Saturnianul

Posts Tagged ‘credinta’

Pentru cei mai mulţi apocalipsa este echivalentă cu distrugerea şi cataclismul, imaginate în toate formele. Nici nu o pot concepe altfel pentru că, de cel puţin 2000 de ani, creştinătatea este programată astfel de instituţia care inginereşte diferitele doctrine religioase: Biserica. Doar că, la origini, termenul de “apocalipsă” provine din grecescul “apokalipsis” care înseamnă “dezvăluire, demascare”. E?! Nu pre mai seamănă cu ce ştiaţi, aşa-i? Acum fiorii spaimei par să se mute de umerii celor mulţi, pe umerii celor puţini. Ştim noi care.

Aşa că eu aştept prima etapă importantă a Apocalipsei, cînd adevărata faţă a Bisericii va fi dezvăluită, demascată şi pentru privirile celor mulţi: aceea că nu este altceva decît un trust mondial de afaceri care exploatează slăbiciunile şi nevoile spirituale ale consumatorilor. “Enoriaş” nu este altceva decît un eufemism pentru mai mercantilul şi laicul “client”.

Va avea desigur şi o formă dureroasă, de suferinţă. Eliberarea din orice formă de sclavie lasă un individ dezorientat care se simte neputincios în faţa faptului că de-acum în colo EL este cel care trebuie să gîndească pentru a merge mai departe şi nu altcineva în locul lui. Este asemenea celui care începe să umble după ce a stat vreme îndelungată la pat: picioarele-i sunt nesigure şi trebuie să reînveţe a merge.

Deocamdată, cei mulţi par să fi ales pilula albastră pentru a rămîne în lumea visului. Cîţi vor avea curaj să ia pilula roşie pentru a da piept cu realitatea?!

Religia ortodoxă (că p-asta o cunosc şi de ea aud la tot pasul) e antagonică în multe chestii pe care le propăvăduieşte. Mă rog, să vorbesc de antagonisme atunci cînd pomenesc de religie oricum e pleonastic. Dar să trecem peste…

Totuşi sunt două chestiuni principale pe care tare aş vrea să mi le poată desluşi (altfel decît prin halucinantul “crede şi nu cerceta”) şefii religiei şi fanii acesteia. Atenţie, am zis fanii religiei, nu ai lui Dumnezeu. În general, fiecare sunt din filme diferite iar cei dintîi n-or să prea înţeleagă ce zic eu aici. Deci:

1. Dacă Dumnezeu e omniprezent, de ce aveţi convingerea că vă poate auzi numai într-un areal, clar definit de patru pereţi, numit biserică, sau altar, sau mai ştiu eu ce? Mie îmi pare că vă adresaţi unui alt Dumnezeu. Unul cu gusturi cam laice, dacă voi consideraţi că e pasionat de vile somptuoase cu turle şi are o plăcere deosebită de a locui numai în ele.

   Nu credeţi că pentru Creator, Universul, prin varietatea şi vastitatea sa, e mult mai somptuos şi interesant decît un “cavou” cu patru pereţi pictaţi? Şi că e mult mai probabil ca lui Dumnezeu să-i placă a-şi petrece timpul într-un spaţiu infinit, decît într-unul limitat? Că Îl veneraţi în biserici, e una. Asta nu înseamnă că Îl şi găsiţi acolo. Să mai zic că fiecare individ e propriul său altar unde Îl poate găsi pe Dumnezeu în permanenţă? Nţ! Deja o dăm în greucenisme

2. Dacă Dumnezeu ştie tot ce facem “cu fapta, cu ochiul şi cu gîndul” pentru ce avem nevoie de crucifixe, icoane, simboluri, toteme şi alte prostii d-astea pe care să le afişăm şi să le venerăm? Că Dumnezeu în nici un caz nu are nevoie de ele pentru a şti dacă suntem credincioşi sau nu. El oricum ştie şi nu poate fi păcălit cu reprezentaţii ieftine. Doar ne citeşte şi gîndurile, nu? Voi aţi zis-o şi o susţineţi.

