Saturnianul

Motto: A iubi o oră e ceva animalic, o zi e ceva omenesc, o viaţă întreagă e ceva îngeresc, dar a iubi toată viaţa o singură fiinţă e divin! (via Invizibilul)

JEAN MICHEL JARRE – Beautiful Agony (Teo&Tea, 2007)

Mai demult, cineva pe nume Amblí mi-a spus că undeva, în binecunoscutul dar mereu misteriosul univers uman, există un loc special, un loc aspru dar delicat şi sensibil în acelaşi timp, un loc care merită explorat.
Apoi, mai tîrziu, Amblí mi-a dat într-o îmbrăţişare strînsă, umedă şi pasională un crîmpei din aroma acelui loc. Am întrebat:
- Dar ce este acest loc?
- Un munte! Un munte numit Venus!
- Universul uman are munţi?!!
Mirarea mea era sinceră şi inocentă: ştiam dealuri, văi, cîmpii catifelate şi parfumate, depresiuni, trecători, arome diverse. Dar nu întîlnisem niciodată munţi, nu mai explorasem atît de departe şi nu mai simţisem o astfel de aromă.
- Nu munţi, ci un munte!
- Doar unul?! Într-un univers atît de vast, doar unul singur?!
Probabil dezamăgirea, mirarea şi naivitatea mi se citeau toate simultan pe chip, fiindcă Amblí m-a mîngîiat jucăuşă, stîrnindu-mi simţurile, şi a rostit:
- Unul singur, da! Dar este suficient, pentru că o viaţă nu-ţi va fi de-ajuns să-l descoperi şi să-i simţi toate aromele. Mulţi cred că odată aroma gustată este una şi aceeaşi mereu. Dar se înşeală! Ei nu ştiu să exploreze, să simtă dincolo de munte şi de “Poarta Raiului” aflată la poalele sale, nu ştiu să simtă întregul univers uman în întinderea căruia îşi are locul şi acest munte. De aceea rătăcesc prin multiplele universuri umane paralele, căutînd arome diferite în munţi diferiţi. Arome pe care le vor găsi, dar care li se vor părea toate fade, fiindcă nu vor fi simţit niciodată esenţa lor. O să înţelegi ce spun cînd vei ajunge acolo dacă vei simţi nu doar muntele, ci întreg universul. Şi ţine minte: să explorezi împreună cu cele două Zebú ale tale. Îţi vor părea inutile, ba chiar vei crede că te încurcă, atunci cînd vei vrea să explorezi creasta muntelui ori să pătrunzi dincolo de “Poarta Raiului” dar nu te lăsa înşelat. Zebú te vor ajuta să descoperi împrejurimile desăvîrşindu-ţi, astfel, explorarea.
Cu Amblí n-am mai fost multă vreme împreună. Nici unul din noi nu mai simţea nimic dincolo de ce simţiserăm pînă în acea seară, cînd îmi oferise din aroma acelui loc, încă neexplorat de mine, dar nu mă lăsase să merg pe cărările muntelui ei. Ştiam amîndoi de ce, fără a avea nevoie de explicaţii. Ea nu era universul al cărui munte să vreau din toată fiinţa a-l descoperi, eu nu eram acela pentru care să simtă că poate născoci arome infinite. Dar îmi oferise dorinţa găsirii acelui univers uman al cărui munte să simt pînă în adîncul sufletului meu că vreau a-l explora şi descoperi, iar eu… eu îi oferisem plăcerea de a se bucura de mîngîierile şi săruturile cuiva care o putea simţi dincolo de formele ei.

Va urma…

3 răspunsuri la “Ilbàm şi ale sale Zebú la muntele Venus (1)”