Saturnianul

Posts Tagged ‘evolutie’

Nu stă să te urmărească pe tine cum bagi alcoale la guşă zi de zi până ţi se rupe filmul, pentru ca apoi să-ţi prescrie o ciroză drept pedeapsă.

Ideea că Dumnezeu îl vede pe fiecare, pedepsindu-l pentru greşeli o găsesc mai degrabă născută în sânul vreunui cult care are ţelul de a-L denigra, decât în sânul unei religii – oricum s-ar numi ea – ai cărei adepţi îi rostesc numele cu pioşenie şi umilinţă. Religios vorbind, ideea asta e o blasfemie mai mare decât a-L înjura la nervi sau beţie.

Să crezi că Dumnezeu îl umăreşte pe fiecare să vadă ce boroboaţe face ca să decidă ce pedeapsă îi aplică, trecând-o cu stoicism în vreun catastif (mental sau fizic), e ca şi cum ai spune că e un pierde-vară pervers care n-are altceva mai bun de făcut decât să o spioneze pe Miţa care îşi înşală bărbatul cu vecinul Gogu. Eventual poate şi filmează apoi pune clipul pe YouTube. Ca supliment de pedeaspă. Ce planete, ce sori, ce galaxii, ce univers. Miţa cu nurii ei pe care îi oferă altcuiva decât cui i s-ar cuveni. Sistemul ăla solar pe care l-a creat poa’ să mai aştepte câteva milioane de ani pentru a-l pune în ordine. Miţa nu trăieşte atâta, aşa că nu trebuie scăpată ocazia.

Nu ştiu cum e Dumnezeul altora, dar Dumnezeul meu are misiuni mult mai importante – cum ar fi să aibă grijă de atâta vreme ca planeta să nu se pupe cu vreun asteroid care s-o volatilizeze – decât să urmărească prostioare naive sau retarde pentru a arde două la poponeaţă protagoniştilor.

Zău, câtă infatuare trebuie să ai ca să te consideri buricul universului şi să crezi că Dumnezeu lasă baltă echilibrul sistemului solar şi circulaţia energiilor cosmice ca să se uite la tine în farfurie şi apoi în calendarul bisericesc, pentru a constata dacă ai ţinut post şi să-ţi ardă vreo două scatoalce dacă nu e aşa. Da, e atotputernic, ştiu. Dar până şi un atotputernic ca El are priorităţi. Când eşti creatorul universului s-ar putea ca, a fi atent la figurile unor gândăcei năzbâtioşi, de pe o planetă rătăcită în marginea unei galaxii dintre miliarde de galaxii, să nu fie tocmai printre priorităţile fără de care nu poţi face universul să meargă.

Ce-mi place asta “dacă aş fi fost bărbat/femeie”! Suntem amîndouă în acelaşi timp. Şi nu vorbesc de filosofeli, tantre şi spiritualitate. Biologic! Fiecare individ are inscripţionat în codul genetic informaţiile ambelor sexe. Formal, fac referire la corp aici, devin dominante anumite caracteristici, ceea ce ne face să ne materializăm ca bărbaţi sau femei. Însă intrinsec suntem capabili şi de comportamente/simţăminte specifice celuilalt sex. Doar că ele sunt reprimate prin educaţie, datorită tipului de organizare socială defectuoasă în care trăim. Segregarea sexuală este o “cutumă” impusă de societate. În mod natural, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să aibă probleme în a se înţelege reciproc, fie şi la cel mai profund nivel, fiindcă “softul” genetic ne permite asta. Însă el este “virusat” de condiţionările sociale.

Îmi doresc ca femeia să încerce a-şi depăşi condiţionarea impusă de societate. Şi în acelaşi timp, bărbatul să conştientizeze că natura nu a creat sexul masculin şi cel feminin în ideea de rivalitate, ci de complementaritate. Rivalitatea este o imbecilitate născocită de mintea umană pentru atingerea unor interese. Tot ce crează natura este în perfectă armonie şi echilibru. Denaturarea aparţine omului, nu naturii.

E dificil, pentru că e ceva care funcţionează de milenii şi pentru multe femei a devenit normalitate să se simtă fiinţe inferioare bărbaţilor deci submise acestora. Sigur, e o etapă inevitabilă în evoluţia umană dar a venit vremea să fie depăşită, să o transcendem. Nu putem avea pretenţia de evoluţie cîtă vreme societatea încă mai funcţionează după precepte vechi de milenii, arhidepăşite, care şi-au avut rostul la vremea lor şi acolo ar fi trebuit să rămînă, în trecut. Trebuie să găsim calea evoluţiei către echilibrul în care ne-a creat natura. O găsesc a fi singura cale de salvare a speciei umane de la degenerare şi chiar dispariţie.

Cuvintele… Uneori am sezaţia tot mai acută că ne-au fost date nu pentru a ne ajuta, ci pentru a ne împiedica. Că menirea noastră nu e aceea de a inventa mereu altele şi altele, tot mai sofisticate, ci, pur şi simplu, aceea de a scăpa de ele. Ditch the fucking words! Dar nu, nouă ne place să ne pierdem printre ele, să ne ascundem după ele, lîngă ele, sub ele… Le-am transformat din simple unelte de transmitere a informaţiei, în unelte de mascare şi criptare a informaţiei. Cît de stupid poate fi: să foloseşti multe cuvinte şi tone de energie ca să nu spui nimic. Sau să nu se înţeleagă ce spui. Sau să laşi loc de… interpretări. Sunt convins că fiecare a avut cel puţin un moment în viaţa sa, cînd, într-o comunicare cu cineva, n-aţi reuşit să vă înţelegeţi după mult timp pierdut, multă energie cheltuită şi multe cuvinte risipite. Şi că, apoi, totul s-a clarificat într-o secundă după un scurt schimb de priviri. De ce nu v-au ajutat cuvintele? Pentru că fenomenul comunicării se poate desfăşura şi pe alte canale. Creierul vostru, spiritul, sufletul, cum vreţi să-i ziceţi, a simţit asta şi a deschis canalul alternativ. Numai că ni se întîmplă doar în situaţii de urgenţă.

Măcar de le-am face simple cuvintele. Dar, nuuu! E mai simplu să spui “cînd silueta ta diafană mi-a trecut ravisant prin faţa ochilor am simţit o plutire nepămîntească născîndu-se în fiinţa mea şi lumea interioară mi s-a prăbuşit la picioarele tale” decît “eşti frumoasă şi sunt îndrăgostit de tine”, aşa-i? O să ziceţi că prima variantă e mai romantică şi poetică. Băi, dar femeia aia nu trebuie să ştie şi ea de la ce porneşte romantismul şi poezia? Dă-i informaţia întîi, la naiba! Sau voi instalaţi programe pe calculator fără a avea sistem de operare?

Pierduţi printre cuvinte, ăştia suntem. Asta sunt şi eu acum, cînd scriu rîndurile astea. Vomit cuvinte într-o ordine calculată şi se cheamă că sunt “cult”. Şi pun pariu că n-aţi înţeles nimic, fiindcă e informaţie criptată. Dar dacă am face un schimb de priviri sunt sigur că aţi înţelege.

Cum bine zic băieţii de la Pink Floyd mai jos. We just can’t win! Mda, iar sunt în perioadă cînd ascult rock psihedelic. Şi băieţii “roz” sunt cei mai tari. Chiar dacă şi ei se pierd printre cuvinte…

Aflu din întîmplare că România a avut un prim-ministru patriarh: Miron Cristea. Nu mă surprinde. Biserica a fost din cele mai vechi timpuri implicată în politică (din umbră sau la vedere) şi în manipularea maselor pentru atingerea unor scopuri şi interese nu chiar… sfinte. Este unul din motivele pentru care nu mai am respect faţă aceasta organizaţie fariseică. Există şi atît! O accept pentru că societatea umană o consideră încă necesară. Dar nu pot să-i ofer ceea ce eu consider că nu i se cuvine: respect. Şi mai aflu că Banca Naţională vrea să emită o monedă comemorativă întru veşnica pomenire a acestui fost prim-ministru. Bine, ăsta e doar un moft. Credeaţi că moftologii existau numai pe vremea lui Caragiale?

Al doilea moft: Statele Unite protesetează faţă de această emisiune comemorativă. Dacă n-ar fi vorba de SUA, aş rîde copios. Aşa, e de plîns. Credeam că cea mai mare putere a lumii s-a maturizat în aproape 300 de ani de existenţă şi nu mai ţopăie cu picioarele în nisip, orăcăind atunci cînd cineva îndrăzneşte să pună mîna pe găletuşa şi lopăţica ei.

Noi, românii, încercăm sa ne acceptăm trecutul. Evreii cînd au de gînd să şi-l accepte pe al lor şi s-o lase mai moale cu sensibilitatea asta excesivă şi deplasată? Eu, unul, m-am plictisit de smiorcăielile de mironosiţă care nu suportă să fie atinsă nici cu un fulg. Evreii îmi par un popor inteligent şi cu capul pe umeri. Aşa că nu ştiu ce-i cu bocitoarele astea veşnic deprimate al căror rol e să plîngă la anumiţi stimuli, fără a simţi nimic de fapt. O avea vreun rol tot spectacolul ăsta ieftin, dar eu nu-l pricep. Parol!

(Foto: Unbecoming Levity)

Eu şi alţi aproape 5.000 de români. Sondajul de mai jos este elocvent. Motivul financiar este abia pe locul 2 şi la mare distanţa de primul motiv (deşi acesta este plasat ultimul la efectuarea sondajului). Este exact motivul pentru care aş emigra şi mă gîndesc tot mai serios la varianta asta. Pare ciudat, nu? Cum adică, nu ai pleca pentru situaţia financiară? Nu! Situaţia financiară, fie ea şi bună, nu poate genera mulţumire într-un mediu social ostil unde ajungi să te simţi mai străin decît printre străini; unde orice urmă de civilizaţie şi bun-simţ este descurajată şi înăbuşită, inclusiv de autorităţi; unde presa (în mare parte) oferă numai dejecţii şi contribuie masiv la înfricoşarea şi alienarea populaţiei; unde trebuie să-ţi foloseşti mare parte din resursele financiare de care dispui pentru a îmblînzi “hienele” din diferitele administraţii şi instituţii publice, ca să nu fi sfîşiat şi aruncat de colo-colo precum o pradă neputincioasă.

În România s-ar putea şi se poate trăi bine şi în ce priveşte situaţia materială DACĂ ar exista civilizaţie, respect şi nu ne-am mai înşela unii pe alţii. În schimb, lipsa de respect, batjocura şi înşelătoria se practică la toate nivele, începînd cu autorităţile statului şi terminînd cu neguţătorii din pieţe. Şi nu-mi vorbiţi de patriotism. Patrioţii de azi, respectaţi şi promovaţi, sunt tocmai cei care şi-au construit situaţia financiară profitînd de mediul ostil, încurajîndu-l şi ajutînd la proliferarea lui.