La moartea mea: vorbe către cei dragi
NOTĂ: Textul este un preambul la ceea ce va fi viitorul meu testament real, legalizat şi parafat.
În primul rînd că eu n-o să mor, o să mă înalţ (ca toţi ceilalţi; mai puţin ăia care îs deja morţi demult deşi ei încă îşi mişcă ciolanele prin lume). Nu, nu ca în glumele alea penibile de vi le arată în filme sau desene animate pe la teve, cu un Iisus translucid care pluteşte la cîţiva metri în aer. Ci e vorba de trecerea pe un alt plan evolutiv, reîntoarcerea la energia cosmică. Nu ştiu dacă o să fiu energia următoarei comete ori meteorit care va lovi Terra dar dacă o să fie aşa, promit să anunţ ca să mă poată devia americanii cu o rachetă nucleară.
Eu am o viziune diferită de cea general acceptată asupra fenomenului denumit “moarte”, aşa că atunci cînd o fi să-mi dau ultima suflare la funeraliile mele vreau să fie aşa:
- În primul rînd fără funeralii! Nimic nu mi se pare mai grotesc decît procesiunea aia penibilă şi mercantilă de “pomenire a mortului”. Dacă cineva va vrea să-mi respecte memoria cu adevărat va avea grijă să nu fiu înjurat cu o procesiune funerară. Mulţumesc anticipat;
- Fără coşciug, cavou, cruce de lemn/plastic/piatră/marmură şi alte “gadgeturi” d-astea plictisitoare şi inutile. Nici n-o să fie nevoie, de altfel, fiindcă eu voi fi incinerat. Iar dacă vreţi să respectaţi musai tradiţia, nişte bileţele cu cîteva cuvinte sincere scrise de voi şi puse în urnă vor fi de-ajuns;
- Fără colive, sarmale, cozonaci şi alte alimente standard pentru eveniment “ca să mănînce mortul”. Eu nu mai mănînc nimic, vă garantez. Cel mult o să-mi curgă bale siderale, de poftă cînd o să vă văd pe voi înfulecînd. Da’ nu la mîncarea aia. Ţineţi morţiş să organizaţi o masă întru amintirea “săritului ăla păgîn”? Vă dau eu meniul: ciorbă de fasole boabe cu ceapă sau ardei iute, cartofi prăjiţi cu pastramă de pui la grătar şi salată de legume iar ca desert prăjitură “Negresa” (deja îmi curg nişte bale ne-siderale de-o să-mi sece glanda salivară);
- Nu vreau bocete şi mutre plouate. Nu zic să vă suprimaţi lacrimile din colţul ochilor, mai ales dacă sunt sincere. Dar nu vreau bocetele alea urlate din toţi bojocii. Voi fi fost o persoană discretă şi decentă, aşadar fiţi la fel.
- Ştiu că îmi voi găsi o parteneră de viaţă cu inteligenţă de geniu şi cu spirit evoluat care va pricepe că n-are nici un sens să se tăvălească pe jos rostind maneaua celor veşnice: “Un’te duci tu Bogdaneeeeee!? Cui mă laşi tu Bogdaneeee!?” Fiindcă va şti că o să-i fiu tot timpul alături pînă se va înălţa şi ea. Nu în spectrul vizual, ci în cel senzorial dar îi voi fi alături.
- Fără ţoale de doliu! Vă rog, vă implor să nu purtaţi doliu! Îmbrăcaţi-vă dragii mei aşa cum vă îmbrăcaţi de obicei. Cine va face altfel, fie nu m-a cunoscut cu adevărat, fie nu m-a iubit cu adevărat. Fardaţi-vă, daţi-vă cu ruj, cu rimel, cu ojă, cu parfum, purtaţi bijuterii, mărgele, orice vreţi, vă place şi vă reprezintă. Fiţi voi aşa cum sunteţi zi de zi, îmbrăcaţi-vă ca şi cum aţi fi invitaţi la aniversarea mea. Ceea ce în fapt şi este. Să evoluezi pe un alt plan existenţial reprezintă o aniversare.
Şi vă mai rog, puneţi muzică, multă muzică. Bruce Springsteen, Abba, Eric Clapton.
- Fără parastase! Gata, m-am dus, m-am înălţat, lăsaţi-mă! O să am altele mai importante şi interesante de făcut decît să halesc. Fie şi cartofi prăjiţi cu pastramă de pui şi prăjitură “Negresa”. Un gînd bun la adresa mea va fi suficient. Energia lui mă va bucura;
- Şi la urmă dar nu în ultimul rînd: fără popă şi slujbă religioasă! Vă implor! Dintotdeauna tînguielile alea mi-au provocat rîsul şi e unul din motivele pentru care evit să merg la înmormîntări. Mi se pare că întinează memoria celui înălţat. Vă asigur că eu şi forţa aceea superioară numită Dumnezeu ştim deja unde o s-ajung, cum o s-ajung, cît îmi va fi iertat şi cît nu. Noi doi comunicăm direct de cînd am apărut în această existenţă.
15 răspunsuri la “La moartea mea: vorbe către cei dragi”
-
[...] mor la bordul navetei, mi-aş dori să fiu “înmormîntat” în Spaţiu (mai mult decît să fiu incinerat), trupul să-mi plutească în nemărginirea sa misterioasă. Trupul meu ar fi acolo unde se va [...]



