Milenară
20 Octombrie 2009 | 
Lansat de: Dezbaterile privind existenţa lui Dumnezeu au încins minţile oamenilor, spiritele şi, uneori, mai mult decît atît, vreme de mii de ani. Religia a “rezolvat” problema rapid: e de-ajuns să crezi şi există. Suficient pentru mulţi oameni ca să-şi poată vedea mai departe liniştiţi de viaţa lor şi mărunţişurile ei. Dar nu suficient pentru toţi. Nici pentru mine. Dincolo de misticisme, zei, duhuri sfinte, spirite şi alte asemenea, trăim într-un Univers care are şi materie, care îşi face simţită prezenţa existenţei sale, se manifestă, respiră, chiar dacă nu totdeauna putem vedea şi pipăi această manifestare.
Indiferent sub ce formă ni l-am imagina pe Dumnezeu: moş bătrîn cu barba albă, extraterestru, fiinţă eterică, ectoplasmă, formă de energie, atom, poate o matcă primordială din care s-a născut Universul nostru, sau poate chiar un univers paralel reprezentînd uzina de fabricaţie a universului nostru, oricum ar fi, dacă El există atunci cu siguranţă există şi o dovadă, un semn se sine stătător care să-i confirme prezenţa şi altfel decît în mintea şi spiritul omului.
N-am găsit noi aceste semne? Sau ele pur şi simplu nu există şi atunci nu există nici Dumnezeu?
Ce e mai plauzibil, aşadar? Că un Dumnezeu misterios şi atotputernic a creat Universul dar a decis să nu ne dea nici o dovadă a existenţei sale? Sau El n-a existat niciodată fiind doar o invenţie a noastră pentru a nu ne mai simţi singuri şi abandonaţi, accidente ale eterului cosmic?
Aterizat în: Saturnisme | 
Tags: credinta, cuvinte, Dumnezeu, extraterestru, ginduri, religie, univers, viata
e cu dus si intors pentru fiecare persoana in parte. din categoria asta ies piosii aia care cred si nimic nu le schimba parerea. Fiecare are libertatea sa-si imagineze ce Dumnezeu vrea. Dumnezeu ca o “fiinta”, eu personal nu cred ca exista. Ca or exista fiinte mai puternice din anume puncte de vedere sau poseda diverse abilitati… orice e posibil. E o mare ipocrizie sa crezi ca suntem singuri in univers.
Desigur că este cu dus şi întors pentru fiecare. Oamenii pot crede ce vor, ce îi face să se simtă bine, în siguranţă. Însă pe mine nu mă interesează ce crezi tu, x, y, ortodocşii, catolicii, budiştii etc. că este Dumnezeu. Nici măcar ceea ce cred eu că este sau cum mi-l imaginez nu mă interesează. Ci ceea ce ESTE! Fiindcă dacă există, indiferent ce ar fi şi cum ar fi, are o formă a prezenţei şi manifestării prin sine însuşi, independentă şi neafectată de modul cum şi-l imaginează fiecare individ.
uite ca mie imi place sa cred ca suntem singuri in univers. ca viata a aparut ca o gresala care nu s-a mai repetat in alta parte.
dumnezeu zic ca nu exista si e doar o inventie a oamenilor slabi de inger care nu vor sa accepte ca destinul e in totalitate in mainele lor.
E o variantă şi asta! Dar, cum am zis, nu mă interesează nici măcar ce cred eu. Vreau să ştiu ce este, nu ce se crede că este! Cam greu, nu? ;)
Aceeasi tema care a tinut treaza teama oamenilor de necunoscut, aceeasi intrebare din vechime, din timpurile trecute, care bantuie generatiile de veacuri: oare exista? Nu o sa incerc sa conving pe cineva despre ce cred eu sau nu. Sunt crestin, si cu asta am spus totul. O sa incerc sa formulez niste intrebari simple, la care, poate, vom gasi fiecare din noi un raspuns. Dar hai sa vedem cateva fapte pe care nici un ateu sau sceptic nu le pune la indoiala.
”In vremea aceea s-au ivit pe pamant uriasi, mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii: acestia sunt vestitii viteji din vechime” – Geneza 6:4;
Mitul existentei gigantilor in trecutul oamenirii exista in aproape toate culturile lumii asa cum, de altfel, exista si mitul potopului. Fiinte de staturi colosale sunt mentionate atat in credinta sumeriana, prima cunoscuta de acest gen, precum si in pasajele biblice si, mai tarziu, in miturile occidentale, cu precadere cele nordice. Dar nicaieri nu exista gravuri mai tulburatoare decat cele de pe placutele de lut din anticul Sumer, in care existenta uriasilor sa fie atat de evidenta.
Probabilitatea ca o secventa moleculara aflata intr-o celula simpla sa genereze viata este echivalenta cu posibilitatea ca o tornada sa aiba loc intr-un atelier cu piese de avion, iar ca urmare a acesteia, un avion 747 Jumbo Jet sa se asambleze singur.
Si ar mai fi gigantii din Patagonia…
Bine ai venit pe Saturn! :) Mai cu seama de cand fiii lui Dumnezeu incepusera a intra la fiicele oamenilor si acestea incepusera a le naste fii. Mulţumesc Bogdan pentru acest citat din Geneza. Nu îl ştiam, cum de-am sărit peste el? :D Cred că spune aproape totul despre faptul că suntem creaţia Domnului, dar nu în felul acela miraculos în care ne place să credem. Cît despre mituri părerea mea e clară: întotdeauna am fost convins că miturile pornesc de la realitate! Omul, ca specie, a trecut prin multe experienţe neobişnuite pe care, ulterior, a vrut să le ignore (sau să fie ignorate) fără să le uite însă. Şi atunci a creat mitul ;)
eu te sustin mihai in tot ce ai zis. :D
Dumnezeu exista pretutindeni si mai ales in noi, e iubire, e lumina, e viata, e bunatate, e frumusete. Si fiecare il vede in felul sau, religiile sunt doar o interpretare a ceea ce este. Nu-l putem vedea auzi pentru ca nu e materie..dar uneori il simtim. As zice ca e o forma de energie. Sunt multe lucruri care depasesc mintea noastra, asa ca nu suntem in masura sa-i negam existenta.
.-= fly2sky´s last blog ..Muntii nostri vazuti de la Bilea Lac =-.
Bine ai venit pe Saturn! Sunt de acord cu tine că Dumnezeu este în noi şi pretutindeni în jurul nostru. N-am zis Dumnezeu musai să fie material. Poate fi imaterial. Eu întrebam dacă are o existenţă de sine stătătoare sau există DOAR prin noi şi ceea ce ne înconjoară. Vîntul este imaterial, însă îl simţim cu toţii :) De ce n-ar fi aşa şi cu Dumnezeu dacă există şi altfel decît prin noi?
Bine te-am gasit, eu sunt de pe Jupiter :) La urma urmei nici ce suntem noi nu stim bine, suntem un trup, ganduri, sentimente…iar cand nu mai e trupul… ce ramane din noi?… spunem ca e suflet, spirit..dar astea oare sunt ale noastre?
.-= fly2sky´s last blog ..O imbratisare de toamna =-.
De pe Jupiter? O, dar suntem vecini atunci. E la o aruncătură de băţ de Saturn :) Poate că sufletul, spiritul, nu sunt ale noastre dar, cel puţin în această viaţă ne reprezintă. Discuţia pe tema asta poate fi diversă şi interesantă. Nu ştiu ce este exact sufletul, spiritul şi cred că nimeni nu ştie asta încă, dar de un lucru sunt aproape sigur: este o formă de energie. Şi, foarte posibil, aşa cum ziceai tu, o părticică din ceea ce numim noi Dumnezeu.
