Saturnianul

Posts Tagged ‘dileme’

Băi fraţilor-cîrnaţilor cumnaţilor (scuze de greşeală da’ ie 3 noaptea cînd scriu şi ieri am avut intimităţuri de gradul zero cu administraţia statului, “pipăieli” care se lasă cu sechele sentimentale ), sper să n-ajung a face foileton din chestia asta. După peripeţia din episodul unu am dat de inspectoarea de muncă Z care ţinea locul lui Y care ţinea locul lui X care era în concediu post-livrare pe lume. De plod, adică!

Booon! Ne prezentăm io şi cu colega mea să ne luăm cărţile de muncă. Ale noastre! Pe numele nostru! Din buletin! Care demonstrează că noi e ăia de zicem că suntem noi, şi nu alţii (apropo, io vreau o clonă. S-o trimit pe ea să se “iubească” cu ăia de la Stat).
- Delegaţia, zice Z.
- Poftim? Pentru ce? Că venim în numele nostru, nu în numele altcuiva.
- Nu contează, trebuie delegaţie.

(Help! La faza asta creierul meu a returnat: “cannot compute!” O fi din cauză că sunt extraterestru şi nu m-am adaptat suficient)

Colega, fiind şi şefa, se aşează şi scrie delegaţia. Z ne găseşte carnetele de muncă. Deja simţim cum ne scarpină mîna Domnului în creştet. Zîmbesc în sinea mea. După cîteva momente de tăcere în care a examinat carnetele, Z aruncă bomba:
- Îmi pare rău, dar nu pot să vă dau carnetele pentru că n-au fost operate încheierile.
“Talibano!” îmi fulgeră prin neuroni, dar se opreşte în dinţi cuvîntul. Aşadar, nu era mîna Domnului, era altă mînă dar n-am mai stat să mă gîndesc a cui.
- Păi de ce? întreb eu.
- Lipsesc ştatele de plată pe iunie şi iulie, iar fără alea nu pot să operez încheierea.
- Dar le-am trimis prin poştă cu confirmare de primire. Şi am primit confirmarea de primire, deci au ajuns, spune colega.
- Aici nu sunt, zice Z.

“Le-o fi luat X acasă (aia cu plodu’, mai ţineţi minte?) ca lectură de uichend”, zic io în sinea mea. Măcar ni s-a vorbit frumos şi amabil. Deci, din nou pe marţea viitoare. Măcar acum am delegaţie. Ce m-o mai aştepta?

Apropo, tanti asta Z era tinerică, drăguţică. Data viitoare inspectez inelarul şi dacă e liber, poate o invit la un suc. Nu de alta, da’ să mă pot lăuda ca am ieşit şi eu cu organu’ de stat

La Inspectoratul Teritorial de Muncă. O caut pe doamna inspectoare X, de la sectorul 6. Trei birouri arondate sectorului 6. Pe uşa fiecăruia, o listă cu inspectorii ce-şi au sălaşul acolo. Doamna X nu este pe nici o listă. Vălul misterului începe să mă ciupească de neuroni. Cum pe la uşile sectorului cu pricina aşteptau oameni, intru la sectorul 4 să întreb, acolo nu aştepta nimeni:

- Bună ziua! O caut pe doamna inspectoare X. E de la sectorul 6, dar nu apare pe nici una din liste şi am zis să…
- Îmi pare rău dar nu cunosc nici o doamnă inspectoare X.
- Mulţumesc.

Oamenii ăştia nu-şi cunosc colegii? Birourile sunt la cîţiva metri distanţă unul de altul. Deja mă simt în zona crepusculară. Dacă doamna inspectoare X a fost răpită de extratereştrii şi celorlalţi le-au fost şterse orice amintiri legate de ea? Sau poate că doamna X nu a existat niciodată. Hotărît să rezolv enigma, intru peste rînd într-unul din birourile de la 6 aruncînd celor de la uşă un “vreau doar să întreb ceva”.

- Bună ziua! O caut pe doamna X.
- Doamna X este acasă, îşi creşte copilul. În locul ei este Y, dar Y este în concediu şi îi ţine locul Z. Numai că nici Z nu este, îl găsiţi tocmai marţi.

Cine spune că românii nu sunt un popor inteligent se înşeală amarnic. Suntem minţi matematice chiar, totul este calculat, nimic nu e la voia întîmplării. Avem capacitatea de a crea, oricînd şi în orice împrejurări, ecuaţii cu necunoscute şi variabile. Cu cît mai multe necunoscute şi variabile. Partea proastă e că nu ştim să le şi rezolvăm. Deloc sau, în orice caz, nu la timp. De fiecare dată ne surprinde clopoţelul şi cerem prelungiri. Suntem creatorii depăşiţi de creaţie. Dar ne purtăm trufaşi mîndria. Nu prea ştim să rezolvăm probleme, însă măcar ştim să le creăm. Tot e ceva!

