt transferat brusc în zona crepusculară: nimeni la registratură şi o linişte mormîntală. Bă nene, e spital sau e morgă? După vreo 10 minute de învîrtit pe-acolo (între timp io mă uitam febril după o sonerie d-aia ca la recepţiile hotelurilor americane, să dau cu mîna în ea) apar două fătuci şi mi se spune candid: n-avem radiolog şi ortoped în weekend, veniţi luni. Ău! Bre mă leşi! Ăştia n-au nevoie de bani. Şi cică e criză.

Întors înapoi la tata, adus aminte că am o cunoştinţă chirurg ortoped la Colentina. Sunat, aflat că au radiologia pe butuci. Mi-a mirosit a altceva, dar în fine, n-aveam timp de analize subtile. Unde să mergem, unde să mergem (apăruse şi mama). Hai la militariul de la Foişor. Aici: ne pare rău dar n-avem nici radiologie, nici ortoped. Încercaţi vizavi la spitalul de ortopedie. Mergem acolo. Portarul ne spune că n-au urgenţe de ortopedie. Mă nene, e spital de ortopedie, cum adică n-aveţi? N-avem! Doar la Floreasca, Pantelimon şi Municipal găsiţi. Frumos. Trei oselniţe în tot Bucureştiul.

Hai la militariul de urgenţă de pe Plevnei, zice tata. Hai. În sfîrşit acolo găsim! Deja mă întrebam dacă mai apare fractura pe radiografie sau dacă nu cumva s-a agravat de cîtă trambalare “urcă în maşină, dă-te jos din maşină” a avut parte tata. A apărut!

Mai departe sunt amănunte. Ideea de bază e asta: cînd plecaţi de-acasă verificaţi calendarul. Şi de e weekend, negociaţi cu necazul să sosească de luni încolo dacă nu puteţi fi suficient de grijulii ca să-l evitaţi. Altfel, aveţi toate şansele să vă plimbaţi membrul flencănind prin tot Bucureştiul iar în spital s-o frecaţi la rece pînă luni (şi nu mai chicotiţi pe înfundate, numai la prostii vă e gîndul).

PS: Frate, ce asistente tinere şi mişto au ăştia la ortopedie! Or fi pe post de calmant adjuvant?

7 răspunsuri la “Ce %#(&@!+$-~`) de Capitală e asta?!”