Saturnianul

Posts Tagged ‘femeie’

Cuvintele… Uneori am sezaţia tot mai acută că ne-au fost date nu pentru a ne ajuta, ci pentru a ne împiedica. Că menirea noastră nu e aceea de a inventa mereu altele şi altele, tot mai sofisticate, ci, pur şi simplu, aceea de a scăpa de ele. Ditch the fucking words! Dar nu, nouă ne place să ne pierdem printre ele, să ne ascundem după ele, lîngă ele, sub ele… Le-am transformat din simple unelte de transmitere a informaţiei, în unelte de mascare şi criptare a informaţiei. Cît de stupid poate fi: să foloseşti multe cuvinte şi tone de energie ca să nu spui nimic. Sau să nu se înţeleagă ce spui. Sau să laşi loc de… interpretări. Sunt convins că fiecare a avut cel puţin un moment în viaţa sa, cînd, într-o comunicare cu cineva, n-aţi reuşit să vă înţelegeţi după mult timp pierdut, multă energie cheltuită şi multe cuvinte risipite. Şi că, apoi, totul s-a clarificat într-o secundă după un scurt schimb de priviri. De ce nu v-au ajutat cuvintele? Pentru că fenomenul comunicării se poate desfăşura şi pe alte canale. Creierul vostru, spiritul, sufletul, cum vreţi să-i ziceţi, a simţit asta şi a deschis canalul alternativ. Numai că ni se întîmplă doar în situaţii de urgenţă.

Măcar de le-am face simple cuvintele. Dar, nuuu! E mai simplu să spui “cînd silueta ta diafană mi-a trecut ravisant prin faţa ochilor am simţit o plutire nepămîntească născîndu-se în fiinţa mea şi lumea interioară mi s-a prăbuşit la picioarele tale” decît “eşti frumoasă şi sunt îndrăgostit de tine”, aşa-i? O să ziceţi că prima variantă e mai romantică şi poetică. Băi, dar femeia aia nu trebuie să ştie şi ea de la ce porneşte romantismul şi poezia? Dă-i informaţia întîi, la naiba! Sau voi instalaţi programe pe calculator fără a avea sistem de operare?

Pierduţi printre cuvinte, ăştia suntem. Asta sunt şi eu acum, cînd scriu rîndurile astea. Vomit cuvinte într-o ordine calculată şi se cheamă că sunt “cult”. Şi pun pariu că n-aţi înţeles nimic, fiindcă e informaţie criptată. Dar dacă am face un schimb de priviri sunt sigur că aţi înţelege.

Cum bine zic băieţii de la Pink Floyd mai jos. We just can’t win! Mda, iar sunt în perioadă cînd ascult rock psihedelic. Şi băieţii “roz” sunt cei mai tari. Chiar dacă şi ei se pierd printre cuvinte…

Dacă o înjuri, eşti porc. Dacă n-o înjuri, eşti bleg.
Dacă o loveşti, eşti violent. Dacă n-o loveşti, eşti nepăsător.
Dacă te impui, eşti tiran. Dacă nu te impui, eşti cîrpă.
Dacă n-o ajuţi, eşti nesimţit. Dacă o ajuţi, eşti nepriceput.
Dacă faci sex cînd nu vrea ea, eşti prea insistent. Dacă faci sex cînd vrea ea, eşti prea disponibil.
Dacă n-o săruţi cînd intri pe uşă, eşti lipsit de romantism. Dacă o săruţi cînd intră pe uşă, eşti efeminat.
Dacă n-o consolezi cînd plînge, eşti insensibil. Dacă o consolezi, eşti fals.
Dacă eşti ferm, eşti prea dur. Dacă nu eşti, eşti prea sensibil.
Dacă eşti prost, eşti bun. Dacă eşti bun, eşti prost.

O ştiţi?

Probabil aţi auzit de atît de multe ori că nu există încît a devenit un clişeu care vă plictiseşte precum o filosofeală ieftină. La fel am crezut şi eu multă vreme, luat de valul gîndirii şablonarde şi al vorbelor rostite cu ton de sentinţă definitivă, fără posibilitate de recurs. Ei bine, astăzi ştiu că femeia ideală există! Mi-am dat seama de asta aproape întîmplător, pe principiul problemelor complicate care au soluţii uimitor de simple.

