PostHeaderIcon Manipularea genetică

Ştiu, e un subiect aparte faţă de ce v-aţi obişnuit să citiţi la mine pe blog. Surpriiise! Well, bear in mind că aveţi de-a face cu un saturnian şi asta ar trebui să vă spună multe, inclusiv faptul că the S word este unul dintre cele definitorii pentru saturnieni.

Acest post a pornit de la un mail pe care l-am primit şi care a fost trimis la multe persoane (urăsc mesajele cu tot felul de conţinuturi idiotice şi cacialmalele, dar ceva îmi spune că mesajul respectiv e cât se poate de serios, strigătul unor părinţi disperaţi) şi care m-a făcut să mă gândesc la mine şi la o prietenă la care ţin foarte mult.

Tot acel mail mi-a amintit de o pasiune a tinereţii mele, genetica, pasiune care îmi mai agită şi azi simţurile. Nu sunt un cunoscător în materie, dar am citit cărţi în domeniu aşa că nici afon nu sunt. Biologia de clasa a XII-a, care tratează genetica, a fost Biologia preferată dintre toate câte se fac (sau cel puţin se făceau pe vremea mea) în elementară şi liceu.

Am să încep cu mailul, care, după câte îmi dau seama, este unul intern dar a fost probabil preluat de anumite persoane şi răspândit pe la cunoştinţe şi prieteni:

Un suflet nevinovat cu numele de SIMONA NICOLETA,s-a nascut in urma cu 5 saptamani cu sindromul GOLDENHAR (o afectiune congenitala a ochiului foarte rar intalnita care afecteaza auzul,vazul maxilarul,coloana vertebrala si inima),nu poata fi operata in Romania.Asa spune o comisie de la Spitalul de Urgenta de Ochi din P-ta Lahovari,care solicita scoaterea ochisorului.

Datorita indolentei medicilor starea fetitei s-a agravat,in ciuda eforturilor disperate ale parintilor,ochisorul copilului s-a ulcerat.Au spus ca numai in strainatate se poate face altceva!!!

Acest caz a fost prezentat si de posturile Antena1 si Antena2, in cursul dupa-amiezei de ieri 15.01.2008,acestea fiind implicate direct in rezolvarea acestui caz.

In speranta ca acest caz v-a impresionat si puteti ajuta acesti parinti disperati,care doresc din toata inima ca fetita lor sa fie un copil normal,apelam si pe aceasta cale la ajutorul vostru. Tatal copilului, STOICA CRISTIAN este coleg cu noi din cadrul Dep.Suport Post Livrare- Service,(angajat in firma noastra din anul 1993).Cei care pot ajuta, pot lua legatura cu el la tel:0720.072.244,cu mine Carmen Tripon int:108, sau pot face donatii in conturile:


cont RON
RO98INGB0000999900861089
cont EURO
RO44INGB0000999900861091

Cu deosebita stima,

Carmen Tripon

Ne place sau nu, fiinţa umană este un “robot” biologic ale cărui secvenţe de program ce îi dictează viaţa se află înscrise în codul genetic. Cunosc filosofia liberului arbitru, ştiu cât urăsc unii dintre voi să accepte faptul că viaţa le este controlată de ceva (ziceţi mersi că nu de cineva, hihi!) dar asta este. Precum un virus microscopic ne poate pune la pământ pentru mai multă vreme decât doi-trei pumni în figură, tot aşa nişte “chestii” la fel de microscopice numite gene ne spun cam cum o să decurgă viaţa noastră şi chiar când o să dăm colţul. Bear in mind, ceea ce deosebeşte homo sapiens de maimuţele antropoide sunt 2 (doi) cromozomi. Oamenii au 46, maimuţele 48. We’re at this bit from a leap backward as we were from the one forward :D

