Saturnianul

NOTĂ: Întîmplarea din textul de mai jos s-a petrecut în vara anului trecut. Dar pentru că face parte din viaţa şi aventurile mele şi fiindcă o ştersesem accidental în momentul reluării blogului, am reintrodus-o acum.

În urmă cu vreo unşpe ani, împreună cu un pretenar de gaşcă de la blocul meu, mă înscriam în organizația de tineret a Partidului Democrat, filiala sector 1 (care p-atunci era pe Lascăr Catargiu, fost Ana Ipătescu). De, amîndoi eram tineri şi neliniştiţi iar politichia nu era (încă) o curvă de lux şi aşa de „sofisticată” (a se înţelege într-un sens cît mai peiorativ cu putinţă) precum în zilele noastre. Prin urmare ni se părea uşor s-o punem capră pe madama Politică. Cum tovarăşul meu avea o verişoară ceva mai veche în partid şi destul de bine văzută, ne-am înscris.

Acuma sînt sigur că vă întrebaţi cam care a fost activitatea noastră. Păi n-a prea fost! Fiindcă `96 era an electoral am primit misiunea de a efectua sondaje de opinie iar nouă ni s-a repartizat zona selectă a cartierului Dorobanţi. Numa’ viloaie una şi una şi un bloc sau două. Băşcălie, glume, sonerii caraghioase, mîncat prăjiturele şi băut păhărele de vin ori suc pe holul blocurilor cu cetăţeni vorbăreţi. Plus uşi trîntite în nas, înjurături la adresa partidului şi a politicienilor (ăştia erau opoziţia, cred) şi oameni speriaţi ca de bombe atomice. A! Şi petrecerea de Revelion la sediul partidului.

Cam asta fu toată activitatea politică a domniei mele! Pentru că, din varii motive, decisesem să nu mă „tăvălesc” cu demoisela anterior numită, mi-am luat tălpăşiţa din partid. E drept, nu mi-am dat demisia. Pur şi simplu nu m-am mai dus, iar după o vreme am rupt şi carnetul de membru (care era de fapt un cartonel lucios cu două feţe) dîndu-l la coşul de gunoi. Şi mi-am trăit viaţa mai departe.

Pînă anul trecut spre toamnă-iarnă, cînd primesc un telefon de la un domn care se recomandă politicos ca fiind preşdintele organizaţiei de tineret sector 2 (hopa, parcă mă înscrisesem la 1, ce caut la 2? E drept că eu stau în 2, dar…) a PD. Băi tată! Cu ce ocazie şi-au adus ăştia aminte de mine? N-am mai dat de peste 10 ani pe la ei, cotizaţie n-am plătit niciodată, să vezi că vor să-mi ia banii retroactiv. He he! Nimic de genul ăsta. Omul mă invita civilizat să particip la o şedinţă (Bleah! Dintotdeauna cuvîntul mi-a produs greaţă, darmite evenimentul) a organizaţiei.

N-aveam nici o intenţie de a mă reactiva, dar îmi stîrnise curiozitatea. Aşa că în ziua cu pricina m-am înfiinţat cu vreo 20 de minute mai devreme la sediu. Însă nu am intrat, ci am aşteptat afară să văd cine vine. Vreo 15 minute s-au învîrtit pe-afară doi neni de la partid (zic eu, că i-am văzut intrînd prin sediu) cu mutre dubioase şi ieşiţi cam demultişor din categoria tineret, care la un moment dat au servit nişte parizer cu pîine pe capota unei maşini. Amănunt neimportant, dar care m-a frapat. De ce n-or fi mîncat înăuntru?

Cînd s-a apropiat ora au început să curgă membrii: numai madame și neni trecuţi binişor de 45, ba chiar şi 50 de ani. Fo două-trei fătuci şi doi-trei băieţei rătăciţi. Măi nene, asta e organizaţie de tineret?! Păi la seniori ce se găseşte atunci?! Fosile şi fantome?! În fine, am plecat dezamăgit că planul meu de agăţat fătuci politiciene îmi fusese dejucat.

Am mai primit apoi nişte telefoane cu invitaţii de a mă prezenta la diferite evenimente, invitaţii pe care le-am refuzat mai mult sau mai puţin direct. Începuseră să mă sîcîie, dar pentru că s-au oprit mi-am zis că au pricipit mesajul.

Vezi să nu! Cînd cu referendumul cu demiterea lu’ Băselu a reînceput bombardamentul. Mai întîi cu o tanti care am crezut că e nene după voce (în caz că n-are probleme de sănătate de altă natură, atunci cu siguranţă ţigările i-au făcut corzile vocale franjuri) şi mă chema la un miting pro-Băse întrebîndu-mă cîţi prieteni aduc. Am scăldat-o suficient de clar ca să se înţeleagă că mi se fîlfîie.

Nu s-a înţeles! Aflu de la ai mei că au primit vreo cîteva telefoane de la partid cînd eu nu eram acasă, printre care şi două telefoane de la Tantinenea unde o dată se întreba dacă am fost la miting (mă verificau, cică!), iar a doua oară dacă vreau să fac parte din comisie la secţia de votare. Deja începuse să mi se suie la cap pentru că devenea fishy. Se părea că oamenii nu înţeleseră că nu e rost de nici o iubire între noi şi continuau să-mi facă curte aiurea în tramvai. Şi am zis că data viitoare cînd mai sună o să iau taurul de coarne.

Şi-au sunat iar! Un băiat care îmi zicea să vin la o manifestare importantă. I-am spus clar că n-am mai fost de eoni la partid, că nu vreau să (mai) am de-a face cu ei şi să mă scoată din evidenţă. Pe o ureche i-a intrat (măcar i-o fi intrat?!) şi pe cealaltă i-a ieşit!

După cîteva zile mă sună iar Tantinenea să mă întrebe dacă mai sînt cu ei. Păi bine oamenilor, ce trebuie să fac ca să înțelegeţi că NU VREAU să am de-a face cu voi sau cu vreun alt partid şi n-am cum să (mai) fiu cu voi pentru că n-am fost niciodată? Ce trebuie să spun ca să înțelegeţi şi să mă scoateţi naibii din evidenţa voastră şi să nu mă mai frecaţi la melodie cu telefoanele? Vă trebuie membrii la număr, de pamplezir (cîţi or fi d-aştia!) ca să ziceţi că sînteți partid popular? N-aveţi decît! Dar p-ăia care v-au flituit puneţi-le dracului un semn şi nu-i mai sunaţi, că deveniţi penibili şi enervanţi. Chiar aşa disperați sunteţi că vreţi cît mai mulţi strigători şi aplaudaci pe la mitinguri şi de lipitori de afişe?

Vreţi demisie scrisă şi semnată? Vă trimit prin fax (la sediu nu mă deplasez)! Dar lăsaţi-mă naibii în pace că deja treaba asta începe să aibă parfum de hărţuire.

LATER EDIT: Între timp se pare că m-au lăsat în pace. Nu mi-au mai telefonat. Să vedem ce se întîmplă cu ocazia alegerilor de anul ăsta.

2 răspunsuri la “Dacă tu nu ne vrei, noi te vrem!”