Saturnianul

De ceva vreme observ că, în discuţiile cu teme economice, se readuce pe tapet impozitarea progresivă (devenită o marotă a acestui tip de discuţii), paralel cu blamarea cotei unice ca fiind nedreaptă, discriminatorie, creatoare de discrepanţe socio-economice etc. Toate astea nu reprezintă pentru mine altceva decît o demagogie ieftină avînd ca fundament psiho-social două handicapuri (sper eu provocate şi nu congenitale) ale poporului român: egalitarismul şi principiul “să moară şi capra vecinului”. Probabil aceste handicapuri vor şi asigura succesul unui cadavru economic conservat, deshumat, primenit şi expus drept manechin de calitate superioară pe care să se atîrne ţoale pentru tot “boborul”. Un lucru e clar: unii vor să profite de criza economică şi de deciziile haotice ale actualilor lideri politici pentru a exploata aceste handicapuri ale societăţii.

Am să vă exemplific cît mai clar de ce cred toate astea, de ce resping impozitarea progresivă ca fiind o falsă soluţie pentru rezolvarea diferenţelor de venit între categoriile sociale şi de ce susţin impozitarea unică, deşi, iniţial, am înjurat-o. Însă după un calcul obiectiv, am realizat că impozitarea progresivă este o manipulare destinată “suferinzilor” de handicapurile menţionate în primul paragraf.

Nu sunt economist (aşa cum nu suntem mulţi dintre noi) dar vorbim despre nişte exemple care apelează în primul rînd la raţiune, logică şi calcul matematic primar. Deci:

1. Să începem cu un calcul bazat pe cota unică (16%). Primul venit, V1 = 900 lei; al doilea venit, V2 = 1.010 lei; al treilea venit, V3 = 9.000 lei. Aplicăm cota la cele trei venituri şi avem:
   • V1 => 900 – 144 = 756 lei
   • V2 => 1.010 – 161,60 = 848,40 lei
   • V3 => 9.000 – 1.440 = 7560 lei

   Argument PRO: Impozitul este direct proporţional cu suma cîştigată. Cu cît venitul este mai mare, impozitul plătit este şi el mai mare. V1 şi V2, care au venituri apropiate, rămîn în continuare cu aceleaşi venituri apropiate.

   Argument CONTRA: 1.440 de lei nu este o pierdere prea mare pentru cineva care cîştigă 9.000, dar pentru cineva care cîştigă 900, 144 de lei este o sumă importantă.

2. Să presupunem următoarele cote de impozitare progresivă:
   • 10% pentru venituri pîna la 1.000 de lei
   • 25% pentru venituri între 1.001 şi 5.000 lei
   • 40% pentru venituri peste 5.000 lei

   Luăm ca referinţă aceleaşi trei tipuri de venit ca la punctul 1. Conform grilei vor rezulta, după impozitare, următoarele sume:

   • V1 => 900 – 90 = 810 lei (impozit 10%)
   • V2 => 1.010 – 252,50 = 757,50 lei (impozit 25%)
   • V3 => 9.000 – 3.600 = 5.400 lei (impozit 40%)

   Argument PRO: Cu cît un om cîştigă mai mult, cu atît trebuie să plătească şi mai mult (practic se descurajează munca şi se induce ideea că individul trebuie să se ruşineze de faptul că el cîştigă mai mult, prin muncă cinstită, decît unii concetăţeni ai săi).

   Argumente CONTRA:

   • creează discrepanţe, inechităţi şi prăpăstii sociale mult mai adînci între categorii cu venituri apropiate: V2 cîştigă cu doar 110 lei mai mult decît V1 dar plăteşte un impozit cu 15% mai mare ajungînd, în final, să cîştige mai puţin decît cel dintîi.
   • faptul că prin această metodă de impozitare i se iau celui cu V3 2.160 de lei în plus, comparativ cu impozitul unic, nu îmbunătăţeşte cu nimic REAL starea financiară a celor cu V1 şi V2. V3 îşi va permite în continuare un standard de viaţă pe care V1 şi V2 tot nu şi-l vor permite.
   • se creează discrepanţe chiar şi între cei cu venituri care se încadrează în aceeaşi bază de impozitare: 25% din 1.010 de lei este un dezastru mult mai mare decît 25% din 5.000 de lei.

CONCLUZII:

• Prin manipulare se induce ideea că cei care cîştigă mai puţin au implicit dreptul “nativ” de a aştepta pomană de la cei care cîştigă mai mult. Consider că, principiul prin care cel avut să dea celui mai puţin avut, trebuie să se construiască într-o societate prin concepţii sănătoase, prin educarea financiară şi a cunoaşterii valorii banului. Gestul trebuie să fie natural şi lăsat la latitudinea celui care îl face, nu impus. Impunînd, se stigmatizează o clasă socială în faţa celeilalte pentru simplul fapt că a avut priceperea/educaţia/şansa de a cîştiga mai mult şi se învrăjbesc între ele. Iar de aici nu te poţi aştepta la reuzultate pozitive şi coeziune şi coerenţă socială.
• Starea de bine a celor cu V1 şi V2 este doar una bazată pe bucuria acestora faţă de suferinţa mai mare provocată celui cu V3. În realitate, cel cu V3 nu suferă cu nimic şi va putea duce liniştit acelaşi trai de dinaintea impozitării mult mai mari, cu mici schimbări nesemnificative în defavoarea sa. În schimb, V1 va suferi la fel de mult, ba chiar mai mult fiindcă, deşi i se va lua mai puţin, I SE VA LUA, V2 va ajunge să-l urască pe V1 iar ambii pe V3. Aici este secretul mecanismului psiho-social: lui V1 şi V2 li se induce o falsă idee de echitate – ei acceptă senini nişte venituri mici, în continuare insuficiente, prin simplul fapt că sunt stimulaţi să se bucure de “suferinţa” lui V3.
• Să mai pomenesc şi de adîncirea birocraţiei, a evaziunii fiscale, în situaţia impozitării progresive? Nu cred că mai e cazul! O ştiu prea bine chiar şi susţinătorii acestei metode dar pur şi simplu nu le pasă.