Alien Inside
NOTĂ: Această pagină se vrea o lămurire suplimentară şi detaliată pentru cei care au citit autodescrierea sau care o vor citi la un moment dat, fie pentru că n-au citit-o pînă acum, fie pentru că sunt oaspeţi noi la mine pe blog. Precizez că este un text lung ce solicită răbdare şi o înţelegere ce vor trebui să depăşească pe alocuri limitele a ceea ce este considerat raţional şi normal de către majoritatea. Înarmaţi-vă cu aceste două însuşiri! De asemenea, ţin să avertizez că va fi mult mai bizar şi plictisitor pentru cei ce n-au citit mai întîi autodescrierea, de aceea recomand ca prim pas această lecturare.
****
Textul de se vrea a fi o interfaţă cu lumea terestră, o transpunere în coordonate umane a unor comportamente şi concepţii personale pe care nu le-am întîlnit prea des la ceilalţi indivizi (mai ales la bărbaţi :P). Şi acolo unde le-am întîlnit tot mi-a fost greu în a mă face înţeles. Poate pentru că mi-a fost teamă să mă exprim clar sau/şi am fost criptic (lucru care mi se întîmplă destul de des şi nu pentru că vreau, ci pentru că este parte din fiinţa mea), cum mi-a zis cineva. Mă strădui să o fac acum, încercînd să las această teamă la o parte şi să fiu cît mai… decriptabil ;)
Lumea în care trăim nu seamănă deloc cu ideea mea despre ce înseamnă o civilizaţie evoluată social, relaţional şi spiritual. Aşadar, atunci cînd mă declar extraterestru nu este doar o metaforă folosită în acea descriere pentru a-i da o notă de originalitate. O parte din această lume a mea, aşa cum o văd eu, o veţi găsi în paginile acestui blog.
Chiar dacă biologic nu arăt a fi extraterestru, structura concepţiilor şi percepţiilor mele vizavi de cutumele sociale, conceptele morale, religioase şi reacţiile şi comportamentele umane în varii situaţii se dovedeşte a fi diferită pînă la diametral opusă de ceea ce este general acceptat în societatea umană, în relaţiile interumane, chestii care nu de puţine ori mi-au atras priviri care de obicei le atrag omuleţii gri (sau verzi) :d
Sunt împrejurări în care lumea îmi pare a funcţiona după legi şi cutume ce sunt incapabil să le înţeleg sau să le accept dintr-un motiv simplu: reţeaua mea neuronală le respinge instinctiv ca pe nişte instrucţuni de cod ce nu-şi au locul în matricea programului originar.
Dar cum orice creatură care, plasată de forţa majoră într-un mediu ambiental diferit, se adaptează în timp acestuia, am făcut şi eu acelaşi lucru. Cu diferenţa că la mine procesul de adaptare este unul continuu şi că n-am abandonat ceea ce este scris în esenţa fiinţei mele. Ar fi însemnat mă abandonez pe mine însumi. Şi cînd nu eşti alături de tine însuţi, să vrei a fi alături de (alt)cineva reprezintă un antagonism de nedepăşit. Iar viaţa presupune şi momente – mai lungi sau mai scurte – în care eşti alături de cineva. Aşadar…
- Ştiu să gătesc, să calc, să spăl vase şi… să plîng. Chestii d-astea “casnice” pe care gîndirea şablonardă a
unoramultora le consideră a fi apanajul exclusiv al femeii. Iar dacă zic că le mai şi fac, deja vi se conturează, cred, ce implică noţiunea de extraterestru în ce mă priveşte. Nu-i nici o ruşine să le faci, zău aşa! Pînă la urmă suntem şi noi, bărbaţii, pe jumătate femei, “X”-ul ăla cromozomial e de necontestat şi nu dispare nici dacă ne-ar creşte patru testicule :)) - Nu sunt microbist, nu mă pasionează fotbalul şi nu mă întîlnesc cu prietenii la o bere să urmărim meciul. Fotbalul e un sport căruia rareori merită să-i dedic o oră şi jumătate din viaţa mea. Cu prietenii mă întîlnesc la o bere ca să socializăm şi să comunicăm. Nişte inşi care stau cu ochii în televizor în timp ce sorb o bere nu se cheamă socializare şi nici comunicare.
Nu vorbi şi nu mă întreba despre fotbal pe baza şablonului cu orice bărbat poţi discuta despre fotbal. La mine nu se aplică.
- Am porniri de misandrie. Ca să fiu mai clar: în discuţiile sexiste mă voi situa de cele mai multe ori în tabăra cealaltă. N-o să iau implicit apărarea breslei doar pentru că biologic fac parte din ea.
- Nu m-am îmbătat niciodată (dar recunosc că m-am ameţit de cîteva ori :D). Nu suport ideea de a nu mai avea control asupra minţii şi trupului. Mă deranjează teribil şi mă indispune chiar şi o durere de cap neînsemnată fiindcă e un factor perturbator pentru mine. Prin urmare e de neconceput să-mi autoinduc starea de mahmureală ingerînd alcool peste limita de avarie. Există multe alte moduri de manifestare a bucuriei sau de anesteziere a tristeţii.
- Pentru ca o femeie să-mi ridice pulsul impresionarea cîmpului vizual trebuie să vină musai în tandem cu o impresionare neuronală intensă. Abia dup-aia sunt create condiţiile şi pentru o impresionare erotică. Spre deosebire de mulţi alţii, la mine centrul de comandă e în capul de sus. Ăla de mai jos e doar un instrument care intră în funcţiune numai cînd îi comandă Şăfu’! Pe teritoriul corpului meu domneşte unitatea. Nici un organ nu e lăsat de capul lui iar hormonii sunt o herghelie disciplinată.