“Şi totuşi, ţărînă frumoasă şi moartă,
De racla ta razim eu harfa mea spartă
Şi moartea ta n-o plîng, ci mai fericesc
O rază fugită din chaos lumesc”
(Mortua est)
Ultimul articol scris de Maria: File de poveste
Mersi mult Maria :-* Iniţial chiar aşa am vrut să-i spun postării mele, “Mortua est”. Dar n-am putut să-l plagiez pe nenea Eminescu nici măcar între ghilimele :)
100% de acord…ei, as mai umbla la muzica(metallica) si manacare(tot ce ma abtin acum ,deh…sufera baba la frumusete),asaaa…cenusa! Foarte important…in mare,neaparat…Articolul imi place…mi-era dor de normalitateo:-) …sau nu?;))
Ultimul articol scris de AncaMk: Fricoleapsa
Io-ti urez sa fie asa la moartea ta :
“la mormantul meu sa vina
numai fete cu par blond
ca sa stie-o lume-ntreaga
c-a murit un vagabond
la mormantul meu sa vina
numai fete cu par brun
ca sa stie-o lume-ntreaga
c-a murit un om nebun
la mormantul meu sa vina
numai fete de liceu
ca sa stie-o lume-ntreaga
c-a murit un derbedeu!
la mormantul meu sa vina
numai fete de-alea mici
ca sa sti-o lume-ntreaga
c-am **** multe gagici” (Legenda: ****-plimbat :))))) ca e din 4 :))
Ultimul articol scris de fanel: Spalatorii de cadavre blogosfrice
Mai, tu vrei sa vezi cine tine la tine si de-aia scrii post-uri de-astea. Ca in 1001 de nopti, cand califul nush care isi inscena funeraliile, ca sa vada cum va fi cinstit de apropiati.
In alta ordine de idei, cand scriu un comentariu, p, fereastra este partial acoperita si nu vad daca scriu cuvintele corect si complet. Ai idee de ce?
@Anca: Adică pînă acum fusei în anormalitate şi am reintrat? Sau nu? Că nu pricipesc! :D
@Fănel: Deci mă faci vagabond, nebun (în fine, admit că un pic nebun sunt, în sensul bun al cuvîntului, dar toţi oamenii inteligenţi au şi un dram de nebunie în ei :D ), derbedeu şi… fu(s)tangiu?!?
Cînd eram şi eu pe felie cu don’şoara Inspiraţie care mă vizitează rar în ultima vreme, vii tu cu chifle d-astea să o faci geloasă şi o goneşti! Bă, ia marş d-aici că tu-mi strici ploile! Acu’ îţi dau o banare de nu te vezi! :)) :P
@Zelda: Io nu-mi înscenez funeraliile, ci doar spun ce vreau să fie la înpămîntarea mea. Chiar voi face un testament cu doleanţele astea, fără nici o glumă.
Şi nu vreau să văd cine ţine la mine acum. O să văz atunci ;) Acu’ în mare ştiu eu. Give or take…
Legat de fereastra comentariilor, e un glitch de spaţiere în cod care nu apare decît la un anumit număr de comentarii. Tre’ să-l prind în flagrant :D
Si totusi e naspa ma frate aia care se imbata la pomana si isi aduc aminte cand a fost el cu mortu’ prima oara la curve si incepe sa povesteasca in gura mare. Sau cum a fost prima oara cand s-a imbatat Gigel care acum ne priveste din cer si zambeste impreuna cu noi! ;)
Ultimul articol scris de artistu: Zambetele de vineri… PASARICI DE UNGUROAICE!!!
Mă , la mine să nu se îmbete nimeni (nici de bucurie, nici de necaz) că fac urît. Să toarne în ei cît să se simtă bune. În rest, voie bună, discuţii, socializare, glume, muzică bună şi pentru spirit de competiţie nişte partide de tenis, golf sau bowling pe Nintendo Wii :))
Pai..subscriu la ardere.
Si la taiatu’ pomenilor de pe catastif.
Si cam la tot ce ai insirat matale acolo.
O fi mai ieftina “craparea” in stilul asta, stie careva? Nu de alta, da’ loc de veci am deja. Si nu fac decat 32. Si n-am vrut sa il “primesc” neam, da’ s-o gandit unu’ istet tare, sa ma potcoveasca de pe acum cu groapa (hehe, ar vrea sa crap, da’ nici io nu ma las).
Dap, si m-am gandit ca un “costum de scanduri” parca sa zic io ashe, ca nu prea ma “coafeaza”, in schimb, cred ca mi-ar sta al naibii de bine intr-o urna (ashe le zice la chestiile alea in care se pune cenusa?) pe care vreu pictata o motocileata…Honda… :P
Saturniene, articolul nu e morbid. E doar..LUGUBRU :))
Ultimul articol scris de Lia: Delicatese..
@Lia:
Te iubeşte mult ăl de te-a potcovit cu locul de veci şi se gîndeşte la viitorul tău =))
Dap, urnă îi zice şi în ea poţi sta alături de cei draji, pe post de bebelou în vitrină.
Cum le împart? Păi nu le împart, merg toate la grămadă care cum se nimereşte :D
..si MACABRU… :))
Ultimul articol scris de Lia: Delicatese..
Nah, sa te vaz amu’ cum le imparti:
Intai alergatu’,
p’orma, crapatu’
si p’orma, fuljii?
Sau cum?
Intai fuljii,
p’orma alergatu’…
:P :P :P
Ultimul articol scris de Lia: Delicatese..
ai mare drepatate :d
Laura, bun venit pe Saturn! Mă bucur că eşti de acord cu mine. Dar chiar nu mai atît ai de zis?! Te mai aştept şi cu alte păreri. O zi faină! :)