Saturnianul

Posts Tagged ‘ginduri’

Ce-mi place asta “dacă aş fi fost bărbat/femeie”! Suntem amîndouă în acelaşi timp. Şi nu vorbesc de filosofeli, tantre şi spiritualitate. Biologic! Fiecare individ are inscripţionat în codul genetic informaţiile ambelor sexe. Formal, fac referire la corp aici, devin dominante anumite caracteristici, ceea ce ne face să ne materializăm ca bărbaţi sau femei. Însă intrinsec suntem capabili şi de comportamente/simţăminte specifice celuilalt sex. Doar că ele sunt reprimate prin educaţie, datorită tipului de organizare socială defectuoasă în care trăim. Segregarea sexuală este o “cutumă” impusă de societate. În mod natural, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să aibă probleme în a se înţelege reciproc, fie şi la cel mai profund nivel, fiindcă “softul” genetic ne permite asta. Însă el este “virusat” de condiţionările sociale.

Îmi doresc ca femeia să încerce a-şi depăşi condiţionarea impusă de societate. Şi în acelaşi timp, bărbatul să conştientizeze că natura nu a creat sexul masculin şi cel feminin în ideea de rivalitate, ci de complementaritate. Rivalitatea este o imbecilitate născocită de mintea umană pentru atingerea unor interese. Tot ce crează natura este în perfectă armonie şi echilibru. Denaturarea aparţine omului, nu naturii.

E dificil, pentru că e ceva care funcţionează de milenii şi pentru multe femei a devenit normalitate să se simtă fiinţe inferioare bărbaţilor deci submise acestora. Sigur, e o etapă inevitabilă în evoluţia umană dar a venit vremea să fie depăşită, să o transcendem. Nu putem avea pretenţia de evoluţie cîtă vreme societatea încă mai funcţionează după precepte vechi de milenii, arhidepăşite, care şi-au avut rostul la vremea lor şi acolo ar fi trebuit să rămînă, în trecut. Trebuie să găsim calea evoluţiei către echilibrul în care ne-a creat natura. O găsesc a fi singura cale de salvare a speciei umane de la degenerare şi chiar dispariţie.

Nu sunt alarmist de fel. Cînd ai ocazia să vezi sînge ţîşnind din mînă (a ta sau a altora) precum arteziana fără să te pierzi cu firea sau să leşini, înveţi să fii mai cumpătat înainte de a crea panică sau a te panica. Dar cînd am cîte o presimţire aşa, susţinută parcă şi de evenimente din realitate, nu mă pot abţine s-o exprim, chiar dacă pare panicardă.

Ultima declaraţie a lui Băsescu de renunţare la serviciile angajaţilor Internelor a mai bifat o încercare de învrăjbire a două categorii sociale: apărătorii legii şi populaţia. De 20 de ani observ gesturi şi atitudini clare ale clasei politice ce au ca scop punerea pe picior de conflict şi învrăjbirea diferitelor categorii sociale. Luaţi-o de la prima mineriadă din 1990 şi pînă în zilele noastre şi o să observaţi un şablon bine conturat: situaţii şi stări de conflict social provocate şi care se repetă, cu alţi protagonişti. Acum încep să se repete şi protagonşitii. Iar acţiunile politicienilor de a aduce şi menţine în conflict diverse categorii sociale au devenit tot mai virulente şi mai dese.

Astfel, actuala stare de fapt mă duce cu gîndul la două posibilităţi: fie statul, ca şi structură organizatorică, se află în pragul colapsului şi singura reacţie de funcţionare pe care o mai poate avea sunt spasmele violente înainte de obştescul sfîrşit; fie, undeva, s-a gîndit pregătirea terenului pentru un război civil real. Oricum, la nivel social, economic, de nervi şi declaraţii, societatea română a fost deja plasată în stare de război civil de nişte ani buni. Nu ştiu ce urmează, dar orice ar fi, mie începe să-mi miroasă tot mai puternic a praf de puşcă.

PS: Apropo de panică. Acum cîteva zile toată presa vuia cum că specialiştii ziceau că pînă pe 28 septembrie în România va fi un cutremur puternic. Azi e 28. V-a zguduit şi altceva în afară grobianismul clasei politice?

Religia ortodoxă (că p-asta o cunosc şi de ea aud la tot pasul) e antagonică în multe chestii pe care le propăvăduieşte. Mă rog, să vorbesc de antagonisme atunci cînd pomenesc de religie oricum e pleonastic. Dar să trecem peste…

Totuşi sunt două chestiuni principale pe care tare aş vrea să mi le poată desluşi (altfel decît prin halucinantul “crede şi nu cerceta”) şefii religiei şi fanii acesteia. Atenţie, am zis fanii religiei, nu ai lui Dumnezeu. În general, fiecare sunt din filme diferite iar cei dintîi n-or să prea înţeleagă ce zic eu aici. Deci:

1. Dacă Dumnezeu e omniprezent, de ce aveţi convingerea că vă poate auzi numai într-un areal, clar definit de patru pereţi, numit biserică, sau altar, sau mai ştiu eu ce? Mie îmi pare că vă adresaţi unui alt Dumnezeu. Unul cu gusturi cam laice, dacă voi consideraţi că e pasionat de vile somptuoase cu turle şi are o plăcere deosebită de a locui numai în ele.

