PostHeaderIcon Lăsaţi-mă să fiu…

Lăsaţi-mă să fiu naiv şi să cred că…
…spiritul Crăciunului nu se rezumă la miros de cîrnaţi, piftie şi ţuică;
…există şi ALTCEVA în afară de febra ritualului şopingărelii cristice;
…există şi daruri sub funda cărora găseşti sentimente sincere, nu doar valori seci şi străluciri înşelătoare;
…urările tipice acestei perioade nu sunt doar nişte cuvinte goale iar cei care le rostesc pun măcar un gram din sufletul lor înăuntru;
…preoţii care sună pe la uşi pentru a bălmăji cîteva cuvinte pioase în schimbul banilor nu sunt doar nişte neguţători mercantili ce fac contrabandă cu iertarea divină;
…mai există oameni care nu simt nevoia să se alinieze ipocriziei de a mima că sunt mai buni de Crăciun, nu pentru că ar avea ceva cu asta, ci pentru că nu au nevoie de o anumită ocazie pentru a fi buni, sau pentru a iubi, sau pentru a (se) dărui fără să aştepte ceva în schimb;

Lăsaţi-mă să fiu inadaptatul care nu se poate bucura la comandă doar pentru că “ăsta e spiritul momentului”. În multele dăţi cînd m-am bucurat n-a interesat nici pe dracu’. Pentru că nu era Crăciunul! Acu’ eu vreau să fi trist. Mimaţi-vă voi bucuria ca să aveţi de ce vă plînge tot restul anului viitor. Fiţi voi fericiţii de serviciu ca să uite lumea de triştii ce aţi fost pîn-acum. Pentru mine Crăciunul este o sărbătoare a tristeţii din moment ce mulţi se pot bucura, dărui şi iubi numai dacă sunt condiţionaţi pavlovian.

Lăsaţi-mă să fiu eu ăla tristul.

Lăsaţi-mă să fiu eu ăla urîciosul care nu înţelege de ce trebuie să se bucure acum, arătaţi-mă cu degetul, zîmbiţi a regrete. Dar să nu văd priviri mirate şi capete clătinîndu-se a neînţelegere atunci cînd mă voi bucura, sau (mă) voi dărui, sau voi iubi, sau voi fi alături cuiva iar şi iar şi iar. Nu e vina mea că voi ştiţi a le face numai de Crăciun.

4 răspunsuri la “Lăsaţi-mă să fiu…”

Lasă un răspuns

CommentLuv badge
Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Sănătate din farmacia naturii
Ascultă Radio Whisper
Radio Whisper | RadioWhisper.com
Extratereştrii sunt alături de
Campanie umanitară
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker