Saturnianul

Cărţi citite

Îmi doresc ca Stephen King să fie cunoscut şi altfel decât, aşa cum am mai auzit, “autorul ăla care scrie horror”. În opinia mea este mai mult decât atât. Este un autor cu o putere descriptivă extraordinară care poate să dezgroape şi cele mai lăuntrice şi intime temeri şi gânduri omeneşti, lucruri de care nici măcar noi înşine nu vrem să ştim pentru că ne-am înspăimânta de propria persoană. Este autorul ale cărui pasaje descriptive nu plictisesc niciodată, fiindcă reuşesc să te transpună în mijlocul evenimentelor aproape ca şi cum ai fi acolo.

Poate şi de-asta este detestat de unii, greu de digerat. Pentru faptul că te face să-ţi fie teamă de tine însuţi, de ceea ce ai putea deveni, de faptul că inteligenţa şi echilibrul care ne fac fiinţe superioare se pot destrăma ca o pânză de păianjen peste care a trecut o mână neglijentă, lăsându-ne descoperiţi, reduşi la statutul de animale feroce aflate din întâmplare undeva mai sus în lanţul trofic şi nu atât de puternici pe cât ne place să credem că suntem.

*****

Povestea lui Lisey
de Stephen King, 594 pagini

“O poveste de dragoste pasională, terifiantă şi delicată. Cu acest roman, descoperi… tentaţia nebuniei - o lume a rîsului sardonic, a formelor întunecate furişîndu-se, a miasmelor exotice, numită metaforic Bu-Luna, un amestec de bucurie, teroare şi durere.” (Publishers Weekly)

Nici o poveste nu-ţi poate spune cît de urîtă e o asemenea moarte, chiar dacă e instantanee. Slavă Domnului că n-am ratat prima lovitură şi că n-a trebuit să-l mai lovesc o dată; slavă Domnului că n-a trebuit să aud ţipete şi că n-a trebuit să-l văd tîrîndu-se. L-am lovit din plin, exact unde voiam, dar chiar şi mila e urîtă atunci cînd amintirea e mult prea vie; asta-i o lecţie pe care am învăţat-o bine cînd nu aveam decît zece ani. I-a explodat craniul. Păr şi sînge şi creier au împroşcat pătura pe care o întinsese pe canapea. I-au sărit mucii din nas şi i-a ieşit limba din gură. Capul i-a căzut pe o parte şi sîngele şi creierii i s-au scurs din craniu într-un susur păstos ca de oală pe foc. Puţin mi-a căzut pe picioare şi a fost cald. Hank Williams cînta încă la radio. O mînă a lui tati s-a făcut pumn, apoi s-a deschis. Am simţit miros de căcat şi am ştiut că şi-a dat drumul în pantaloni. Şi-am ştiut că s-a terminat.
Încă avea tîrnăcopul înfipt în cap. (Stephen King, Povestea lui Lisey)

***

Salem’s Lot
de Stephen King, 563 pagini

Viaţa locuitorilor unui orăşel din New England începe să o ia pe un făgaş înspăimântător şi macabru atunci când doi misterioşi nou-veniţi se stabilesc în casa părăsită a lui Marsten, un nebun sinucigaş ce pare a fi cochetat cu creaturile tenebrelor. Iar acestea s-au întors…

Sunetul se năpusti vijelios din abdomen, în sus, prin tunelul întunecat al gâtului şi ieşi prin maxilarele căscate. Ţipă până când simţi cum o parte din demenţă începe să-i părăsească creierul. Ţipă până când gâtul i se contractă şi o durere îngrozitoare i se înfipse în corzile vocale, ca o aşchie de os. Şi chiar şi atunci când îşi exteriorizase, pe cât putuse, toată spaima, toată groaza, toată furia, toată dezamăgirea, tensiunea aceea înfiorătoare rămase, năvălind în valuri pe treptele pivniţei - cunoaşterea faptului că Barlow se afla pe undeva pe acolo - şi acum se făcuse aproape întuneric.
(Stephen King, Salem’s Lot)

Comments

Comment from Andrei
Time: Sunday, April 27, 2008, 13:35

N-am citit decat o carte de Stephen King: “Despre scris. Misterul regelui” sau ceva in genul acesta… Si m-a facut sa vreau sa citesc alte carti scrise de el… In general, imi place sa citesc… Imi place si sa scriu, dar nu intotdeauna am inspiratie… Mi-ar placea sa scriu, dar despre ce? Ce sa scriu? Greu, greu… Se spune ca trebuie sa scrii despre ceea ce stii… Oare? Nu cumva ceea ce stii e o repetitie a unei cunoasteri preluate (copiate) de la altii? Si atunci totul ar fi fad… Ce ma framant eu pe-aici… Apropo, sunt Sagetator.

Comment from Na’rmer
Time: Friday, April 11, 2008, 9:40

Ai dreptate, in descrierea ta. Te face sa tremuri de frica si de incintare cind stai si te gindesti ‘uite, sint in stare de asa ceva; e in puterea mea, dar totusi nu vreau…’.

N-am citit decit Carrie (mi s-a parut slabut romanul) si Cimitirul Animalelor (cea mai inspaimintatoare carte pe care am citit-o vreodata). In zilele in care citeam Cimitirul Animalelor aveam prostul obicei sa ma auto-torturez: imi terminam treburile si temele (clasa a XII-a) pe la 11 noaptea si de atunci incolo ma apucam sa citesc. Stiam ca nu fac bine, insa am continuat pina aproape momentul in care mindra lui intra belalie si dragastoasa in dormitorul lui.

Bun scriitor Stephen King.

Si daca tot sint aici, incearca o combinatie ‘freaky’. Anne Rice si Mircea Eliade. It’s worth the effort. Cartile principale? Noaptea de Sinziene si Cronicile lui Lestat - cartile in care e prezent, adica; insa Memnoch the Devil in mod special.

Mi-a facut placere!