Saturnianul

Adică n-o să merg la vot. Nici la locale, nici la parlamentare şi, cu siguranţă, nici la prezidenţiale. Nu cred eu să se schimbe aşa multe pe scena politică pînă în 2009 încît să mă răzgîndesc. Dea Domnul, dar mă îndoiesc.

Bruma de spirit civic (mai repede, naivitate civică) pe care, nu ştiu prin ce minune, o mai aveam şi îmi şoptea să merg la vot a fost spulberată definitiv taman de Vaporeanu’ şi de Motoreanu’, aka Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu, cu ocazia circului de la inaugurarea preluării Automobile Craiova de către Ford, cînd şi-au ridicat poalele-n cap pe marginea taxei auto de faţă cu oaspeţii americani. Păi nene, dacă ăştia n-au minima decenţă de a nu-şi arăta chiloţii în public şi de a nu face sex politic cu minţile oamenilor atunci cînd au oaspeţi, deci nu îi vede doar mahalaua care le cunoaşte obsesiile, înseamnă că au devenit nişte paraşute politice veritabile: obrazul cît mai gros şi poalele cît mai sus.

Privind din punctul de vedere al marketing-ului, atitudinea celor doi este perfect normală, logică. Într-o ţară unde prostul gust, circul, can-can-ul şi bîrfa se mănîncă pe pîine, trebuie să-i oferi publicului ceea ce îşi doreşte pentru a-ţi creşte audienţa. Deci, din această perspectivă, cei doi s-au comportat ca nişte profesionişti. Omul politic este un produs care trebuie să se vîndă. Şi ca să se vîndă, trebuie să prindă la public. Iar ca să prindă la public trebuie să aibă caracteristicile pe care le vrea acesta.

Numai că aceste caracteristici nu sunt şi pe placul meu. Şi, ca orice produs, dacă nu-ţi place, chiar şi numai cum arată, nu-l cumperi. În cazul de faţă, nu-l votezi. Şi eu nu mai vreau să votez pe principiul “răul cel mai mic”. Din ’92 încoace tot pe principiul ăsta am votat, dar acum gata! Ça suffit!

Vreau produse politice care să fie măcar de calitate acceptabilă şi atunci sunt dispus să fac un compromis şi să trec cu vederea unele inadvertenţe. Dar ceea ce mi se oferă sunt produse politice de calitate execrabilă. Cînd nici măcar ambalajul nu se străduiesc să fie atrăgător, se cheamă că ai de-a face cu produse de calitate execrabilă şi cu un producător căruia puţin îi pasă de satisfacţia consumatorului. Pentru mine cel puţin, nu este deloc atrăgător ambalajul în care se prezintă politicienii. E clar că eu nu fac parte din publicul-ţintă pe care şi l-au stabilit, deci produsele lor nu mi se adresează mie.

Ştiu că o să se inflameze Artistul şi o să-mi facă teoria chibritului cu spiritul civic, dar io-s prea “bătrîn” ca să mai pot fi păcălit că siropul amar e de fapt dulce. Unul din beneficiile democraţiei e acela de a spune “NU” atunci cînd alţii spun “DA”. Iar mitul “cînd votezi, ai puterea” chiar asta este, un mit. La noi, să votezi încă nu înseamnă că deţii puterea în vîrful ştampilei. Este o simplă iluzie! Dar, nu-i aşa, noi românii ne-am cam obişnuit să trăim din iluzii. Atît de mult, încît am ajuns să le considerăm reale.

Totuşi, un popor trebuie să se sprijine pe ceva pentru a putea merge mai departe. Şi cînd n-are nimic concret, sau prea puţin, iluziile sunt înlocuitorul ideal, “nechezolul” social perfect.

6 răspunsuri la “Deci, DA: NU!”