   Şi atunci, pentru ce parada asta a obiectelor de “cult”, în afară de motivaţia unui biznis cinstit? Pentru confort psihic? Păi dacă numai pentru asta, atunci, iertat să-mi fie, dar nu sunteţi decît nişte farisei care, în realitate, nu daţi doi bani pe ce crede Dumnezeu despre voi, ci vă interesează doar ce vă închipuiţi voi că El crede despre voi. Şi dacă în închipuirile voastre vă vedeţi cu aripi de îngeri, deja vă consideraţi cu loc rezervat de-a dreapta Tatălui Ceresc. Nu uitaţi centura de siguranţă! S-ar putea s-aveţi nevoie

Încălzirea globală poate provoca manifestări extreme ale vremii. Însă primăvara asta se pare că loveşte crunt. Evenimentul zilei de miercuri, 31 martie, aşa ne zice la rubirca meteo. Cea mai capricioasă vreme va fi astăzi la Constanţa. Să ne ziceţi cum aţi făcut plajă acolo

Iar dacă vremea capricioasă vă sperie de vă vine să scuipaţi în sîn, rugăciunea cred că e mai discretă. Şi mai igienică Nu e musai să aveţi vreun locaş sfînt prin apropiere. Nici măcar nu trebuie să fiţi la suprafaţă, puteţi foarte bine să vă simţiţi pătrunşi de credinţă chiar şi în sub pămînt (nu cînd sunteţi îngropaţi, bre). Simbolurile religioase ne urmăresc şi aici. Cel puţin la staţia de metrou Dristor 1.

Dezbaterile privind existenţa lui Dumnezeu au încins minţile oamenilor, spiritele şi, uneori, mai mult decît atît, vreme de mii de ani. Religia a “rezolvat” problema rapid: e de-ajuns să crezi şi există. Suficient pentru mulţi oameni ca să-şi poată vedea mai departe liniştiţi de viaţa lor şi mărunţişurile ei. Dar nu suficient pentru toţi. Nici pentru mine. Dincolo de misticisme, zei, duhuri sfinte, spirite şi alte asemenea, trăim într-un Univers care are şi materie, care îşi face simţită prezenţa existenţei sale, se manifestă, respiră, chiar dacă nu totdeauna putem vedea şi pipăi această manifestare.

Indiferent sub ce formă ni l-am imagina pe Dumnezeu: moş bătrîn cu barba albă, extraterestru, fiinţă eterică, ectoplasmă, formă de energie, atom, poate o matcă primordială din care s-a născut Universul nostru, sau poate chiar un univers paralel reprezentînd uzina de fabricaţie a universului nostru, oricum ar fi, dacă El există atunci cu siguranţă există şi o dovadă, un semn se sine stătător care să-i confirme prezenţa şi altfel decît în mintea şi spiritul omului.
Read the rest of this entry »

Am revăzut aseară, a nu ştiu cîta oară, Contact. Pe lîngă faptul că este realizat după romanul cunoscutului om de ştiinţă şi scriitor Carl Sagan (pionier al exobiologiei şi promotor al programului SETI – Search for Extra-Terrestrial Intelligence), consider că filmul este un punct de referinţă al genului science-fiction, nu numai prin faptul că ne prezintă posibilitatea existenţei inteligenţei extraterestre sub o altă lumină decît cea clasică a genului (omuleţii gri), ci şi pentru introspecţia sa asupra puterii interioare a spiritului uman. Puterea aceea fantastică care ne face să credem cu tărie într-un vis, să îl urmăm indiferent dacă ceilalţi ne consideră nebuni sau nu şi, în cele din urmă, să trăim victoria supremă de a-l vedea transformat în realitate.

Aici apar nişte dileme. Cum putem şti că un vis devenit realitate, în care noi am crezut pînă în străfundurile fiinţei, a devenit cu adevărat realitate şi nu a fost creat de mintea, de conştiinţa noastră, tocmai pentru că ne-am dorit atît de mult să devină realitate?

Cum putem proba nouă înşine veridicitatea realităţii împlinirii unui vis în condiţiile în care, e demonstrat ştiinţific, mintea noastră are puterea de a crea realităţi inexistente pentru ceilalţi dar palpabile pentru sinele nostru, ba chiar poate extinde palpabilitatea şi către persoane din exteriorul eului?

Cum putem face diferenţa dintre iluzie şi realitate, cînd există realităţi care, deşi stabilite prin convenţii conceptuale clare, nu sunt percepute similar de toţi locuitorii planetei, fără excepţie?

Înainte de a răspunde fie şi la una din întrebările de mai sus, vă recomand să urmăriţi filmuleţul care urmează (are doar 10 minute). Veţi avea parte de o altă viziune asupra modului în care percepem lumea, Universul, pe Dumnezeu, iar sintagma am văzut cu ochii mei ar putea căpăta noi valenţe.