Saturnianul

Am comparat-o întotdeauna cu o sămânţă pe care o sădeşti.

Când doi oameni care nu se cunosc, se întâlnesc şi încep să comunice, se poate întâmpla, la un moment dat, ca fiecare să descopere în celălalt sămânţa încrederii. După care se pot decide că vor să o dezvolte şi atunci o iau şi o sădesc între ei. Din acest moment, există un timp obligatoriu (care poate fi mai lung sau mai scurt) ce trebuie să treacă pentru a vedea dacă sămânţa tocmai sădită începe să rodească.

Când sămânţa a germinat acel timp necesar şi tânăra “plantă” îşi începe viaţa, se poate spune că relaţia celor doi a făcut un pas important. Dar lucrurile nu se opresc aici. Valoarea încrederii, buna ei dezvoltare depinde nemijlocit de reciprocitate. Dacă nu este îngrijită de amândoi cu aceeaşi dăruire cu care a fost semănată şi stimulată să rodească, inevitabil se va ofili şi va muri.

Se spune că încrederea se câştigă greu, dar se pierde uşor. Eu cred că mult mai greu decât câştigarea încrederii este îngrijirea, menţinerea ei. De ce? Pentru că de cele mai multe ori lucrurile se petrec aşa: atunci când vrei să câştigi încrederea cuiva de care eşti interesat şi vrei să ţi-l apropii, vei munci cu grijă, străduinţă şi din toată inima. Însă în clipa când devii sigur de încrederea celuilalt în tine, grija pentru menţinerea ei scade brusc, pe considerentul “acum are încredere în mine, de ce să mă mai străduiesc atât de mult?”. Aceasta este greşeala fatală care va duce la moartea încrederii. Şi, în cele din urmă, la moartea relaţiei.

2 răspunsuri la “Despre încrederea reciprocă”