Înverşunat de afirmaţia “femeia ideală nu există”, m-am încăpăţînat să identific acele calităţi fizice şi comportamentale care puse laolaltă ar putea creiona-o. Dar, de fiecare dată, se găsea o ultimă piesă care nu se potrivea puzzle-lului aproape complet iar conceptul se risipea precum fumul. Şi nu puteam renunţa la acea piesă, fiindcă atunci aş fi intrat în contradicţie cu însuşi conceptul de femeie ideală.

Pînă cînd într-o zi, dezamăgit şi obosit să mai fac atîtea puzzle-uri care rămîneau incomplete fiindcă nu mi se potrivea fix ultima piesă, am renunţat. Din clipa în care am încetat să pun laolaltă piesele încercînd să rezolv acest puzzle, femeia ideală a început să se contureze clar şi am realizat că ea fusese acolo tot timpul iar încăpăţînarea mea de a rezolva puzzle-ul era cea care mă împiedicase să o văd pînă atunci.

Piesele am încetat să le pun laolaltă cînd am început să mă iscodesc vizavi de faptul că nu m-am putut niciodată îndrăgosti la prima vedere. Literal la prima vedere, adică. Atunci cînd vezi pentru prima oară în viaţă o femeie şi eşti gata, cazi pe spate. Cel mai devreme mi s-a întîmplat la a doua vedere. Dar niciodată la prima. Şi asta pentru că nu am avut nicicînd un şablon în care să încadrez femeia pentru a o considera posibilă parteneră: să aibă ochi nu-ştiu-cum, sau păr nu-ştiu-cum, sau sîni nu-ştiu-cum, etc. Pentru mine a fost suficient să fie măcar drăguţă şi să nu-mi agreseze retina. Atît! Deci, teoretic, m-aş putea îndrăgosti de orice femeie care posedă aceste două calităţi cu arie foarte largă de acoperire. Iar dacă după prima vedere şi trei vorbe schimbate pot spune “asta e o femeie în compania căreia mi-ar plăcea să fiu şi a doua oară”… sky is the limit. Dar de-aci încolo, încep variabilele care decid ce se întîmplă mai departe.

Prin urmare, femeia ideală este exact aceea în compania căreia te simţi bine şi simţi că poţi fi tu însuţi, fără reţineri şi poleieli. Iar ea există în permanenţă, este pretutindeni şi se găseşte cîte una pentru fiecare dintre noi, doar că poate fi văzută numai în clipa cînd încetezi să-i aplici etichete şi baremuri fixe. Lucru care, din păcate, se întîmplă destul de des. Pentru că, paradoxal, deşi nu suntem roboţi tindem să îi evaluăm pe ceilalţi folosind criterii robotice.

Istoria acestei poze este un pic… kinky ca să zic aşa Iniţial a fost una din multiplele fotografii la întîmplare cu care se “încălzeşte” fotograful. Şi mie mi-a plăcut dorsalul fetei ăsteia Habar n-aveam că mai tîrziu o să-i pot da un concept, că o să-mi insipire ceva şi că o voi face să gîdile imaginaţia. O fată frumoasă într-o zi însorită, plimbîndu-se desculţă prin parc. Oare aşa o fi?

Locaţie: Parcul Herăstrău

Barefoot in the Park

Unul din stereotipurile des întîlnite îl reprezintă concepţia unor bărbaţi (cam mulţi după constatările mele de-a lungul timpului) şi a societăţii, în general, vizavi de ceea ce vrea să însemne expresia din titlu: femeia de casă. Am să împart stereotipia asta în două. Fiindcă ea e văzută şi înţeleasă diferit din punctul de vedere al (majorităţii???) bărbaţilor şi al societăţii.