Astăzi, sunt convins, există tehnologia şi/sau posibilităţile sale de dezvoltare pentru ca acest cod să poată fi reprogramat. Prin urmare, am fost, sunt şi voi fi adeptul diagnosticării şi manipulării genetice pre şi post-natale în scopuri terapeutice. Nu în sensul acela extrem descris în drama SF Gattaca (vă recomand să vizionaţi filmul dacă nu aţi făcut-o) unde este programat genetic absolut totul, de la caracteristici fizice la inteligenţă, abilităţi şi talente. Nu! Ci în sensul evitării unor drame, al naşterii unor copii cu malformaţii genetice grave care se vor chinui toată viaţa sau a unor copii sănătoşi în viaţa intrauterină dar care prezintă predispoziţii genetice de dezvoltare ulterioară a unor maladii mai mult sau mai puţin grave.

Toate acestea ar putea fi evitate prin diagnosticare genetică pre-natală şi prin efectuarea manipulărilor genetice necesare (unde e cazul) pentru ca acel copil să se nască normal din punct de vedere fizic şi mental, fără a-i “upgrada” în mod intenţionat aceste capacităţi, dar şi pentru a preveni apariţia unor boli ulterioare. În zilele noastre se poate determina gradul de compatibilitate genetică a doi parteneri (chiar şi “banalul” Rh are rolul său) şi cât de mare este probabilitatea naşterii unui copil malformat în eventualitatea că cei doi ar concepe unul.

Cercetările avansează destul de încurajator în domeniu dar sunt mult încetinite de piedici de ordin etic şi religios pe care le consider absurde. Absurde nu pentru că sunt aduse în discuţie astfel de probleme, lucrurile trebuiesc făcute cu cap şi nu la voia întâmplării, ci pentru felul cum văd unii evoluţia în numele eticii şi religiei, motivaţiile futile pe care le pun pe tapet.

Bunăoară, adepţii argumentelor religioase spun că astfel s-ar încălca voinţa (???) lui Dumnezeu prin intervenţia omului în “programul” divin. N-am să mă pierd în explicaţii pentru oameni care sunt obtuzi sau limitaţi în gândire. Am să spun doar atât: evoluţia omului, cu toate aspectele ei, face parte din programul ăla divin al vostru. Ca “argument” divino-umoristic am să aduc o vorbă a unui actor sau cântareţ (nu are importanţă care) de peste ocean care a zis că “dacă Dumnezeu ar fi vrut să nu ne putem masturba, ne-ar fi făcut mâinile mai scurte”. Dacă nici umor n-aveţi, sunteţi pierduţi!

Unii adepţi ai eticii scot în faţă argumentul că o astfel de tehnică odată ajunsă la ordinea zilei şi intrată pe mâinile unora nu chiar atât de bine intenţionaţi, aceştia ar începe să creeze monştri din pură experimentare sau super-oameni sclavi care să le deservească interesele. A nega o posibilitate de prevenire şi vindecare a diferitelor maladii cu astfel de argumente este nu doar hilar, ci şi rău intenţionat, nerealist.

Exemplele sunt la îndemâna oricui. Cuţitul care ne ajută la atâtea treburi în bucătărie, poate deveni o armă letală şi transformă un om într-un monstru. Ar trebui să eradicăm cuţitele, nu?

Pixul cu care vă scrieţi notele, gândurile, poveştile, cuvintele de iubire poate deveni şi el o armă letală dacă este înfipt acolo unde trebuie, în carotidă. Ar trebui să eradicăm pixurile, nu?

Cu monitorul pe ecranul căruia aţi citit acest text puteţi ucide pe cineva dacă îl aruncaţi strategic în capul acelei persoane. Ar trebui să eradicăm monitoarele, nu?

Propriile mâini cu care dezmierdaţi şi mângâiaţi fiinţele dragi pot aduce şi moartea dacă strâng prea mult şi prea tare un gât. Ar trebui să ne tăiem cu toţii mâinile, nu?

