S@urnianul

Am primit pe mail un link către un articol al lui Iulian Urban pe care vă invit să-l citiţi (dacă nu aţi făcut-o încă, chestiile astea se răspîndesc rapid prin mail) precum un contabil care citeşte facturile şi întocmeşte balanţa de venituri şi cheltuieli: matematic şi raţional, fără derapaje fanteziste şi emoţionale.

Personal privesc articolul cu unele reţineri deşi, după cum se desfăşoară evenimentele în jur, anumite lucruri spuse acolo tind să aibă greutatea unui adevăr. Ce mă face să am reţineri? Vocabula de început a titlului articolului: “DISCUŢIE INCENDIARĂ!” Unic, fenomenal, incendiar, incredbil, special etc. sunt “cîrligele” de agaţament utilizate în jurnalism şi reclamă (dacă v-aţi uitat măcar 5 minute la programele publicitare de prezentare a unui produs, ştiţi despre ce vorbesc) menite a “captura”, menţine şi implica emoţional privitorul/cititorul în universul oferit. Circumspecţia mi-a venit din inconfortul provocat de titlu şi de dezvăluirile din articol. Am avut senzaţia acută că sunt tras insistent de mînecă iar cînd am încercat să mă desprind uşor am fost apucat mai ferm. Dar cum nici negarea totală nu-mi stă în fire, am ales precauţia.

Dincolo de situaţia prezentată, articolul mi-a readus în minte aspectele unui subiect pe care l-am mai discutat în diferite ocazii, cu diferite persoane: banii. Consider că societatea modernă trăieşte un paradox, o anomalie economică (creată iniţial din, probabil, necesitate conjuncturală; însă situaţia a continuat să existe şi atunci cînd conjunctura care a creat necesitatea dispăruse): creditul.

Să mă explic! Banul a fost creat ca simbol unic de tranzacţionare menit să substituie valoarea mărfurilor pentru a uşura plata acestora. Inventarea banului a fost un pas important în evoluţia civilizaţiei umane, nu-l consider nici diabolic, nici blestemat sau mai ştiu eu cum. E doar un obiect, un simbol cu anumită valoare, nimic mai mult. Diabolismul nu stă în simpla existenţă a unui obiect, ci în felul cum este utilizat. Cred că nimeni nu se vede achitînd echivalentul a 10.000 de euro al preţului unei maşini, în cartofi, roşii, carne etc.

Anomalia a apărut în momentul cînd acest simbol folosit pentru a cumpăra mărfuri, a fost transformat el însuşi în marfă. Iar creditul exact asta a făcut. A transformat banii în marfă. Am ajuns să muncim pe bani pentru a cumpăra… bani. Maşina sau casa pe care o cumpărăm prin credit este doar un produs secundar, tangenţial dar care, pentru că satisface o nevoie, (asta este, suntem sclavii piramidei lui Maslow ) se află în centrul atenţiei noastre. Ceea ce cumpărăm noi de fapt, marfa pentru care plătim bani, sunt banii. Este speculată dorinţa de a satisface o nevoie ACUM, în loc de PESTE UN TIMP.

Nu sunt împotriva creditului şi recunosc utilitatea, necesitatea, atunci cînd ea apare, dar în ultima vreme avem de-a face cu un dezechilibru grav, cînd în mentalul oamenilor creditul este impus ca normalitate în detrimentul ideii şi creării posibilităţilor ca majoritatea să poată fi capabili de a cumpăra anumite mărfuri cu banii lor. A plăti bani pentru a cumpăra bani este o anomalie întreţinută artificial care nu are cum să reziste la nesfîrşit şi se va autoelimina prin ea însăşi. Tot aşa cum o gaură neagră nu se poate absorbi pe ea însăşi, fiindcă asta ar crea un paradox care ar duce-o la autodistrugere.

(Sursa foto: Flickr)

5 răspunsuri la “Marfa şi banii”