Noua eră sau Apocalipsa apologeţilor dezastrului
Într-un comentariu la articolul de aici, Fănel zice, printre altele, că:
Balamucul politic de care vorbim a născut nişte poli sociali foarte disociaţi, asemănând criza cu un razboi, unul psihobănesc. Vei ajunge la concluzia că de aici încolo se începe o nouă era, dacă vrei, socială, politică, organizaţională şi psihoeconomică.
În sfîrşit, cineva (nu singurul, din fericire) evocă în mod realist ceea ce alţii numesc Apocalipsă şi o zugrăvesc cu tuşe împrumutate de la Stephen King şi Wes Craven. Da, asta este Apocalipsa de frica căreia se cacă pe ei misticii şi apologeţii dezastrului planetar pogorît de mînia divină. Renaşterea modernă dacă vreţi. Şi, ca la orice (re)naştere, suferi ca să poţi vedea minunea.
Cine le explică acestor apologeţi că Apocalipsa nu înseamnă dezintegrarea umanităţii păcătoase, ci taman această eră nouă în care, bineînţeles, nu vor rezista “urangutanii” sau “paricopitaţii”? Ăştia vor dispărea – nu neapărat fizic – de pe firmamentul noii lumi fiindcă nimeni nu le va mai băga în seamă mugetele şi scălîmbăielile pentru simplul fapt că vor fi desuete.






Ai uitat sa faci link la Stefan Regele
…cat despre ce vorbeam acolo lumea tre sa stie si trebuie sa inteleaga de unde vine si ce vrea. Si aici nu vorbesc de basinosii filosofi care o ard la o tigara cu cafeaua in vena si muianu in pozitia de scremut-gandit, vorbesc de adevaratele capacitati care trebuie sa gaseasca solutii la problemele de criza.
Ultimul articol scris de fanel: Frica mi-e ca mor ca maine
Mă iniţial era să fac link la Fane Spoitoru
Dă Rege n-am auzît mînca-ţ-aş boerule, să moară purecii dă pă mine!
Cît despre ce zici tu, ştii bine că suntem o naţie bună de gură prin excelenţă. La făcut, ne folosim de excelenţa altora. Dacă e. Dacă nu, nu. Noi cîntăm mai departe cîntece de dor şi jale şi recităm Mioriţa
Să ştie lumea că nu suntem p-aci de ieri, de azi.
Io ma refeream la asta http://www.stephenking.com/
…tu ce ai inteles
)
Ultimul articol scris de fanel: Frica mi-e ca mor ca maine
Si daca le va explica cineva iti spun eu ca degeaba le spune! pentru ca unii dintre ei au ochelarii de cai infipti in craniu si nu inteeleg cum ceea ce vad nu e real!
Ultimul articol scris de artistu: Ce le-as trage io la “pasarelele” astea (zice el mandru)!
Păi poate s-o găsi ceva sau cineva să le dez-figă ochelarii de cal din craniu, naibii. Neaaah! Sunt un visător! Cred că ai dreptate Artiste, ăştia-s irecuperabili. Nici dacă i-ar lovi realitatea sau adevărul cu viteza TGV-ului şi tot nu s-ar dezmetici din păcate…