Saturnianul

Posts Tagged ‘divinitate’

Cu ce sunt mai răi ateiştii decît teiştii? Sau cu ce sunt mai buni teiştii decît ateiştii? Nici unii, nici alţii nu au putut demonstra non-existenţa sau existenţa unui (dumne)zeu. Tot ce au la îndemnînă e părerea lor pur subiectivă. Dar se rivalizează sau chiar se urăsc de moarte. Şi atunci cu ce sunt mai buni unii decît alţii? Cu ce ajută credinţa teiştilor sau non-credinţa ateiştilor dacă rezultatul e acelaşi: CONFLICT?! Înainte de a crede într-un terţ eteric, ar trebui să începem prin a crede în noi. Suntem vii, palpabili, frumoşi, emanăm energie, căldură, sentimente şi încă nici p-astea nu ştim a le folosi cum trebuie.

Orice drum evolutiv începe prin a te familiariza cu ce ai la îndemînă. Iar pe tărîmul spiritualităţii încă mergem de-a buşilea. Hai să nu ne rupem gîturile încercînd să escaladăm tăriile în patru labe! Coarda de siguranţă nu ne-ar folosi oricum la nimic, pentru că avem mîinile ocupate cu biberonul.

Spunea cdmitroi că el crede în Dumnezeu aducînd argumente într-un articol. Ei bine, şi eu cred! Mai mult decît mulţi care cunosc bisericile dar nu-şi cunosc propriile suflete sau cărora par să nu le ajungă mîinile pentru a face cruci şi gurile pentru a pupa icoane.

Dar nu aşa!!! Imaginile din clip nu reprezintă o manifestare a credinţei, ci a demenţei sau, în cel mai bun caz, a inculturii şi ignoranţei. Consider că un individ este liber să dovedească credinţa sa în orice mod, oricît de aberant şi neînţeles ar fi pentru alţii, atîta vreme cît asta nu înseamnă să pună în pericol sănătatea, viaţa unei alte fiinţe. Mai ales cînd fiinţa este propriul său copil.

Cînd nu eşti capabil să-ţi arăţi devotamentul religios altfel decît punînd în pericol sau rănind o altă fiinţă umană (care mai este şi incapabilă să decidă pentru ea însăşi), aia nu se cheamă credinţă, ci barbarie îmbrăcată în straie divine pentru a fi trecută cu vederea mai uşor. Eu personal nu pot trece cu vederea aşa ceva, indiferent în numele cărui (dumne)zeu s-ar înfăptui ritualul. Astfel de oameni îmi provoacă dezgust şi teamă. Cineva capabil a pune în pericol viaţa propriului copil cu seninătate este un individ care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi susţine crezurile.

Filmuleţul de mai jos reprezintă una din multele manifestări ale “credincioasei” specii umane (indiferent de orientarea religioasă) şi dovedeşte clar cît de mult mai avem de evoluat pînă a ajunge să fim cu adevărat ceea ce acum suntem convinşi că am fi: fiinţe spirituale.

Din păcate, evoluţia asta nu se va petrece prea curînd cîtă vreme încă ne agăţăm de nişte ritualuri născute în zorii civilizaţiei umane, cînd sălbaticul din noi era predominant. Ritualuri pe care le-am numit religii ori texte sacre. Ritualuri pierdute în negura timpului cărora le-am adăugat ritualuri noi, la fel de barbare, pentru că, nu-i aşa?, credem că astfel evoluăm.

Cîtă vreme vom considera sacre nişte scrieri şi ritualuri născute în vremuri tulburi şi sălbatice, n-avem nici o şansă să evoluăm spiritual, să ne apropiem de divinitate.