BĂRBAŢII
De-a lungul timpului, discuţiile cu amicii şi cunoştinţele mele de sex masculin ajungeau inevitabil şi în zona relaţiilor şi a femeilor. Cînd îi întrebam cam ce calităţi şi-ar dori să aibă femeia alături de care şi-ar petrece viaţa (sau o parte din ea) unii îmi răspundeau invariabil – printre alte calităţi, majoritatea avînd legătură cu dotările exterioare şi mai puţin cele interioare – să fie femeie de casă. În concepţia mea, vizavi de înţelesul sintagmei, totul era bine şi frumos. Păreau a fi oameni de treabă care ştiu ce vor. Însă cum eu doream lămuriri suplimentare şi nu merg pe principiul că toţi înţeleg acelaşi lucru ca şi mine, am întrebat de fiecare dată: ce înţelegi tu prin femeie de casă?

Răspunsurile primite în destule situaţii m-au uimit şi a trebuit să constat că sensul vocabulei era confundat masiv cu al alteia, asemănătoare, dar al cărei sens e total diferit: femeie în casă. Pe scurt, ei voiau o femeie care să fie la dispoziţia lor din toate punctele de vedere, casnic, emoţional, sexual, etc., să facă “ciocul mic”, să nu-i contrazică atunci cînd vorbesc ei, să nu trebuiască a da explicaţii pentru ceea ce fac (aham! poate erau nişte zei reîncarnaţi) şi să închidă ochii dacă o mai pun de-o smotoceală cu o coleguţă sau amică. Pentru ăştia, citez o replică a lui Toma Caragiu din Actorul şi sălbaticii: “Securea… toporul… Capul îl aduci la mine să văd că e el”.

SOCIETATEA
A rămas cu o concepţie demnă de Evul Mediu cînd vine vorba de viziunea asupra femeii de casă: stă la numai la cratiţă, are grijă de copiii de care bărbatul e atît de mîndru dar el nu e în stare să le spună o vorbă bună sau să se joace cu ei, umblă despletită, neîngrijită, nu are timp de hobby-uri, relaxare sau micile ei plăceri sufleteşti pentru că e femeie serioasă, cu bărbat şi copii. De nenumărate ori, atunci cînd o femeie apare îngrijită, cu unghiile făcute mai tot timpul, cochetă, cu un zîmbet pe faţă şi cu respect faţă de ea însăşi, apelativele sunt: “curvă”, “panaramă”, “întreţinută” şi, dacă are copii, “sigur nu ştie ce-i aia să-i crească şi să aibă grijă de ei, pentru că le-a pus bonă”. Ştiu că sunt şi asemnea specimene de femei. Dar am cunoscut şi cunosc femei care au 2-3 copii, arată în continuare bine, se respectă, se îngrijesc, sunt cochete şi îşi cresc copiii cu dragoste.

Urăsc reacţiile astea primitive că o femeie cu copii care arată bine şi se îngrijeşte, nu e femeie de casă. De unde atîta animalism de sorginte tribală? Urăsc şi mai mult judecăţile apriorice, etichetele puse unui om pe care nu l-ai văzut în viaţa ta, nu l-ai întîlnit niciodată, n-ai schimbat o vorbă cu el, dar ştii tu că e “o curvă” sau e “un nenorocit”. Am avut discuţii aprinse chiar şi cu ai mei pe tema asta pentru că eu iau foc la asemenea concepţii pe care le consider bîrfologii şi mahalagisme, răutate viscerală. Şi am pretenţia că părinţii mei sunt nişte oameni inteligenţi (şi sunt) aşa că nu accept astfel de derapaje.

Societatea noastră mai are mult de evoluat! Iar dacă nu vrea, n-are decît să rămînă în grotă. Dar măcar oamenii apropiaţi din jurul meu îmi doresc să fie altfel, să nu se dizolve în turmă.

Încep o nouă categorie unde, la fiecare sfîrşit de săptămînă, voi publica cîte o fotografie şi un scurt comentariu. De ce? Pentru că acesta este un blog personal şi pentru că unul din hobby-urile mele este fotografia. În ultima vreme, nu prea am mai avut timp şi nici companie să cutreier parcurile Bucureştiului (în special acolo îmi place să fac fotografii; vezi bătrîni, tineri, copii, natură, animale, e un mix perfect şi poţi surprinde lucruri interesante). Pozele prezentate în această categorie sunt realizate, majoritatea, în vara anului 2007, perioadă cu activitate fotografică intensă. Nu exista week-end să nu cutreier parcurile împreună cu un prieten bun (uneori eram gaşcă de 15-20 de inşi cu aparate foto care ţăcăneau continuu ) dar mergeam şi în cursul săptămînii. Ore întregi bîntuiam un parc anume. De dimineaţa de la 11 şi pînă cădea geana înserării ne uita Dumnezeu făcînd fotografii. Sute, mii…