Şi puteţi continua exemplele cu ce doriţi, lista e inepuizabilă. Binele şi răul vor fi totdeauna în balanţă. Pentru că 100 de demenţi ar putea folosi ceva conceput iniţial ca benefic în scopuri malefice, ar trebui să privăm 1.000.000 de oameni nevinovaţi de acel lucru benefic?! Să îi pedepsim pe cei mulţi pentru nebunia celor puţini?! Oare cât de etic este asta?!

8 răspunsuri la “Manipularea genetică”

  • fanel zice:

    Tare articolul…e adevarat tot ce zici…da lumea e prea ignoranta ca sa-si dea seama.
    Numai cei ce simt durerea, vor simti si intelege ce vrei tu sa explici aici.

    fanel’s last blog post..Balet.Sex.Stiri.

  • Paula zice:

    Biserica, din cate stiu, inca nu accepta nici ideea de contraceptie….ce sa mai spunem de manipulare genetica. :D
    Ma face curioasa filmul de care spuneai…o sa ma uit la el. Si mie din toate biologia cel mai mult mi-a placut genetica. Pacat ca nu am studiat-o mai in profunzime si am trecut repede la anatomie cu care nu m-am impacat deloc. :)

    Paula’s last blog post..Dezamagitor

  • Zelda zice:

    Toate chestiile astea or sa fie poveste peste 20 de ani. Nu o sa ne mai intrebam daca este etic sau nu. O sa stim ca este necesar.
    O sa vina o zi in care bolile nu or sa mai fie asa de importante pentru clonare. Atunci o sa fie mai grav. Pentru ca acum avem o scuza cat de mica.

    Incuierea este boala mai multor secole.

    Eu vreau doar sa ntreb, daca ar fi de ales intre ficatul tau (meu) si unul clonat, ce ai (as) alege?

    Ink nu m-am hotarat. Ok, stiu ce vrei sa spui. Eu sunt pentru noutate pana acolo unde ma ucide. Nu vreau sa mor repede. Mai am timp sa studiez.

    Si mie mi-a placut genetica :)

    Zelda’s last blog post..Cine e cea mai frumoasă, activă, de succes din…ţară!?

  • Saturnianul zice:

    Dintre ficatul meu si unul clonat l-as alege p-ala clonat in conditiile in care al meu ar fi defect si ar trebui inlocuit. Pentru ca ala clonat ar fi tot al meu. Compatibilitatea genetica e 100%. Altfel, normal, nu mi-as da ficatul din mine pe ala de pe gard, fie el frate geaman cu al meu :D

    Ma, saturniana esti, antisociala esti, cu parintii stai, “Zidul Plangerii” esti, genetica ti-a placut, berea iti place. Eu asijderea. Deja miroase a complot aici. Si cum tupeul a crescut pe mine ca buruienile pe camp zic si io repede, pana nu se ofileste: ai vrea sa discutam si pe mess? Daca da, ai id-ul meu in pagina de contact. Poti sa ma bagi in seama :D

  • artistu zice:

    Ce loc misto so facut aici ma. De la incrancenarea temei postului de mai sus s-a ajuns la placerea de a vorbi de mai jos.
    Ba nene Bogdan, ce oameni misto ie pe la matale pe aci!
    ;)

    artistu’s last blog post..Declaratia de intentii a lu’ Artistu’: De ce scriu in fiecare zi? De ce nu ma las?

  • Saturnianul zice:

    Multam nea Andrei. Asa imi place mie: oameni putini, dar buni!

  • Zelda zice:

    Hello,

    Te-am adaugat pe mess. Acu’ poti sa dai si tu accept :)

    Zelda’s last blog post..Cine e cea mai frumoasă, activă, de succes din…ţară!?

Lasă un răspuns

CommentLuv badge
Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Sănătate din farmacia naturii
Ascultă Radio Whisper
Radio Whisper | RadioWhisper.com
Extratereştrii sunt alături de
Campanie umanitară
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker