Mofturi 2000
23 August 2010 | 
Lansat de: 
Aflu din întîmplare că România a avut un prim-ministru patriarh: Miron Cristea. Nu mă surprinde. Biserica a fost din cele mai vechi timpuri implicată în politică (din umbră sau la vedere) şi în manipularea maselor pentru atingerea unor scopuri şi interese nu chiar… sfinte. Este unul din motivele pentru care nu mai am respect faţă aceasta organizaţie fariseică. Există şi atît! O accept pentru că societatea umană o consideră încă necesară. Dar nu pot să-i ofer ceea ce eu consider că nu i se cuvine: respect. Şi mai aflu că Banca Naţională vrea să emită o monedă comemorativă întru veşnica pomenire a acestui fost prim-ministru. Bine, ăsta e doar un moft. Credeaţi că moftologii existau numai pe vremea lui Caragiale?
Al doilea moft: Statele Unite protesetează faţă de această emisiune comemorativă. Dacă n-ar fi vorba de SUA, aş rîde copios. Aşa, e de plîns. Credeam că cea mai mare putere a lumii s-a maturizat în aproape 300 de ani de existenţă şi nu mai ţopăie cu picioarele în nisip, orăcăind atunci cînd cineva îndrăzneşte să pună mîna pe găletuşa şi lopăţica ei.
Noi, românii, încercăm sa ne acceptăm trecutul. Evreii cînd au de gînd să şi-l accepte pe al lor şi s-o lase mai moale cu sensibilitatea asta excesivă şi deplasată? Eu, unul, m-am plictisit de smiorcăielile de mironosiţă care nu suportă să fie atinsă nici cu un fulg. Evreii îmi par un popor inteligent şi cu capul pe umeri. Aşa că nu ştiu ce-i cu bocitoarele astea veşnic deprimate al căror rol e să plîngă la anumiţi stimuli, fără a simţi nimic de fapt. O avea vreun rol tot spectacolul ăsta ieftin, dar eu nu-l pricep. Parol!
(Foto: Unbecoming Levity)
Aterizat în: 
Tags: 
1) Din partea mea poate să-l şi sanctifice că tot otova-i. Nici nu-mi mai bat capu’. Iar atât Biserica cu tot cu mânăritorii ei, cât şi alte organizaţii, instituţii, etc. vor exista atâta timp cât societatea umană se va baza pe control şi manipulare ci nu pe conştiinţă. Este mult mai simplu şi mai interesant să controlezi şi să manipulezi decât să trezeşti conştiinţa în oameni. Unele lucruri, la nivel de specie, chiar ni le merităm cu vârf şi îndesat, părerea mea.
2) SUA se va maturiza la Sfântu’ Aşteaptă, cred… Tot pe motiv de luptă pentru os.
3) Când vor pricepe că în faţa lui Dumnezeu suntem cu toţii egali, de la cel mai mic, la cel mai mare şi că nu există un popor ales decât în minţile lor.
asel´s last [type] ..Jurnal de călătorie – Irlanda II – Drumul spre…
1) Nu mă aştept de la biserică să trezească conştiinţa în oameni, cînd de secole s-a străduit să o adoarmă şi să rămînă aşa. Mă aştept ca această conştiinţă să înceapă a se trezi de la sine. Oamenii n-au nevoie de nimeni să le trezească conştiinţa. Trebuie doar să se uite în jur şi să gîndească, în loc să-i lase pe alţii să găndească pentru ei.
2) Ehh, măcar dacă SUA ar fi singura care trebuie să se maturizeze şi să evolueze… Şi nu tehnologic :)
3) Ştii cum e asta cu egalitatea. Unii sunt mai egali :))
Păi, cum pisici cu purici să te aştepţi la aşa ceva? Popii de unde să-şi mai adape burţile (Iar mi s-a activat alergia la popi…)?
De asta spuneam că ne merităm soarta, asta incluzând şi lupii ciobani la oi… Dar, spre deosebire de tine, io nu mai am nici un fel de aşteptări de la oameni… :(
asel´s last [type] ..Jurnal de călătorie – Irlanda II – Drumul spre…
Credeam că sunt singur pe lume la alergia faţă de popime. Alergie, eufemistic spus :))
Eu mai am aşteptări de la unii oameni. Puţini, ce-i drept. Restul, “e” oi :D
Ba, eu am spus, într-un mod mai puţin eufemistic, pe un blog defunct, că deja am făcut urticarie. Iar pe blogul actual i-am arătat o dreaptă socoteală a românului, foarte interesantă, lui Înalt Preasfinţia Sa (deja mi se îmbârligă degetele pe tastatură de la atâtea titluri şi onoruri) Teodosie, nici o problemă… :)) )
Din păcate doar cu asta am rămas. :(
Da’ o să mai scriu despre ei, măcar să se înece de la atâta sughiţat! :D
Cu o floare nu se face primăvară. Chiar şi acei puţini, au la un moment dat dileme în ce priveşte asumarea, mai ales când se pune problema supravieţuirii. Iar dacă intervin şi familii de întreţinut…
Cunosc doi scriitori, unul dintre ei chiar deosebit, care chiar şi-au asumat riscuri uriaşe şi asupra cărora planează condamnarea la moarte. Se ascund prin lume.
Mai cunosc unul, născut în SUA, ale cărui romane au fost interzise în ţara lui zeci de ani la rând şi care, de excepţie fiind (părerea mea), a făcut foamea la propriu drept tribut pentru că nu a acceptat compromisul. Şi sunt multe alte exemple… Dar iar mă întind ca o pomană ţigănească… :)) )
asel´s last [type] ..Jurnal de călătorie – Irlanda II – Drumul spre…
Asel ridica o problema foarte interesanta. Cati ca ei, cati ca ei? Cine are curaj sa mearga pana la capat? E simplu sa scrii pe un blog, dar asta nu le dauneaza nici cat o pietricica simtita sub pantoful lor lacuit si lustruit de inalt prea-sfintiti. Si prea-fericiti, ce sunt ei! Chiar, cum o fi asta, prea-fericit? Demasiado feliz, a? Daca au prea multa, sa mai dea si la altii! Revenind, ne meritam soarta pentru ca nu facem mai mult. E foarte corect spus.
Lorelei´s last [type] ..I HATE POETRY !
Cîţi ca ei, cine? Dacă te referi la cei care au curaj sa meargă pînă la capăt, foarte puţini. Cum spune şi @asel cînd intervine supravieţuirea, familii de întreţinut se schimbă datele problemei pentru mulţi. Poate că unii sunt dispuşi să renunţe la propria persoană, să se sacrifice pe ei, dar cînd vine vorba de familie (soţ/soţie, copii) cîţi din ăştia mai sunt dispuşi să-i sacrifice pe cei dragi pentru idealuri? Lucrurile par mai simple atunci cînd scrii pe blog sau vorbeşti şi priveşti lucrurile din afară. Dar în momentul cînd te afectează direct numai sunt atît de simple. Mai ales cînd trebuie să decizi nu doar pentru viitorul şi viaţa ta, ci şi pentru ale celor dragi.
Cît despre înalt preafericiţi şi toate titlurile astea pompoase… sunt cam ca gradele din armată. Şi ca să merg mai departe cu comparaţia, aşa cum există organizaţii paramilitare, pot spune despre Biserică că este o organizaţie paracivilă.