   Nu credeţi că pentru Creator, Universul, prin varietatea şi vastitatea sa, e mult mai somptuos şi interesant decît un “cavou” cu patru pereţi pictaţi? Şi că e mult mai probabil ca lui Dumnezeu să-i placă a-şi petrece timpul într-un spaţiu infinit, decît într-unul limitat? Că Îl veneraţi în biserici, e una. Asta nu înseamnă că Îl şi găsiţi acolo. Să mai zic că fiecare individ e propriul său altar unde Îl poate găsi pe Dumnezeu în permanenţă? Nţ! Deja o dăm în greucenisme

2. Dacă Dumnezeu ştie tot ce facem “cu fapta, cu ochiul şi cu gîndul” pentru ce avem nevoie de crucifixe, icoane, simboluri, toteme şi alte prostii d-astea pe care să le afişăm şi să le venerăm? Că Dumnezeu în nici un caz nu are nevoie de ele pentru a şti dacă suntem credincioşi sau nu. El oricum ştie şi nu poate fi păcălit cu reprezentaţii ieftine. Doar ne citeşte şi gîndurile, nu? Voi aţi zis-o şi o susţineţi.

   Şi atunci, pentru ce parada asta a obiectelor de “cult”, în afară de motivaţia unui biznis cinstit? Pentru confort psihic? Păi dacă numai pentru asta, atunci, iertat să-mi fie, dar nu sunteţi decît nişte farisei care, în realitate, nu daţi doi bani pe ce crede Dumnezeu despre voi, ci vă interesează doar ce vă închipuiţi voi că El crede despre voi. Şi dacă în închipuirile voastre vă vedeţi cu aripi de îngeri, deja vă consideraţi cu loc rezervat de-a dreapta Tatălui Ceresc. Nu uitaţi centura de siguranţă! S-ar putea s-aveţi nevoie

Cuvintele… Uneori am sezaţia tot mai acută că ne-au fost date nu pentru a ne ajuta, ci pentru a ne împiedica. Că menirea noastră nu e aceea de a inventa mereu altele şi altele, tot mai sofisticate, ci, pur şi simplu, aceea de a scăpa de ele. Ditch the fucking words! Dar nu, nouă ne place să ne pierdem printre ele, să ne ascundem după ele, lîngă ele, sub ele… Le-am transformat din simple unelte de transmitere a informaţiei, în unelte de mascare şi criptare a informaţiei. Cît de stupid poate fi: să foloseşti multe cuvinte şi tone de energie ca să nu spui nimic. Sau să nu se înţeleagă ce spui. Sau să laşi loc de… interpretări. Sunt convins că fiecare a avut cel puţin un moment în viaţa sa, cînd, într-o comunicare cu cineva, n-aţi reuşit să vă înţelegeţi după mult timp pierdut, multă energie cheltuită şi multe cuvinte risipite. Şi că, apoi, totul s-a clarificat într-o secundă după un scurt schimb de priviri. De ce nu v-au ajutat cuvintele? Pentru că fenomenul comunicării se poate desfăşura şi pe alte canale. Creierul vostru, spiritul, sufletul, cum vreţi să-i ziceţi, a simţit asta şi a deschis canalul alternativ. Numai că ni se întîmplă doar în situaţii de urgenţă.

Măcar de le-am face simple cuvintele. Dar, nuuu! E mai simplu să spui “cînd silueta ta diafană mi-a trecut ravisant prin faţa ochilor am simţit o plutire nepămîntească născîndu-se în fiinţa mea şi lumea interioară mi s-a prăbuşit la picioarele tale” decît “eşti frumoasă şi sunt îndrăgostit de tine”, aşa-i? O să ziceţi că prima variantă e mai romantică şi poetică. Băi, dar femeia aia nu trebuie să ştie şi ea de la ce porneşte romantismul şi poezia? Dă-i informaţia întîi, la naiba! Sau voi instalaţi programe pe calculator fără a avea sistem de operare?

Pierduţi printre cuvinte, ăştia suntem. Asta sunt şi eu acum, cînd scriu rîndurile astea. Vomit cuvinte într-o ordine calculată şi se cheamă că sunt “cult”. Şi pun pariu că n-aţi înţeles nimic, fiindcă e informaţie criptată. Dar dacă am face un schimb de priviri sunt sigur că aţi înţelege.

Cum bine zic băieţii de la Pink Floyd mai jos. We just can’t win! Mda, iar sunt în perioadă cînd ascult rock psihedelic. Şi băieţii “roz” sunt cei mai tari. Chiar dacă şi ei se pierd printre cuvinte…

Nu mai ştiu unde am auzit sau citit dar un personaj d-ăsta pitoresc-mioritic care are/face el bani mulţi, ar fi zis ceva de genul: “Băi nene, io mă cac aur!” Ce-o fi vrut să spună cu asta? Că lucrurile de valoare ies pe la instalaţiile de dejecţii? Sau că valoarea aurului e direct proporţională cu “plăcerea” produsă de putoarea tonelor de rahat în care s-a bălăcit pentru a-l obţine?

PS: Să fie doar coincidenţă că “lingou” (de aur) şi “lingău” sunt paronime?!