Fotografia a fost realizată în iulie 2007. Locaţia: Parcul Tineretului. Era una din zilele în care cutreieram împreună cu un prieten prin parc şi ajunşi la pod, în zona sălii Polivalente, vedem un alai de nuntaşi împreună cu mirii care se opriseră acolo să facă fotografii. Le-am cerut şi noi permisiunea pentru cîteva cadre. Totdeauna cînd realizezi o fotografie nu-ţi dai seama pe loc ce ar putea exprima. Pur şi simplu “vezi” ceva atunci, în momentul acela, dar nu ştii ce. E mai mult o chestie de feeling.

Poziţia celor doi, spate în spate, m-a dus cu gîndul la duelurile pistolarilor din filmele western care încep să numere paşii din aceeaşi poziţie. Şi apoi privirea miresei… Chiar pare pregătită să înceapă un duel

The Duel May Begin

(Poză găsită la Abroath)

Staţi aşa, nu daţi năvală că nu e cu poze erotice şi nici mărturisiri intime nu vă fac! Are legătură cu sexul, dar nu e de băloşat. În fapt, bărbaţii ar putea să se simtă atacaţi la cojones, privind chestiile care urmează precum o “castrare” psihologică cu efecte în plan fizic

Citind unul din stereotipurile de aici mi-a venit ideea acestui articol. O sa mă rezum la stereotipul “sexul tare – sexul slab” şi, chiar dacă acest stereotip se manifestă în mai multe direcţii, vreau sa mă limitez, în general, la actul sexual ca modalitate de obţinere a plăcerii şi, în particular, la cel care are ca scop şi conceperea unui copil . La ce implică el pentru ambii parteneri atît în timpul desfăşurării lui, cît şi după.

N-o să spun lucruri noi. Mulţi le ştim chiar dacă majoritatea (mai ales bărbaţii) nu le luăm în seamă. Am s-o fac schematic, pe puncte, pentru a oferi o vedere de ansamblu şi fiindcă nu vreau să intru în amănunte ce ţin de anumite… particularităţi.

Bărbatul

• dă din fund
• gîfîie
• termină
• adoarme
• a doua zi e fericit, n-are nici pe dracu’
• dacă ea rămîne însărcinată se gîndeşte cînd dracu’ va mai putea face sex iar
• stă lîngă soţie cînd naşte (în cazuri ideale sau dacă nu i-e rău la vederea sîngelui )

Femeia

• ocazional, dă şi ea din fund
• gîfîie, geme (presupunînd că partenerul chiar îi oferă plăcere)
• se întreabă de ce a adormit el aşa repede: nu i-a plăcut, e bolnav, nu ştie de postludiu?
• a doua zi, dacă nu vrea copii, ia pastile şi are greţuri sau dureri de cap
• rămîne însărcinată
• creşte în greutate
• silueta nu mai e aceeaşi
• oboseală
• greţuri
• durerile facerii
• alăptare
• schimbat scutece
• bibilit copil
• etc.

Acum care-o fi sexul tare şi care ăla slab? Cîte scutece aţi schimbat (sau aţi schimba) domnilor? Ştiţi/puteţi bibili un copil aşa cum numai o femeie ştie a face? De restul nu mai întreb, că nu le puteţi face de la natură

Ce vreau sa spun cu toate astea? Nu, nu vreau să (dez)avantajez un sex în faţa celuilalt. Ci vreau să se înţeleagă că atît femeia, cît şi bărbatul au calităţi şi defecte. Şi că în loc să ne excităm orgoliile ridiculizînd calităţile prin augmentarea defectelor şi scăpărilor inerente, mai bine am face invers.