- Relaţia de cuplu e ca un teritoriu democratic în care respectul şi exprimarea în mod liber trebuie să fie la loc de cinste. Adoptăm şi o constituţie nescrisă stabilită de comun acord. Orice derapaj spre dictatură din partea oricăruia dintre cei doi cetăţeni ai Relaţiei trebuie discutat la masa verde. Dacă poziţiile sunt ireconciliabile unul dintre cei doi va avea dreptul să emigreze şi să solicite azil pe un alt teritoriu (sau pe teritoriu neutru).
Disensiunile, dezacordurile, conflictele etc. se rezolvă utilizînd diplomaţia şi discuţiile civilizate. Ţipetele şi urletele mă deranjează teribil. Utilizează o frecvenţă sonoră care îmi crează disconfort. Dacă e necesar, instalaţia mea de sonorizare posedă decibeli suficienţi pentru a ridica volumul dar prefer să evit. Natura ne-a dat inteligenţă şi limbaj deoarece a înţeles că rezolvarea conflictelor cu ghioaga şi cu sunete nearticulate nu va ajuta specia umană să iasă din grote. Cred că avem dotarea necesară să înţelegem şi noi asta.
Dacă e rost de ceartă şi altfel nu se poate, mă bag. Cu o singură condiţie: cearta să aibă un sens şi să ducă la un rezultat, oricare ar fi acela. A te certa doar de dragul de a te certa e un non-sens pentru mine şi nu îmi pierd timpul cu non-sensuri.
În plus, războiul, fie că e între ţări sau între indivizi, are efecte mult mai profunde decît cele de ordin pecuniar sau de integritate fizică. Din nou, dacă s-au epuizat toate soluţiile diplomatice, se recurge la dreptul de emigrare şi azil. Să nu uităm că ghioaga era arma oamenilor primitivi.
Dacă aţi ajuns cu lectura pînă aici, nu-mi rămîne decît să vă mulţumesc pentru răbdarea voastră. Cu siguranţă acum mă cunoaşteţi măcar un pic mai mult decît înaintea lecturării acestor rînduri şi poate nu vă va mai părea atît de ciudat sau de neînţeles ceea ce voi scrie pe blog.
e placut cum simti ca esti si ma bucur ca esti
Mă bucur că te bucuri! Dar de ce te bucuri? Eşti şi tu astfel? :D
În altă ordine de idei (ce formulare tîmpită dar îmi place la nebunie :)) )am văzut că ai citit ceva pe-aici, ai lucruri multe şi frumoase de spus. Îmi permiţi să te adaug în lista de mess? Îmi place să discut cu oameni cu care ai ce vorbi :) Şi sunt tot mai puţini… 8-|
pai ce tu nu te bucuri cand vezi cand cunosti altii cu un stil interior si de gandire placut?pe mess,ok,o buna ocazie intru mai des.
Normal că mă bucur. Iar acum mă bucur şi mai mult că am mai dat peste cineva (de fapt, tu ai dat peste mine :D ) cu care am ceva atît de frumos în comun :)
Btw, ţi-am dat add la mess ;)
ok:d, cel mai util e sa complectam, sa invatam, oamenii impreuna, degeaba ne amagim ca avem o individualitate separata, daca ne izolam intr-un varf de munte nu suntem complecti…
Izolarea nu cred că este o soluţie. Sigur că, uneori, mai simţi nevoia să fii singur doar cu tine însuţi dar izolare în nici un caz. Nu văd evoluţia unui individ altfel decît în raport cu oamenii de lîngă el. Ce fel de oameni îşi alege fiecare să aibă în preajmă, asta e altă poveste :)
in nici un caz izolarea nu-i o solutie,dar ma contraziceam odata cu cineva care zicea ca intelepciunea o dobandesti in izolare si simplitate,in munti.si eu ador muntii,dar si oamenii,si cred ca printre ei,daca reusesti,savarsesti adevarata intelepciune.
Frumoasa descriere.. dar cred ca exagerezi totusi putin considerandu-te extraterestru, sau poate ca nu esti singurul. Vezi tu ca prin blogosfera mai dai peste oameni asemanatori tie..pe principiul “cine se aseamana se aduna”. Esti doar nonconformist..ca tot am dezbatut tema asta pe Duelul Mintilor. Frumos ar fi sa fim tot mai multi de astia si sa ne uitam la “normalii” de acuma ca la extraterestrii :).
Aş vrea să fie numai nonconformism.
“Extraterestru” e doar o metaforă. Deşi, faptul că sunt anumite lucruri în ce priveşte societatea şi relaţiile interumane pe care pur şi simplu nu pot să le pricep şi mi-e greu să mă adaptez lor nu pentru că nu vreau, ci pentru că nu ştiu cum, mă face de multe ori să cred că sunt extraterestru în adevăratul sens al cuvîntului. E o nebunie, ştiu, dar sună mai frumos extraterestru decît… orice altceva :D
breee ce e cu poza ia?? bau-bau??:P
Da, da, bau-bau e. Cum te-ai prins? :P
Nu am putut să savurez mai multe despre originea ta extraterestră căci deşi la pagina asta trebuia să scrii despre asta, ai vorbit tot despre latura ta umană. Ăsta e semn că e aiureală toată povestea. Ai avut un moment de maximă energizare neuronică, sătul de faptul că tot universul îţi arată că eşti diferit căci tu asta vrei pentru că asta îţi place să ţi se spună, şi ai scos povestea cu extraterestrul …
Cică tot aşa ajung şi unii schizofrenici, şi chiar cei cu dublă personalitate, dintr-o joacă, mai în glumă, mai în serios, mai cu traumă, mai cu revoltă interioară …