Nu inteleg si n-am sa inteleg niciodata motivele cautarii acestor dovezi. Curiozitatea bolnavicioasa pentru descoperirea dovezilor existentei materiale a divinitatii. Dovezile sunt in jurul nostru. Miracolul vietii, adaptarea organismelor la mediu si, mai ales, conditii ostile, arta, hazardul, muzica, lictura, culorile, apusul – totul face dovada unei forte supreme ce ne invaluie si patrunde. Incercarea de intrupare prozaica intr-un batran cu barba sau un omulet verde nu face decat sa ridiculizeze ideea si sa ne arate limitele noastre.
Oricine priveste la microscop diviziunea celulara va fi mai aproape de a vedea divinitatea decat orice pretins credincios in extaz religios.
Trebuie doar sa deschidem ochii.
zici bine ce zici
N-am zis că divinitatea e musai să fie materială. Poate avea orice formă materială sau imaterială. Dar oricare ar fi forma, dacă există are o manifestare proprie care cu siguranţă lasă “amprente” :)
fiecare din noi e propriul lui dumnezeu
.-= ₤utic´s last blog ..Prima casă – episodul 5 =-.
E o ipoteză. Deşi, personal, mă îndoiesc. Suntem prea limitaţi, încă, spiritual şi material pentru a putea fi astfel. Sunt însă de acord şi convins că posedăm o parte din însuşirile încă “adormite” ale celui/celor care ne-a/ne-au creat.
Dovada existentei lui Dumnezeu suntem chiar noi; iar semne sunt peste tot, trebuie doar sa le simti :)
.-= iYli´s last blog ..Colonistii din Catan dincolo de realitate =-.
Bun venit pe Saturn! :) Sper că ai reuşit să respiri prin heliul de aici… Noi şi ceea ce există în jur suntem o infimă parte din dovada existenţei lui Dumnezeu. Dar, repet obsesiv, aş vrea să ştiu dacă Dumnezeu există ca entitate separată, independentă, nu doar prin creaţiile sale.
nenea inelaru… da comentul meu de ce nu apare?
.-= sufletica´s last blog ..O amintire de neuitat =-.
a…am vazut.Dar eu am dat replay la comentul lui mihai…of…m-am incurcat in heliu:P
.-= sufletica´s last blog ..O amintire de neuitat =-.
Păi fii mai atentă că dacă nu eşti obişnuită cu proprietăţile lui, heliul ăsta te cam ameţeşte :P
Mos batran cu barba alba-probabil ultima dintre formele sale(daca exista).Partea proasta e ca foarte multi confunda Dumnezeu cu religia unde se fac lucrurile impuse de un popa sau un papa sau alt cap bisericesc ce nu au nimic de-a face cu Dumnezeu(“Religia-o fraza,de dansii inventata”).Dovezi ca exista ar fi ceva:ADN,macrocosmos,microcosmos,functionarea organismului uman chiar cand este in boala,materia vie,spirit,binele,natura,cele enumerate de prietenii nostri mai sus,etc
De obicei ceea ce cautam mai acerb si nu gasim e sub ochii nostri
Dar cine imi poate garanta ca progresul tehnic si evolutia umana de la maimuta incoace,dimensiunile(a patra,a cincea,etc)existenta extraterestrilor care e tot mai plauzibila sunt o dovada ca nu exista El???!!!
Nu mai sunt nici crestin,dar nici pagan,si nici ateu nu sunt dar cred(desi n-am vazut,n-am auzit.n-am pipait,nici macar mirosit) ca totusi Cineva exista undeva,(aparte alienii-daca or exista si ei),poate aproape de mine sau foarte departe,dar mai cred ca este si VIU dar NU MATERIAL,ce nu-mi da pace si linste,pt.a fi sigur ca EXISTA sau NU EXISTA
Asadar dragii mei,va rog,dati-mi macar o dovada ca nu exista ca sa ma pot linisti si eu,cu toate ca eu mai mult cred decat nu cred in existenta Lui