Posts Tagged ‘femei’

PostHeaderIcon Evoluţia către echilibru

Ce-mi place asta “dacă aş fi fost bărbat/femeie”! Suntem amîndouă în acelaşi timp. Şi nu vorbesc de filosofeli, tantre şi spiritualitate. Biologic! Fiecare individ are inscripţionat în codul genetic informaţiile ambelor sexe. Formal, fac referire la corp aici, devin dominante anumite caracteristici, ceea ce ne face să ne materializăm ca bărbaţi sau femei. Însă intrinsec suntem capabili şi de comportamente/simţăminte specifice celuilalt sex. Doar că ele sunt reprimate prin educaţie, datorită tipului de organizare socială defectuoasă în care trăim. Segregarea sexuală este o “cutumă” impusă de societate. În mod natural, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să aibă probleme în a se înţelege reciproc, fie şi la cel mai profund nivel, fiindcă “softul” genetic ne permite asta. Însă el este “virusat” de condiţionările sociale.

Îmi doresc ca femeia să încerce a-şi depăşi condiţionarea impusă de societate. Şi în acelaşi timp, bărbatul să conştientizeze că natura nu a creat sexul masculin şi cel feminin în ideea de rivalitate, ci de complementaritate. Rivalitatea este o imbecilitate născocită de mintea umană pentru atingerea unor interese. Tot ce crează natura este în perfectă armonie şi echilibru. Denaturarea aparţine omului, nu naturii.

E dificil, pentru că e ceva care funcţionează de milenii şi pentru multe femei a devenit normalitate să se simtă fiinţe inferioare bărbaţilor deci submise acestora. Sigur, e o etapă inevitabilă în evoluţia umană dar a venit vremea să fie depăşită, să o transcendem. Nu putem avea pretenţia de evoluţie cîtă vreme societatea încă mai funcţionează după precepte vechi de milenii, arhidepăşite, care şi-au avut rostul la vremea lor şi acolo ar fi trebuit să rămînă, în trecut. Trebuie să găsim calea evoluţiei către echilibrul în care ne-a creat natura. O găsesc a fi singura cale de salvare a speciei umane de la degenerare şi chiar dispariţie.

PostHeaderIcon System failure!

Io ştiu că mintea femeii e alambicată de n-o poate desluşi nici un bărbat. Dacă mă întrebaţi, aşa şi trebuie să rămînă, altfel bye-bye specie umană. Extincţie scrie pe ea. Vorbesc la modul cel mai serios. În clipa în care bărbatul ar putea înţelege femeia, n-ar mai prezenta nici o provocare pentru el. I s-ar părea mai provocator să se masturbeze (şi-aşa nu-şi cunoaşte mai deloc erosul, deşi se laudă că ştie să-şi folosească “cicurelul”) şi adios muchachos omenire. Mamiferul ăsta păros se plînge că nu înţelege femeile dar habar n-are că taman asta îl ţine în priză şi cu hormonii în formă.

Totuşi, e ceva care ar trebui să fie clar: zisul să corespundă cu făcutul. Mi-a ieşit pe nas de cîte ori am auzit sau am citit că femeile urăsc, invariabil, minciuna. După care să aflu că stătea cu unul care o înşela şi o minţea şi în somn. Iar ea îşi toceşte sentimentele cu el. Dar urăşte minciuna! Ha!

Ok, e benefic ca femeia să aibă mintea alambicată. Dar astea o au blocată, tată! Eroare de procesare. Ecran albastru. System failure! Ce facem? Reinstalăm sistemul de operare? Că-i mult mai interesant să fie alambicată decît blocată.

PostHeaderIcon Puţin respect!

bacterieEste că dacă cineva te-ar numi bacterie nenorocită ai avea un impuls altruist de a-i face operaţie estetică cu pumnul? Mai gîndeşte-te odată. Şi puţin respect! Ai vrea tu să fii bacterie!

Cică nişte bacterii au trăit 533 de zile în spaţiul cosmic. 533 de zile!!! În spaţiul cosmic!!! Nu-i al dracu’ de ironic? Noi ne căcăm să trăim într-o lume care are un echilibru fragil cu care jucăm ping-pong şi dăm colţul dacă n-avem 5 minute aer. Iar alea au trăit aproape 1 an jumate într-un mediu fără atmosferă (deşi au fost aduse de pe Pămînt), plin de radiaţii şi cu temperaturi mult sub zero. Trebuie să recunoaşteţi că Universul (Dumnezeu pentru unii) are simţul umorului şi al ironiei! O să ziceţi că alea nu sunt inteligente, nu sunt organisme complexe. Aşa, şi? Fă un experiment: du-te la plajă vara cînd eşti la mare, pe la ora 12, şi stai vreo oră, aşa. Ai să simţi cam 0,5% din viteza cu care s-ar simplifica organismele noastre complexe dacă s-ar sparge “ochelarii de soare” pe care îi poartă planeta.