Iar aceste… contre dintre bărbaţi şi femei îşi au rolul şi rostul lor în economia relaţiei dintre ei, ba chiar şi în jocul dragostei, al eroticului. Dar pînă la un punct, dincolo de care se trece în grotesc, patologic şi ce alte devieri mai vreţi voi care nu mai au de-a face nici măcar cu hormonii.

Negativarea repezintă după mine un deficit al evoluţiei speciei şi trebuie încercat a fi corectat. De ce să spunem că femeile nu sunt în stare să schimbe o roată, iar bărbaţii nu sunt în stare să gătească, cînd putem spune că femeile fac o mîncare delicioasă iar bărbaţii sunt sexy cînd schimbă o roată şi sunt murdari de vaselină?

N.B.: Nu luăm în calcul excepţiile de nici un fel

Mai ales dacă vina nu o porţi tu, femeia care eşti. Şi dacă nu poţi să-l rogi aşa frumos, clipul funcţionează ca terapie psihologică

Cei care au văzut The Shining vor recunoaşte o scenă din film acolo. Cei care nu l-au văzut, vă spun eu care e scena: aia cu toporul şi e aproape identică cu cea din film doar că rolurile sunt inversate. Pur şi simplu iubesc melodia asta. De cîteva zile o ascult pe repeat. Iar clipul e bestial!

O zi minunată doamnelor şi domnişoarelor

PS: Bezeaua de la sfîrşit e… diabolică

Încă din vechime, unii “iluminaţi” şi prelaţi au găsit de cuviinţă să pogoare asupra femeii stigmatul păcatului, considerîndu-le fiinţe impure şi inferioare, în contradicţie cu bărbatul care era o fiinţă pură şi superioară. În unele medii sociale, acest crez este puternic chiar şi în ziua de azi, inclusiv în sînul societăţii româneşti la anumite niveluri.

Oarecum îi înţeleg şi pe “iluminaţii” de ieri, şi pe cei de azi. O fiinţă care poate crea viaţă fiind înzestrată cu una din însuşirile Creatorului Suprem, îţi poate da complexe de inferioritate destul de accentuate. Mai ales că bărbatul este un… accesoriu în procesul creației.

Totuşi, aşa cum ştim, bărbatul tot din femeie se naşte. Şi atunci apare următoarea dilemă care aruncă crezul sub spectrul absurdului: cum este posibil ca dintr-o fiinţă impură şi inferioară să se nască una pură şi superioară?!

Sîmbăta trecută, văzînd că e aşa frumos afară, mi s-au aprins căclîiele după o Plimbare în Herăstrău. Da’ rău de tot mi s-au aprins, că i-am şi zis gagicei suav: “Plimbare, dacă nu ieşi cu mine acu’, ai pus-o!” Cum i-am vorbit aşa dulce, n-a avut ce face şi a acceptat.

Am comunicat intenţia mamei, deşi zisesem cu o seară în urmă că nu ies nicăieri, nici dacă mă taie cineva. Mama a rămas surprinsă şi, ca de obicei, m-a alintat: “Tu nu eşti sănătos!” “Mda, spune-mi ceva nou. S-a pus pata şi gata. Parcă m-ai cunoscut abia ieri”. Şi dus am fost.

În parc am făcut şi cîteva poze. Aveţi mai jos trei care mi-au plăcut.

Ajung aproape de debarcader unde văd o tanti cu bilete de papagal şi două fătuci frumoase luînd fiecare cîteva. Şi-mi vine aşa, un chef de joacă. Nu mai luasem bilete de papagal de cînd eram copil. Cer două, unul de viitor şi unul de căsătorie În cele cîteva frăzuţe de pe ăla de căsătorie o găsesc p-asta:

Doi ochi frumoşi de fată cu numele Elena ar vrea să îi vezi, să stai mai mult cu ei.

Opa! zic. Elena? Am io o prietenă Elena, dar… nu la modul ăla Cin’ să fie, cin’ să fie?! O urma să cunosc vreo Elenă? Şi mă pocneşte brusc, dîndu-mi seama că papagalu’ m-a blestemat. Păi ce alte Elene mai ştiu io decît Băseasca şi Udreasca? Acu’ dilema e care dintre ele o vrea s-o văd? Şi or rezista la heliul de pe Saturn?!