S@urnianul

Posts Tagged ‘ginduri’

Am fost aseară la o adaptare după Visul unei nopţi de vară a lui William Shakespeare interpretată de actori tineri. Ocazie cu care am constatat că nu înţeleg şi nu îmi plac adaptările moderne după opere din secolul XVI. Un duce îmbrăcat în tricou cu mînecă scurtă şi bermude din material gen camuflaj. Îi lipsea Kalashnikov-ul.

Şi de ce se urlă aşa de mult în piesele astea de teatru cu actori tineri? E oare un soi de alienare care prinde la public? Lumea deja este un imens ospiciu. Chiar mai e necesară simularea unuia pe scenă?!

Se zice că noaptea e un sfetnic bun. Dar cînd ai insomnii, noaptea nu mai e deloc un sfetnic bun, ci o matroană care transformă ideile în curve şi le pune să te violeze pînă la leşin. Leşinul tău.

Mă doare un sentiment de-mi vine să-mi crăp gîndurile. Am nevoie de un RMN la imaginaţie.

Ştiam despre dezbaterea de la TVR dintre Băsescu şi Geoană, dar am decis să nu-mi modific programul de seară pentru a o viziona. Am considerat mai important să mă întîlnesc cu o prietenă cu care nu mă mai văzusem demult. Apoi, nici Băsescu, nici Geoană nu-mi puteau spune nimic nou care să mă facă a-mi schimba sentimentele faţă de ei.

Aşadar, dezamăgirea mea nu a fost provocată de ceea ce s-a întîmplat pe parcursul dezbaterii, ci de ce s-a întîmplat la finalul ei. Pentru că am prins exact sfîrşitul cînd am ajuns acasă. Momentele în care moderatorul Robert Turcescu le-a dat cadourile sale protagoniştilor apoi le-a pus întrebările de “jurnalist”.
Read the rest of this entry »

Am văzut la Sufleţica clipul de mai jos:

Ca toată lumea, iniţial am făcut şi eu “wow”. Dar cum sunt genul care încearcă să se asigure că e apă în piscină înainte de a se arunca cu capul înainte, după ce am savurat momentul “magic” mi-am zis că “wow” nu e de-ajuns pentru mine aşa că nu mă pot opri aici. Şi am găsit asta. The Effect of Microwave Emission from Mobile Phones On Neuron Survival in Rat Central Nervous System, un raport în urma unui experiment făcut de chinezi. Citiţi-l că nu e mare, doar 12 pagini, şi zice chestii interesante. Asta dacă nu vreţi să rămîneţi doar cu “mamă, ce chestie!” Pe urmă încercăm să mai rumegăm lucrurile fără să avem gura căscată şi “wow”-ul pe retină Vă dau doar un citat:
Read the rest of this entry »

Dezbaterile privind existenţa lui Dumnezeu au încins minţile oamenilor, spiritele şi, uneori, mai mult decît atît, vreme de mii de ani. Religia a “rezolvat” problema rapid: e de-ajuns să crezi şi există. Suficient pentru mulţi oameni ca să-şi poată vedea mai departe liniştiţi de viaţa lor şi mărunţişurile ei. Dar nu suficient pentru toţi. Nici pentru mine. Dincolo de misticisme, zei, duhuri sfinte, spirite şi alte asemenea, trăim într-un Univers care are şi materie, care îşi face simţită prezenţa existenţei sale, se manifestă, respiră, chiar dacă nu totdeauna putem vedea şi pipăi această manifestare.

Indiferent sub ce formă ni l-am imagina pe Dumnezeu: moş bătrîn cu barba albă, extraterestru, fiinţă eterică, ectoplasmă, formă de energie, atom, poate o matcă primordială din care s-a născut Universul nostru, sau poate chiar un univers paralel reprezentînd uzina de fabricaţie a universului nostru, oricum ar fi, dacă El există atunci cu siguranţă există şi o dovadă, un semn se sine stătător care să-i confirme prezenţa şi altfel decît în mintea şi spiritul omului.
Read the rest of this entry »

Specia umană este singura, dintre toate speciile de mamifere ale planetei, capabilă de a-i regăsi în componenţă cele mai idioate exemplare de indivizi, fără ca aceştia să aibă vreo afecţiune mentală.

În urmă cu ceva vreme eram convins că ceea ce ar face cu adevărat perfectă clonarea unui individ, ar fi posibilitatea de a clona nu numai trupul său, ci şi memoria sa, cu toate amintirile şi trăirile. Eram convins că identitatea cuiva nu stă doar în felul cum arată, ci şi în felul care este. Îmi închipuiam că, pentru a avea din nou lîngă noi cu adevărat o persoană dragă care a dispărut, ar fi suficient să-i duplicăm atît trupul, cît şi mintea.

Logic, ştiinţific, biologic şi chiar psihologic, n-ar trebui să avem vreo îndoială că e una şi aceeaşi persoană. Totuşi, mi-am dat seama că s-ar putea să mă aflu în eroare fiindcă am omis un aspect important: acela că nu suntem ceea ce suntem exclusiv prin noi înşine, ci şi prin felul cum ne simt cei dragi. Acea clonă ar fi identică fizic şi mental cu originalul, dar noi am şti, am simţi că nu este originalul.

Aşadar, ceea ce ne face unici este dincolo de felul cum aratăm, gîndim şi ne comportăm, ceva unic şi ireproductibil încît pînă şi o replică fizică şi mentală perfectă a cuiva ar fi diferită de original prin ceva anume.

Unii veţi zice că acel Ceva e spiritul. Eu spun că ceea ce numim spirit e doar un infim crîmpei din acel Ceva.