Saturnianul

Posts Tagged ‘femeie’

Mai ales dacă vina nu o porţi tu, femeia care eşti. Şi dacă nu poţi să-l rogi aşa frumos, clipul funcţionează ca terapie psihologică ;)

Cei care au văzut The Shining vor recunoaşte o scenă din film acolo. Cei care nu l-au văzut, vă spun eu care e scena: aia cu toporul şi e aproape identică cu cea din film doar că rolurile sunt inversate. Pur şi simplu iubesc melodia asta. De cîteva zile o ascult pe repeat. Iar clipul e bestial! :P

O zi minunată doamnelor şi domnişoarelor :)

PS: Bezeaua de la sfîrşit e… diabolică >:)

Încă din vechime, unii “iluminaţi” şi prelaţi au găsit de cuviinţă să pogoare asupra femeii stigmatul păcatului, considerîndu-le fiinţe impure şi inferioare, în contradicţie cu bărbatul care era o fiinţă pură şi superioară. În unele medii sociale, acest crez este puternic chiar şi în ziua de azi, inclusiv în sînul societăţii româneşti la anumite niveluri.

Oarecum îi înţeleg şi pe “iluminaţii” de ieri, şi pe cei de azi. O fiinţă care poate crea viaţă fiind înzestrată cu una din însuşirile Creatorului Suprem, îţi poate da complexe de inferioritate destul de accentuate. Mai ales că bărbatul este un… accesoriu în procesul creației.

Totuşi, aşa cum ştim, bărbatul tot din femeie se naşte. Şi atunci apare următoarea dilemă care aruncă crezul sub spectrul absurdului: cum este posibil ca dintr-o fiinţă impură şi inferioară să se nască una pură şi superioară?!

Sîmbăta trecută, văzînd că e aşa frumos afară, mi s-au aprins căclîiele după o Plimbare în Herăstrău. Da’ rău de tot mi s-au aprins, că i-am şi zis gagicei suav: “Plimbare, dacă nu ieşi cu mine acu’, ai pus-o!” Cum i-am vorbit aşa dulce, n-a avut ce face şi a acceptat.

Am comunicat intenţia mamei, deşi zisesem cu o seară în urmă că nu ies nicăieri, nici dacă mă taie cineva. Mama a rămas surprinsă şi, ca de obicei, m-a alintat: “Tu nu eşti sănătos!” “Mda, spune-mi ceva nou. S-a pus pata şi gata. Parcă m-ai cunoscut abia ieri”. Şi dus am fost.

În parc am făcut şi cîteva poze. Aveţi mai jos trei care mi-au plăcut.

Ajung aproape de debarcader unde văd o tanti cu bilete de papagal şi două fătuci frumoase luînd fiecare cîteva. Şi-mi vine aşa, un chef de joacă. Nu mai luasem bilete de papagal de cînd eram copil. Cer două, unul de viitor şi unul de căsătorie ;)) În cele cîteva frăzuţe de pe ăla de căsătorie o găsesc p-asta:

Doi ochi frumoşi de fată cu numele Elena ar vrea să îi vezi, să stai mai mult cu ei.

Opa! zic. Elena? Am io o prietenă Elena, dar… nu la modul ăla :D Cin’ să fie, cin’ să fie?! O urma să cunosc vreo Elenă? Şi mă pocneşte brusc, dîndu-mi seama că papagalu’ m-a blestemat. Păi ce alte Elene mai ştiu io decît Băseasca şi Udreasca? :)) Acu’ dilema e care dintre ele o vrea s-o văd? :D Şi or rezista la heliul de pe Saturn?! ;))

Legat de toaletarea chipului, în general, cînd spui “femeie”, spui “machiaj”. Şi invers. Exceptăm retroversiunile sexuale, desigur. Vorbim de femei-femei acum. N-am nimic împotriva machiajului, nu săriţi! Îşi are rolul lui social (încredere în sine, calităţi puse în evidenţă, etc.) şi economic (nişte oameni mănîncă o pîine pentru că alţi oameni se machiază). Că alte roluri nu prea mai văd. Estetic? Mmm… Hmm… /:) Săă… zii-ceem… Deşi o femeie dacă e frumoasă – ori o vezi frumoasă – păi e şi dimineaţa, de-abia trezită, cu părul vîlvoi şi ochii cîrpiţi de somn. Garantat şi testat! ;)

Lu’ moa, par egzamplu, îi plac femeile cu o feminitate cît mai naturală (şi am întîlnit destule), purtînd machiaje discrete. O astfel de femeie emană mai multe calităţi la un loc: siguranţă de sine, faţă de frumuseţea şi farmecul ei, inteligenţă, maturitate, şarm. În plus, feminitatea şi frumuseţea vin din interior. Asta e clar! Dacă n-o are în ea, degeaba măşti şi sulemeneli. Iar dacă Mama Natură a fost mitocancă cu femeia şi i-a construit o faţadă din material genetic de mîna a treia şi cu erori grave de structură, machiajul nu mai ajută la nimic. Uneori, nici chirurgia estetică.

Dar nu despre cazurile extreme şi nefericite vreau să vorbesc aici, ci despre femeile… normale, cele care nu-s nici fotomodele, nici muma pădurii. Multe dintre ele ştiu să-şi scoată feminitatea în evidenţă şi să capteze priviri, chiar dacă nu au un chip frumos (reţineţi, vorbesc de frumuseţe la general, nu frumuseţea pe care o vede fiecare dintre noi într-o femeie), ci numai drăguţ, printr-un machiaj discret şi aplicat cu gust.

AŞA ÎMI PLACE! AŞA, NU!

