PostHeaderIcon Stephen King’s Duma Key

Duma Key, cel mai recent roman al lui Stephen King, a avut lansarea pe 22 ianuarie 2008 în SUA şi pe 24 ianuarie 2008 în Marea Britanie. Romanul spune povestea lui Edgar Freemantle şi a recuperării sale după un accident ce a ajuns să-i provoace coşmaruri, accident care l-a lăsat fără o mînă şi i-a distrus căsnicia. Un roman despre conceptul minţii care vindecă trupul.

În continuare vă prezint în traducerea mea, un fragment din extrasul publicat pe site-ul Today MSNBC:

Cum desenezi un tablou
Începi cu o suprafaţă goală. Nu trebuie să fie hîrtie sau pînză, dar cred că ar trebui să fie albă. Îi spunem alb pentru că avem nevoie de un cuvînt dar adevăratul său nume este nimic. Negru este absenţa luminii dar alb este absenţa memoriei, culoarea neaducerii aminte.

Cum ne amintim să ne amintim? Este o întrebare pe care mi-am pus-o adesea de cînd mă aflu în Duma Key, adesea în orele mici ale dimineţii privind absenţa luminii, amintindu-mi de prietenii absenţi. Uneori în acele ore mici mă gîndesc la orizont. Trebuie să îţi stabileşti orizontul. Trebuie să marchezi albul. Un gest destul de simplu, aţi putea spune, dar orice gest care reface lumea este eroic. Sau, cel puţin, asta am ajuns să cred.

Tot pe 22 ianuarie 2008, Stephen King a dat un interviu canalului NBC:

2 răspunsuri la “Stephen King’s Duma Key”

Lasă un răspuns

CommentLuv Enabled
Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Extratereştrii sunt alături de
Acum citesc
acum_citesc
Campanie umanitară
Sunt un lebădoi deosebit. Normal, respir heliu
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker
Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes