Saturnianul

Posts Tagged ‘evolutie’

Specia umană este singura, dintre toate speciile de mamifere ale planetei, capabilă de a-i regăsi în componenţă cele mai idioate exemplare de indivizi, fără ca aceştia să aibă vreo afecţiune mentală.

Spunea cdmitroi că el crede în Dumnezeu aducînd argumente într-un articol. Ei bine, şi eu cred! Mai mult decît mulţi care cunosc bisericile dar nu-şi cunosc propriile suflete sau cărora par să nu le ajungă mîinile pentru a face cruci şi gurile pentru a pupa icoane.

Dar nu aşa!!! Imaginile din clip nu reprezintă o manifestare a credinţei, ci a demenţei sau, în cel mai bun caz, a inculturii şi ignoranţei. Consider că un individ este liber să dovedească credinţa sa în orice mod, oricît de aberant şi neînţeles ar fi pentru alţii, atîta vreme cît asta nu înseamnă să pună în pericol sănătatea, viaţa unei alte fiinţe. Mai ales cînd fiinţa este propriul său copil.

Cînd nu eşti capabil să-ţi arăţi devotamentul religios altfel decît punînd în pericol sau rănind o altă fiinţă umană (care mai este şi incapabilă să decidă pentru ea însăşi), aia nu se cheamă credinţă, ci barbarie îmbrăcată în straie divine pentru a fi trecută cu vederea mai uşor. Eu personal nu pot trece cu vederea aşa ceva, indiferent în numele cărui (dumne)zeu s-ar înfăptui ritualul. Astfel de oameni îmi provoacă dezgust şi teamă. Cineva capabil a pune în pericol viaţa propriului copil cu seninătate este un individ care nu se dă în lături de la nimic pentru a-şi susţine crezurile.

Filmuleţul de mai jos reprezintă una din multele manifestări ale “credincioasei” specii umane (indiferent de orientarea religioasă) şi dovedeşte clar cît de mult mai avem de evoluat pînă a ajunge să fim cu adevărat ceea ce acum suntem convinşi că am fi: fiinţe spirituale.

Din păcate, evoluţia asta nu se va petrece prea curînd cîtă vreme încă ne agăţăm de nişte ritualuri născute în zorii civilizaţiei umane, cînd sălbaticul din noi era predominant. Ritualuri pe care le-am numit religii ori texte sacre. Ritualuri pierdute în negura timpului cărora le-am adăugat ritualuri noi, la fel de barbare, pentru că, nu-i aşa?, credem că astfel evoluăm.

Cîtă vreme vom considera sacre nişte scrieri şi ritualuri născute în vremuri tulburi şi sălbatice, n-avem nici o şansă să evoluăm spiritual, să ne apropiem de divinitate.

Deşi sunt posesor de permis auto, mă regăsesc suficient de des în ambele posturi: şi cea de şofer, şi cea de pieton. Îmi place în egală măsură, depinzînd de situaţie şi de dispoziţie, să fiu şi una, şi cealaltă. Nu m-a fătat mama pe bancheta maşinii ca să-mi cadă ouţele dacă merg cu transportul în comun ori per pedes, dar nici cabotin nu sunt să merg numai pe jos că aşa se mergea acum două secole.

Cînd sunt şofer, cel mai mult mă enervează şoferii, adevărată “faună” domestico-sălbatică: urangutani, gorile, bizoni, hiene, vaci, boi, nevăstuici, porci, mistreţi, şobolani, jigodii. Pardon! Jigodia nu e animal, e boală. Dar cred că o pot avea toate “animalele” de mai înainte, aşa că merge :D

Cînd sunt pieton, cel mai mult mă enervează… aceiaşi şoferi. Care sunt cam aceleaşi “animale” de mai sus. Cu deosebirea că atunci cînd eşti pieton, mai apare o animală: taurul. Taurul este acel şofer care vede în pietoni nişte toreadori pe care trebuie să-i alerge pentru a-i lua în coarne, mai ales cînd sunt pe trecere de pietoni nesemaforizată, şi începe să facă slalom printre oamenii care trec, să se strecoare milimetric de rotula unuia sau altuia dîndu-i fiori pe şira spinării.

