Posts Tagged ‘cosmos’

PostHeaderIcon Puterea de a crede

Am revăzut aseară, a nu ştiu cîta oară, Contact. Pe lîngă faptul că este realizat după romanul cunoscutului om de ştiinţă şi scriitor Carl Sagan (pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence), consider că filmul este un punct de referinţă al genului science-fiction, nu numai prin faptul că ne prezintă posibilitatea existenţei inteligenţei extraterestre sub o altă lumină decît cea clasică a genului (omuleţii gri), ci şi pentru introspecţia sa asupra puterii interioare a spiritului uman. Puterea aceea fantastică care ne face să credem cu tărie într-un vis, să îl urmăm indiferent dacă ceilalţi ne consideră nebuni sau nu şi, în cele din urmă, să trăim victoria supremă de a-l vedea transformat în realitate.

Aici apar nişte dileme. Cum putem şti că un vis devenit realitate, în care noi am crezut pînă în străfundurile fiinţei, a devenit cu adevărat realitate şi nu a fost creat de mintea, de conştiinţa noastră, tocmai pentru că ne-am dorit atît de mult să devină realitate?

Cum putem proba nouă înşine veridicitatea realităţii împlinirii unui vis în condiţiile în care, e demonstrat ştiinţific, mintea noastră are puterea de a crea realităţi inexistente pentru ceilalţi dar palpabile pentru sinele nostru, ba chiar poate extinde palpabilitatea şi către persoane din exteriorul eului?

Cum putem face diferenţa dintre iluzie şi realitate, cînd există realităţi care, deşi stabilite prin convenţii conceptuale clare, nu sunt percepute similar de toţi locuitorii planetei, fără excepţie?

Înainte de a răspunde fie şi la una din întrebările de mai sus, vă recomand să urmăriţi filmuleţul care urmează (are doar 10 minute). Veţi avea parte de o altă viziune asupra modului în care percepem lumea, Universul, pe Dumnezeu, iar sintagma am văzut cu ochii mei ar putea căpăta noi valenţe.

Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Sănătate din farmacia naturii
Ascultă Radio Whisper
Radio Whisper | RadioWhisper.com
Extratereştrii sunt alături de
Campanie umanitară
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker