Saturnianul

Mi-e dor de vară. Şi mi-e dor de un prieten drag şi-aş vrea să ne mai strângem în braţe şi să vorbim despre viaţă, fotografie şi motoare. Şi-mi răscolesc amintirile frumoase uitându-mă peste fotografii. Era doar cu 5 luni în urmă dar parcă a trecut o veşnicie de atunci. Oare de ce lucrurile frumoase îmi par a se fi petrecut cu muuultă vreme în urmă chiar şi atunci când au trecut numai câteva săptămâni sau câteva luni? Poate pentru că mi-aş fi dorit să nu aibă un sfârşit? Sau pentru că mi-aş dori să se repete?

Şi, ca în orice poveste, naratorul se află undeva în spatele ei. Aici, el se află în spatele camerei.

1. Ora 9,30, Constanţa. Urmează să luăm microbuzul până în Mangalia şi de-acolo un altul pentru Vama Veche. Oboseala îşi spune cuvântul şi asta se vede pe feţele noastre. După un drum prea lung într-un personal unde am stat ticsiţi ca sardelele şi care a plecat la 3 dimineaţa deşi trebuia să plece la 2, nici nu putea fi altfel. Am jurat că în viaţa mea nu voi mai merge cu personalul

2. Ora 12, ajungem în Vamă. Găsim un locşor pe plaja ticsită de corturi şi ne ridicăm “palatul”

3. Trebuie să fac o poză cu valurile mării. Vuietul lor mă cheamă. Nu le-am mai văzut din 2001, pentru că sunt mai mult un hoinar de munte decât o şopârlă de plajă :D

4. Se verifică sculele. A shooting session awaits

5. Răcoarea dimineţii şi liniştea domină Vama. E un pic peste ora 5. Trebuie să prind răsăritul de soare

6. Şi iată-l: o minge de foc se ridică din mare şi îşi începe dominaţia asupra acestui colţ de lume

7. Un pescăruş priveşte dezamăgit la resturile petrecerilor din noaptea trecută. Din păcate el nu poate mânca paharele de plastic şi hârtia

8. Sunt doar o umbră, aşa pot capta povestea prin obiectiv

9. Plaja are farmecele ei. Iar zoom-ul obiectivului este şi el bun :D . Am protejat identitatea persoanei “tăindu-i” capul

10. “Palatul” nostru. Era imposibil de stat acolo în timpul zilei. Cred ca erau 60^o C. Bun pentru saună totuşi

11. Am avut şi oaspeţi incognito

12. Noapte. Răcoarea ne binecuvântează după o zi fierbinte. Luna atârnă galbenă de cerul întunecat, o mămăligă pe masa zeilor

13. O bere în ceas de noapte la El Comandante. Câştigată de Teo la un concurs de karaoke

14. Ora 12. Alungăm răcoarea nopţii şi spunem poveşti în jurul unui foc de tabără pe malul mării, undeva spre capătul Vămii, aproape de graniţa cu bulgarii

15. Un finlandez se alătură grupului nostru şi începe să ne cânte la chitară în limba engleză. Atât de frumos… şi cu o voce caldă. Ne-a cântat şi în limba sa maternă. Aşa, for fun. Că oricum nu înţelegeam nimic :)

16. Şi drumul spre casă. Cu rapidul, da. Nu mai vreau să aud niciodată de personal. Prietenul meu, plecat cu o zi înainte pentru că începea serviciul, îşi lăsase comoara (care nu era încă jumătatea lui pe-atunci) în grija mea. Un fel de-a spune, fiindcă e o femeie puternică care îşi poate purta singură de grijă ;)

Uite aşa am petrecut un week-end minunat şi intens început vineri noatpea la 1.30 în Gara de Nord şi terminat luni seara, la 18.00, în Gara Obor. Uneori, poţi trăi atâtea în trei zile, câte ai trăi în săptămâni. Totul a început cu o discuţie banală, la o bere pe terasa La Motoare, şi o propunere făcută de Andreea. Aventura te pândeşte de unde te aştepţi cel mai puţin, dar tocmai asta face viaţa mai frumoasă şi interesantă.

4 răspunsuri la “Poveste de vară”