De multe ori m-am întrebat ce-ar putea transforma aceşti şoferi nervoşi în şoferi de catifea. Pe ăştia care vin din junglă, trăiesc în junglă dar n-au văzut în viaţa lor o “zebră”. Că n-au mai văzut oameni şi se întreabă cine-s cretinii ăia de se plimbă prin jungla lor, înţeleg. Dar măcar “zebra” ar trebui să ştie cum arată şi care e rolul ei în habitatul junglei. Şi mai sunt şoferii ăia care parchează pe trotuare cum îi taie capu’ (presupunînd că îi mai taie). Cum ar putea fi îmblînzite “fiarele” astea?

Şi ideea mi-a venit din… StarTrek :D Care v-aţi uitat ştiţi de cîmpurile de forţă ce apar acolo. Care nu v-aţi uitat, vă zic eu pe scurt: cîmpul de forţă e un fel de zid invizibil. Ei bine, odată ce vom evolua pînă acolo tehnologia asta ar trebui implementată prioritar în traficul din România cu rolul unui semn de circulaţie: Atenţie, cîmp de forţă activ! Nerespectarea indicatorului se face pe riscul dumneavoastră! Iar cîmpul ăsta de forţă să se activeze atunci cînd un pieton pune piciorul pe “zebră” delimitînd culoarul de trecere. Să vezi atunci “fiare” care fac slalom printre pietoni cum se transformă în mieluşei şi pun frînă de la 200 de metri >:)

Cît despre parcatul pe trotuare, ce stîlpişori pe margine, ce amenzi!? Vax! Nu, tată! Cîmp de forţă! Te bagi, te-ai fript! Şi după ce se frige de vreo cîteva ori naşpa rău de tot, garantez că se îmblînzeşte şi cel mai fioros animal cu covrig.

Claxonagiii. Alţi compulsivi! Sunt animalele alea care îşi înfig copita sau laba în maneta claxonului din orice şi uită să o mai ia. Probabil pentru ei sunetul ăla e “strigătul” de împerechere şi aşteaptă să vadă o altă animală sărind din maşina sa, ud/ă de dorinţă, şi năvălind să îndeplinească chemarea naturii. Ăştia ar putea fi calmaţi uşor iar tehnologia e disponibilă în zilele noastre. Cum? Simplu. Dacă ţine mîna pe claxon mai mult de două secunde, acesta să fie traversat de un impuls electric suficient de slab să nu te omoare, dar suficient de puternic ca a doua oară să nu mai faci nici dacă eşti plătit >:)

Diabolic, nu? Dar în mai puţin de un an, România ar avea adevăraţi şoferi de catifea, garantat. Nici nu i-ai mai simţi pe stradă.

NOTĂ: Textul este un preambul la ceea ce va fi viitorul meu testament real, legalizat şi parafat.

În primul rînd că eu n-o să mor, o să mă înalţ (ca toţi ceilalţi; mai puţin ăia care îs deja morţi demult deşi ei încă îşi mişcă ciolanele prin lume). Nu, nu ca în glumele alea penibile de vi le arată în filme sau desene animate pe la teve, cu un Iisus translucid care pluteşte la cîţiva metri în aer. Ci e vorba de trecerea pe un alt plan evolutiv, reîntoarcerea la energia cosmică. Nu ştiu dacă o să fiu energia următoarei comete ori meteorit care va lovi Terra dar dacă o să fie aşa, promit să anunţ ca să mă poată devia americanii cu o rachetă nucleară.