Deci nişte organisme de pe Pămînt au trăit 1 an jumate în spaţiul cosmic. Nu ştiu cîţi realizaţi dimensiunea a ceea ce înseamnă asta şi cît de efemeri suntem. Băi, deci alea or să existe şi cînd noi vom fi fost demult praf de stele. Iar la dimensiuni universale, noi suntem deja dispăruţi.

Un lucru e clar: dacă pe lumea asta n-ar fi existat femei şi ideea de iubire, demult m-aş fi gîndit să fac o operaţie de schimbare de… specie :))

PostHeaderIcon Scurte

Zîmbetul care vorbeşte
Privesc şoferii criminali cu moace superioare de şmecheri cînd sunt duşi la duba poliţiei iar ei zîmbesc. Asta îmi spune tot despre echitatea cu care se împarte justiţia în România şi că acolo e ca la piaţă. Sforăielile spumante de revoltă ale diferiţilor oficiali pe la teve sunt doar poveşti cu zîne pentru fraieri dispuşi să le (mai) creadă.

Omul preistoric
Încă trăieşte. Pentru că unii indivizi sunt încă animale. Din (aproape) toate punctele de vedere. Inclusiv la cel mai profund aspect biologic al unei specii, cel genetic. La ei, genele primordiale de maimuţă coborîtă din copac încă au un cuvînt greu de spus chiar şi după sute de mii de ani de evoluţie. Ceea ce îi diferenţiază de omul grotelor sunt ţoalele de pe ei şi capacitatea (uimitoare pentru mine) de a manevra unele maşinării moderne.

Fetele-femei sau femeile-fete
Pe site-urile de social networking şi dating, multe fete pînă în 25 de ani vor să se căsătorească. Femeile de la 29-30 în sus vor flirt, prietenie sau cel mult partener. Stau să înţeleg ce nu înţeleg şi nu reuşesc. Ok, s-au schimbat mentalităţi dar chiar aşa? Parcă e din alt film. Sau sunt eu din alt film. Deci tre’ să-mi caut nevastă de opşpe-douăj de ani că restul, pauză. E pe stop :))

Întrebare (retorică)
O exista viagra pentru sentimente? Şi reversul ei?

PostHeaderIcon Poveste ecuaţională: Episodul 2

Băi fraţilor-cîrnaţilor cumnaţilor (scuze de greşeală da’ ie 3 noaptea cînd scriu şi ieri am avut intimităţuri de gradul zero cu administraţia statului, “pipăieli” care se lasă cu sechele sentimentale :D ), sper să n-ajung a face foileton din chestia asta. După peripeţia din episodul unu am dat de inspectoarea de muncă Z care ţinea locul lui Y care ţinea locul lui X care era în concediu post-livrare pe lume. De plod, adică!

Booon! Ne prezentăm io şi cu colega mea să ne luăm cărţile de muncă. Ale noastre! Pe numele nostru! Din buletin! Care demonstrează că noi e ăia de zicem că suntem noi, şi nu alţii (apropo, io vreau o clonă. S-o trimit pe ea să se “iubească” cu ăia de la Stat).
- Delegaţia, zice Z.
- Poftim? Pentru ce? Că venim în numele nostru, nu în numele altcuiva.
- Nu contează, trebuie delegaţie.

(Help! La faza asta creierul meu a returnat: “cannot compute!” O fi din cauză că sunt extraterestru şi nu m-am adaptat suficient)

Colega, fiind şi şefa, se aşează şi scrie delegaţia. Z ne găseşte carnetele de muncă. Deja simţim cum ne scarpină mîna Domnului în creştet. Zîmbesc în sinea mea. După cîteva momente de tăcere în care a examinat carnetele, Z aruncă bomba:
- Îmi pare rău, dar nu pot să vă dau carnetele pentru că n-au fost operate încheierile.
“Talibano!” îmi fulgeră prin neuroni, dar se opreşte în dinţi cuvîntul. Aşadar, nu era mîna Domnului, era altă mînă dar n-am mai stat să mă gîndesc a cui.
- Păi de ce? întreb eu.
- Lipsesc ştatele de plată pe iunie şi iulie, iar fără alea nu pot să operez încheierea.
- Dar le-am trimis prin poştă cu confirmare de primire. Şi am primit confirmarea de primire, deci au ajuns, spune colega.
- Aici nu sunt, zice Z.

“Le-o fi luat X acasă (aia cu plodu’, mai ţineţi minte?) ca lectură de uichend”, zic io în sinea mea. Măcar ni s-a vorbit frumos şi amabil. Deci, din nou pe marţea viitoare. Măcar acum am delegaţie. Ce m-o mai aştepta?

Apropo, tanti asta Z era tinerică, drăguţică. Data viitoare inspectez inelarul şi dacă e liber, poate o invit la un suc. Nu de alta, da’ să mă pot lăuda ca am ieşit şi eu cu organu’ de stat :))

Caută pe planetă
Abonamente pentru Saturn

RSS Articole

RSS Comentarii

Abonare prin email

 

Sănătate din farmacia naturii
Ascultă Radio Whisper
Radio Whisper | RadioWhisper.com
Extratereştrii sunt alături de
Campanie umanitară
Sateliţi
Memoria planetei
Statisticăraie


eXTReMe Tracker