Aşa cum probabil ştiţi, Biblia este o colecţie de texte, cronici, epistole scrise de indivizi martori (zicem noi) ai evenimentelor evocate în ele. N-am să discut diversele aprecieri şi consideraţiuni vizavi de Biblie. Părerile sunt foarte de variate iar între cele două extreme – fanatism şi scepticism – se îngrămădesc o mulţime de mixturi ideatice. Nedumerirea mea e ce face cartea aceasta să fie sfîntă? Cine a decis asta şi de ce? Pentru că în ea sunt multe evenimente nu doar laice, ci unele care sunt dezavuate, condamnate chiar şi de lumea laică.

Fratricid, crimă

Şi Cain a vorbit fratelui său Abel. Şi pe cînd erau la cîmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel şi l-a omorît. (Geneza, 4:8)

Incest

Şi Cain a cunoscut-o pe soţia sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. (Geneza, 4:17)

Care soţie? Singura femeie era Eva, mama sa. Textul este evaziv aici. Dacă nu este vorba de o altă femeie misterioasă (despre care nu se spune cum şi de unde a apărut), atunci avem de-a face cu un incest.

Cea mai mare a zis celei mai tinere: “Tatăl nostru este bătrîn; şi numai este nici un bărbat în ţinutul acesta , ca să intre la noi, după obiceiul întregului pămînt. Vino, să dăm tatălui nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămînţa prin tatăl nostru.” (Geneza, 19:31,32)

Proxenetism, prostituţie

Cînd era aproape să intre în Egipt, [Avram] a zis soţiei sale Sarai: “Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă. Cînd te vor vedea egiptenii, vor zice: “Aceasta este soţia lui!” Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă. Spune, te rog, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din cauza ta şi sufletul meu să trăiască datorită ţie.” Cînd a ajuns Avram în Egipt, egiptenii au văzut că femeia era foarte frumoasă. Prinţii lui faraon au văzut-o şi ei şi au lăudat-o lui faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui faraon. Pe Avram l-a primit bine, din cauza ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile. (Geneza, 12:11-16)

Homosexualism, viol

Au chemat pe Lot şi i-au zis: “Unde sunt oamenii care au intrat la tine în noaptea aceasta? Scoate-i afară la noi, ca să ne împreunăm cu ei.” [...] Iată am două fiice care nu ştiu de bărbat; am să vi le aduc afară şi le veţi face ce vă va plăcea. (Geneza, 19:5,8)

Măceluri

Cetatea să fie dată în întregime Domnului spre nimicire, ea şi tot ce se află în ea. (Iosua, 6:17)

Exemplele ar putea continua cu misoginism, intoleranţă, ura între membrii familiei pe care le găsiţi tot în Iosua. Dar mă opresc aici, pentru că e mai mult decît suficient. Faptele de mai sus sunt lucruri pe care societatea actuală le condamnă penal şi/sau moral. Şi sunt doar cîteva exemple. Cîţi dintre voi aţi fi de acord cu toate acestea?

Puteţi să le ziceţi situaţii extreme, disperate în care protagoniştii au fost forţaţi de împrejurări să se comporte imoral (presupunînd că moralitatea exista ca şi concept atunci, deşi mă îndoiesc). De acord! Totuşi Biblia este cartea de căpătîi a două religii majore şi un exemplu de moralitate, smerenie. Aşadar, mai întreb încă o dată: cît de sfîntă e “Sfînta” Scriptură?

Fusese un extemporal de gramatică simplu. I se cerea să conjuge verbul “a muri” la perfectul compus. Deci totul trebuia să fie compus dar, mai ales, perfect. Aşa că recită sigur pe el:

Eu am murit
Ea a murit
Noi n-am murit

Profesorul îl privi o vreme întrebător apoi spuse:
- E o greşeală de conjugare. În primul rînd lipsesc nişte persoane de la fiecare număr. Dar, cel mai important, e o neconcordanţă logică. Dacă “Eu” a murit şi “Ea” a murit, “Noi” de ce n-a murit? Compus este, dar nu-i perfect.
- Ba e perfect. “Eu” şi “Ea” n-au murit, trăiesc în “Noi”. Doar că “Voi” şi “Ei/Ele” sunt atît de preocupaţi de plural încît nu mai văd singularul. Pentru aceştia nu mai există decît “Noi”, ca şi cum pluralul n-ar fi rezultatul a două singularităţi, ci o entitate care le-a consumat.

Cu ceva vreme în urmă am citit cuvintele unui înţelept (nu mai ştiu nici unde, nici cine era ) care spunea că utilitatea unui obiect este dată de golul din interiorul sau exteriorul său. Astfel, o casă poate fi formată din ziduri solide, cu o zugrăveală plăcută în interior, mobilată şi decorată astfel încît să o simţi un cămin primitor. Dar utilitatea nu îi este dată de nimic din toate astea, ci de spaţiul gol din interiorul ei, în care ne trăim vieţile. O canapea poate fi comodă sau nu, dar utilitatea ei este dată de golul în care ne aşezăm.

Dar utilitatea sentimentelor oare de ce este dată? Cumva de golul lăsat în raţiune atunci cînd sufletul se umple de cineva sau ceva? Poate exista un echilibru în nivelul de umplere al celor două? Sau suntem ineluctabil funcţionali datorită nimicului deplin care se găseşte, la un moment dat, într-o parte sau alta?