Eu am o viziune diferită de cea general acceptată asupra fenomenului denumit “moarte”, aşa că atunci cînd o fi să-mi dau ultima suflare la funeraliile mele vreau să fie aşa:

• În primul rînd fără funeralii! Nimic nu mi se pare mai grotesc decît procesiunea aia penibilă şi mercantilă de “pomenire a mortului”. Dacă cineva va vrea să-mi respecte memoria cu adevărat va avea grijă să nu fiu înjurat cu o procesiune funerară. Mulţumesc anticipat;
• Fără coşciug, cavou, cruce de lemn/plastic/piatră/marmură şi alte “gadgeturi” d-astea plictisitoare şi inutile. Nici n-o să fie nevoie, de altfel, fiindcă eu voi fi incinerat. Iar dacă vreţi să respectaţi musai tradiţia, nişte bileţele cu cîteva cuvinte sincere scrise de voi şi puse în urnă vor fi de-ajuns;
• Fără colive, sarmale, cozonaci şi alte alimente standard pentru eveniment “ca să mănînce mortul”. Eu nu mai mănînc nimic, vă garantez. Cel mult o să-mi curgă bale siderale, de poftă cînd o să vă văd pe voi înfulecînd. Da’ nu la mîncarea aia. Ţineţi morţiş să organizaţi o masă întru amintirea “săritului ăla păgîn”? Vă dau eu meniul: ciorbă de fasole boabe cu ceapă sau ardei iute, cartofi prăjiţi cu pastramă de pui la grătar şi salată de legume iar ca desert prăjitură “Negresa” (deja îmi curg nişte bale ne-siderale de-o să-mi sece glanda salivară);
• Nu vreau bocete şi mutre plouate. Nu zic să vă suprimaţi lacrimile din colţul ochilor, mai ales dacă sunt sincere. Dar nu vreau bocetele alea urlate din toţi bojocii. Voi fi fost o persoană discretă şi decentă, aşadar fiţi la fel.
• Ştiu că îmi voi găsi o parteneră de viaţă cu inteligenţă de geniu şi cu spirit evoluat care va pricepe că n-are nici un sens să se tăvălească pe jos rostind maneaua celor veşnice: “Un’te duci tu Bogdaneeeeee!? Cui mă laşi tu Bogdaneeee!?” Fiindcă va şti că o să-i fiu tot timpul alături pînă se va înălţa şi ea. Nu în spectrul vizual, ci în cel senzorial dar îi voi fi alături.
• Fără ţoale de doliu! Vă rog, vă implor să nu purtaţi doliu! Îmbrăcaţi-vă dragii mei aşa cum vă îmbrăcaţi de obicei. Cine va face altfel, fie nu m-a cunoscut cu adevărat, fie nu m-a iubit cu adevărat. Fardaţi-vă, daţi-vă cu ruj, cu rimel, cu ojă, cu parfum, purtaţi bijuterii, mărgele, orice vreţi, vă place şi vă reprezintă. Fiţi voi aşa cum sunteţi zi de zi, îmbrăcaţi-vă ca şi cum aţi fi invitaţi la aniversarea mea. Ceea ce în fapt şi este. Să evoluezi pe un alt plan existenţial reprezintă o aniversare.

  Şi vă mai rog, puneţi muzică, multă muzică. Bruce Springsteen, Abba, Eric Clapton.

• Fără parastase! Gata, m-am dus, m-am înălţat, lăsaţi-mă! O să am altele mai importante şi interesante de făcut decît să halesc. Fie şi cartofi prăjiţi cu pastramă de pui şi prăjitură “Negresa”. Un gînd bun la adresa mea va fi suficient. Energia lui mă va bucura;
• Şi la urmă dar nu în ultimul rînd: fără popă şi slujbă religioasă! Vă implor! Dintotdeauna tînguielile alea mi-au provocat rîsul şi e unul din motivele pentru care evit să merg la înmormîntări. Mi se pare că întinează memoria celui înălţat. Vă asigur că eu şi forţa aceea superioară numită Dumnezeu ştim deja unde o s-ajung, cum o s-ajung, cît îmi va fi iertat şi cît nu. Noi doi comunicăm direct de cînd am apărut în această existenţă.

Suntem incapabili să ne înţelegem pe noi înşine ca specie. Şi suntem incapabili să înţelegem lumea în care trăim. Suntem nişte infirmi care nu-şi văd infirmitatea şi, prin urmare, nu fac nimic să o depăşească. Dar adevărata problemă e aceea că încă nu există nimeni independent de umanitate care să ne poată spune ori demonstra asta.