Cînd încetează omul să mai fie OM?
4 Iulie 2008 | 
Lansat de: Oare Declarația universală a drepturilor omului n-ar trebui să se aplice… OMULUI? Om, în accepțiunea că transcendem aspectul biologic și mergem pînă la acele însușiri, altele decît mersul biped și alfabetul, care ne deosebesc net de animale. Eu zic că da.
Declarația pare să se fi limitat la biologic. Cel puțin într-o parte din articole, pentru cei care au elaborat acest act, omul se numește om doar prin simplul fapt că s-a născut în forma cunoscută de noi toți și nu are malformații fizice suficient de grave care să-l arunce în categoria monștrilor sau a ciudățeniilor naturii (cum se întîmplă, de altfel, cu astfel de nefericiți), prin urmare are drepturi.
Articolul 1
Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu ratiune si constiinta si trebuie sa se comporte unele fata de altele în spiritul fraternitatii.
Dacă atunci cînd se spune rațiune și conștiință nu se face referire la prima bîtă folosită de ființa recent coborîtă din copac pentru a procura hrană sau pentru a se apăra, cum rămîne cu numeroasele cazuri (unele recente) de bipezi care au dovedit (și s-a dovedit) că nu au nici rațiune, nici conștiință? Ar trebui ei să mai beneficieze de drepturile omului? Și dacă da, de ce din moment ce nu întrunesc cele două criterii menționate ca aparținînd ființei umane?
Articolul 3
Orice fiinta umana are dreptul la viata, la libertate si la securitatea persoanei sale.
Foarte corect. Cum rămîne însă cu acea ființă umană căreia i-au fost încălcate, violate și chiar suprimate dreptul la viață, la libertate și la securitatea persoanei sale iar cel care a atentat la aceste drepturi se bucură de ele? Mai pe șleau, cum se face că suntem atît de grijulii să nu îi fie încălcate drepturile omului unuia care a ucis o altă ființă umană, încălcîndu-i astfel dreptul la viață?
Articolul 30
Nici o dispozitie a prezentei Declaratii nu poate fi interpretata ca implicând pentru vreun stat, grupare sau persoana dreptul de a se deda la vreo activitate sau de a savârsi vreun act îndreptat spre desfiintarea unor drepturi sau libertati enuntate în prezenta declaratie.
Dar cum rămîne cu situația în care un individ, prin acțiunile și comportamentul său, își auto-desființează unele drepturi stipulate în această declarație? În mod logic, acesta nu ar trebui să mai beneficieze de prevederile ei. Și, totuși, beneficiază. El a renunțat de bunăvoie la acele drepturi dar altcineva decide în locul lui că trebuie să beneficieze de ele.
Aterizat în: Vechiul Saturnian
Sper ca iti dai seama ca omul este parsiv, ca nu stie ce vrea, dar a invatat sa foloseasca vorbele si scrisul.
Ma apuca si pe mine revolta, zilnic, dar daca suntem numai cativa care ne intrebam ”de ce”, n-are nici un sens. Inseamna ca restul ne vor da in cap, pentru ca suntem altfel. Sa mai asteptam momentul potrivit. Se apropie, din nefericire nu vom mai fi asa de tineri atunci, dar sper sa mai putem sa dam o bata-doua, macar sa ne putem apara de cei cu creierul spalat.
Stii, tot citesc diverse carti, care de care mai usoare, ca sa nu ma obosesc in existenta, dar tot ma sperie lumea in care traim. Ma sperie mental, nu ma paralizeaza. Dar trebuie sa fim tare atenti unde ajungem, sa vedem daca suntem sobolani, struti sau sitting ducks.
Sanatate si seara frumoasa :)
Ai dreptate. Omul e parşiv şi se pare că îl cam defineşte chestia asta în mare majoritate. Avînd în vedere contextul, articolul 1 al Declaraţiei ar trebui modificat cam aşa: Toate fiintele umane se nasc libere si egale în demnitate si în drepturi. Ele sunt înzestrate cu parşivenie si trebuie sa se comporte unele fata de altele în acest spiriti.