Ce mă şochează pe mine e că văd femei care îşi aplică machiaje în aşa hal că se pocesc de-a dreptul, de te trec fiorii groazei şi eşti bîntuit de gînduri necurate cînd le vezi. Zici că s-au machiat astfel dinadins, să vadă cîţi mor de inimă pe stradă sau o iau la goană urlînd că l-au văzut pe Scaraoţchi deghizat în muiere. Totuşi, de vreo cîteva ori mi-am luat inima-n dinţi şi am studiat mai atent, în limitele suportabilităţii retinei proprii, chipurile unor astfel de femei.

Culmea! Am putut constata la unele că, sub “masca” horror aplicată pe faţă, se ascundeau nişte chipuri drăguţe, chiar frumoase, şarmante, care ar fi încîntat ochiul dacă posesoarele lor n-ar fi găsit de cuviinţă să se machieze cu trafaletul. De ce nu le-o spune nimeni frate, dacă n-au simţul esteticului şi al măsurii la machiaj, să se lase naturale, fiindcă sunt infinit mai frumoase şi atractive, decît să aplice aleatoriu cantităţi industriale de rimmel, fard, dermatograf şi alte vopseluri? Mi se face milă de astfel de femei, pentru că ele au ce arăta frumos şi tocmai acel frumos îl ascund. Nu înţeleg cum pot petrece o oră-două în faţa oglinzii şi să nu-şi dea seama de diferenţa evident defavorabilă, cu bătaie spre pocire, dintre “before” si “after” sulemeneală. Unde s-a pierdut simţul frumosului şi al esteticului la aceste femei?

Zău, chiar nu înţeleg, de ce unele dintre voi urîţiţi ceea ce v-a dat frumos natura? Vă dispreţuiţi atît de mult? Şi nu-mi băgaţi placa cu “aşa e moda!” Vă rog eu, în genunchi vă rog! E atît de lame! Moda nu e ce spune un nene sau o tanti cu nume sonor (care nici măcar nu se machiază în halul ăla despre care afirmă că e trendy) că vă face frumoase, ci ceea ce vă face frumoase cu adevărat.

Motto: A iubi o oră e ceva animalic, o zi e ceva omenesc, o viaţă întreagă e ceva îngeresc, dar a iubi toată viaţa o singură fiinţă e divin! (via Invizibilul)

JEAN MICHEL JARRE – Beautiful Agony (Teo&Tea, 2007)

Mai demult, cineva pe nume Amblí mi-a spus că undeva, în binecunoscutul dar mereu misteriosul univers uman, există un loc special, un loc aspru dar delicat şi sensibil în acelaşi timp, un loc care merită explorat.
Apoi, mai tîrziu, Amblí mi-a dat într-o îmbrăţişare strînsă, umedă şi pasională un crîmpei din aroma acelui loc. Am întrebat:
- Dar ce este acest loc?
- Un munte! Un munte numit Venus!
- Universul uman are munţi?!!
Mirarea mea era sinceră şi inocentă: ştiam dealuri, văi, cîmpii catifelate şi parfumate, depresiuni, trecători, arome diverse. Dar nu întîlnisem niciodată munţi, nu mai explorasem atît de departe şi nu mai simţisem o astfel de aromă.
- Nu munţi, ci un munte!
- Doar unul?! Într-un univers atît de vast, doar unul singur?!
Probabil dezamăgirea, mirarea şi naivitatea mi se citeau toate simultan pe chip, fiindcă Amblí m-a mîngîiat jucăuşă, stîrnindu-mi simţurile, şi a rostit:
- Unul singur, da! Dar este suficient, pentru că o viaţă nu-ţi va fi de-ajuns să-l descoperi şi să-i simţi toate aromele. Mulţi cred că odată aroma gustată este una şi aceeaşi mereu. Dar se înşeală! Ei nu ştiu să exploreze, să simtă dincolo de munte şi de “Poarta Raiului” aflată la poalele sale, nu ştiu să simtă întregul univers uman în întinderea căruia îşi are locul şi acest munte. De aceea rătăcesc prin multiplele universuri umane paralele, căutînd arome diferite în munţi diferiţi. Arome pe care le vor găsi, dar care li se vor părea toate fade, fiindcă nu vor fi simţit niciodată esenţa lor. O să înţelegi ce spun cînd vei ajunge acolo dacă vei simţi nu doar muntele, ci întreg universul. Şi ţine minte: să explorezi împreună cu cele două Zebú ale tale. Îţi vor părea inutile, ba chiar vei crede că te încurcă, atunci cînd vei vrea să explorezi creasta muntelui ori să pătrunzi dincolo de “Poarta Raiului” dar nu te lăsa înşelat. Zebú te vor ajuta să descoperi împrejurimile desăvîrşindu-ţi, astfel, explorarea.
Cu Amblí n-am mai fost multă vreme împreună. Nici unul din noi nu mai simţea nimic dincolo de ce simţiserăm pînă în acea seară, cînd îmi oferise din aroma acelui loc, încă neexplorat de mine, dar nu mă lăsase să merg pe cărările muntelui ei. Ştiam amîndoi de ce, fără a avea nevoie de explicaţii. Ea nu era universul al cărui munte să vreau din toată fiinţa a-l descoperi, eu nu eram acela pentru care să simtă că poate născoci arome infinite. Dar îmi oferise dorinţa găsirii acelui univers uman al cărui munte să simt pînă în adîncul sufletului meu că vreau a-l explora şi descoperi, iar eu… eu îi oferisem plăcerea de a se bucura de mîngîierile şi săruturile cuiva care o putea simţi dincolo de formele ei.

Va urma…