Da Doamne… ce?!
Voiam să scriu cîte ceva despre recentele evenimente din Italia și țiganul Mailat care de fapt nu e țigan, ci corcitură, după cum zice autoîncoronatul “rege” Cioabă. Deci, nu e nici treaba țiganilor, s-au spălat și ei pe mîini. Sună cunoscut, nu? Suntem o națiune igienică, știm să ne spălăm pe mîini. Din păcate, mulți numai la figurat.
Spuneam că am vrut să mai scriu cîteva rînduri, dar a maK a spus cam tot ce aș fi vrut să spun eu în articolul de aici. Eu mai adaug doar că n-am să uit cît voi trăi o imagine și niște cuvinte care mi s-au întipărit în minte. Era după inundațiile din vara anului trecut și o femeie dintr-un sat afectat a zis: “Dacă așa vrea Dumnezeu, ce putem face noi?” Nu era doar o exprimare a disperării acelei femei, ci și o exprimare a spiritului colectiv. M-am convins de asta cînd am văzut oameni veniți de aiurea să ajute la repararea stricăciunilor, iar pe localnici stînd cu mîinile în sîn sau prin birturi la “una mică de vorbă”.
Dacă am ajuns un popor de “dă Doamne!”, adică de “pică pară mălăiață” și de “muieți ti-s posmagii”, nu știu cum mai avem tupeul să cerem ceva de la Dumnezeu, cînd nici cu ce ne-a dat deja nu știm ce să facem. Ce-am mai putea cere? Poate doar minte și înțelepciune! Dar de-așa ceva n-avem nevoie, nu?





