Saturnianul

Îmi daţi voie să fiu cinic? Şi dacă nu îmi daţi voie, eu tot o să fiu. De, e criză! Aşa că unii or să înghită cu nişte noduri vorbele de mai jos. Sau poate n-or să le înghită deloc.

Totul a pornit cu agitaţia legată de Universitatea “Spiru Haret” care pare să nu se mai termine şi să se transforme într-un circ grotesc, cum se transformă la noi toate problemele care ar trebui discutate serios şi cu capul pe umeri. Apoi a continuat cu un articol citit ieri în care se spune cum Marean “Care Este” Vanghelie şi Marian Oprişan au ajuns să aibă un cuvînt de spus în ce priveşte destinele educaţiei în România. Şi s-a încheiat apoteotic aseară cu articolul lui Rontziki dublat de comentariul lui Pheideas. Ca să nu mai zic de nesimţirea, grobianismul şi bocetul de milă cu deştul în gură pe care le întîlnesc aproape zi de zi.

Pe cale de consecinţă (ştiu că sună idiot expresia asta, dar e perfectă în context), am suferit o criză de cinism manifestată pe puncte:

• Nu-mi dau seama cum se numesc ăştia de conduc România. Politicieni, cu siguranţă nu! Ce ştiu cu siguranţă e că fie sunt idioţi şi manipulabili, fie deştepţi şi diabolici, fie vreo combinaţie între astea. Speranţa ca lumina să vină de la ei e moartă din faşă. Aşa că înainte să ne uităm “sus”, să ne uităm mai întîi la nivelul ochilor. Şi eventual în oglindă.
• Deşi se ştie clar care sunt facultăţile cu specializări neacreditate pe la universităţi, ziarele urlă, scandalul “Spiru Haret” e în toi iar pe internet se poate găsi lista integrală, viitorii stundenţi se înghesuie ca la pomul lăudat pe facultăţile astea. După care se vaietă cu lacrimi de crocodil că ce se fac ei cu anii pierduţi atunci cînd vreun ministru speriat are vreo umbră de tentativă a unei măsuri ferme.

  Hai nu, zău! Nu-i aşa că e mai uşor să urli că eşti nedreptăţit decît să admiţi că te-ai înghesuit la o facultate cu viitor incert ştiind c-o treci pe burtă şi că la urmă o să te fofilezi pe baza lipsei de cojones a factorilor decizionali care nu vor îndrăzni să zdruncine psihicul tineretului ţării?! E mai uşor să profiţi de slăbiciunile unui sistem bolnav decît să ajuţi la însănătoşirea lui. Doar facem asta din moşi-strămoşi.

• Şi cel din urmă lucru, dar nu ultimul, şansele de civilizare şi responsabilizare ale poporului român. Care sunt de trei feluri:
1. Pe termen foooaaaarte lung: de la 5 secole în sus – evoluţie şi conştientizare pe cale naturală care vor trebui să fie dublate de o mulţime de alţi factori de ordin genetic, social, moral, religios, geo-politic, meteorologic, magic, miraculos, divin, universal etc., etc., etc.
2. Pe termen lung: între 3 şi 5 secole – transformarea într-un popor au-pair. Închidem fumuşel ţara şi, de la preşedinte la cerşetor, ne ducem şi muncim alături de omonimii din ţările civilizate. La întoarcere, poate vom fi acumulat suficient în gene şi în suflet ca să fim în stare a construi ceva cu simţ de răspundere şi a respecta ceea ce avem deja.
3. Pe termen mediu către scurt: între un secol şi jumătate şi 3 – autoexterminarea biologică şi repopularea ţării pe baza unui bagaj genetic păstrat în prealabil. Desigur, nu înainte de o recombinare… optimă.

Deci, cît avem răbdare? Hei, dar staţi aşa! Că ăştia de azi n-o să mai fim nici măcar peste un secol jumate, darămite… După noi, potopul. Hai, înapoi la prefăcătorie, ipocrizie şi linguşeală. Să trăim clipa. O viaţă avem!

Şşşşşt! Noapte bună, România!

LATER EDIT: O confirmare în plus care vine, din păcate, în sprijinul cinismului meu. Mie mi-a trecut criza de cinism. Lor, nu!

10 răspunsuri la “Criza de cinism”